cronica barurilor de jazz din shanghai

Ce e bine aici (ce era, ca acu cand scriu e deja 4 ian, si suntem deja in vietnam, la Hue), e ca asiaticii nu au sarbatori de iarna iar expatii sunt plecati acasa la familiile lor, asta inseamna ca gasesti loc in cluburi si baruri lejer in seara de craciun.

De craciun seara, am mers la un bar de jazz, unul din cele 3 pe care le gasisem in ghiduri. De fapt intai le-am cautat pe celelalte doua, pana ne-am oprit la asta. Unul avea adresa varza in Lonely Planet (si asa mi-a facut o pofta sa dau un mail intepator, pentru ca ghidul de shanghai e foarte prost) si celalalt era plin ochi si am fi stat in picioare, si nici macar langa bar. Asa ca am ramas la al 3lea, Cotton Club. Canta o negresa uscata si batranoaca si un domn grizonat prematur la chitara, un bass mai in spate si parca erau si tobe. Cantau blues si coveruri transformate in blues. Ne-am luat o sticla de vin australian, niste pachetele de primavara si cartofi prajiti cu ketchup, ptr ca muream de foame si urma sa bem. La intrare am primit niste bilete pentru tombola cu premii care s-a strigat la miezul noptii. Si vreau sa zic ca nu erau premii nasoale - era o camera video, o valiza de voiaj, sticle de vin, discuri de muzica. Dupa negresa a venit sa cante o chinezoaica mica cu voce grava, eu am zis tip Nora Jones, si dupa ce a terminat si ea de cantat, am plecat acasa.

In prima zi de craciun am mers in Art District, tot intr-o zona industriala reabilitata, departe de centru. E o concurenta continua intre Beijing si Shanghai. Acu ca la Beijing a fost olimpiada, Shanghai se organizeaza pentru Expo 2010. Art District la Beijing, Art District si la Shanghai. La Beijing nu am apucat sa vedem prea multe pentru ca am ajuns tarziu si era si luni, ne-am plimbat prin magazine si am tras cu ochiul in galeriile inchise. La shanghai am prins cateva deschise, care de fapt erau si atelierele artistilor. Si am si stat de vorba cu doi din ei, unuia ii vazusem niste lucrari intr-un hol de hotel de designer din Beijing, ne-a dus Walter sa vedem. Facea "picturi mobile", adica ecrane cu leduri mari, pe care rula in loop un personaj in miscare, pus in rama, sau ecran cu leduri sensibil la miscare, ma jucam cu mainile in fata lui sa se aprinda beculetele dupa miscarile mele. Celalalt era francez care facea niste, sa le zic picturi foto interesante - picta, mai degraba zmangalea panze mari, sau placi de lemn, sau tavi, obiecte plate cu solutie fotosensibila (de serigrafie presupun) si apoi expunea fotografii alb/negru pe solutia aia si efectul era foarte misto. Niste fotografii sa zicem banale si neclare, puse in contextul ala se schimbau total, erau interesante, mai ales pentru ca pierdeai parti din poza unde nu era atinsa panza de baza fotosensibila. Pictura cu poza, o idee buna, mi-a placut. Domnul Francez traia la Shanghai de 3 ani si zicea ca ii merge bine, ca sunt chiriile mult mai mici si ca e "emerging market". Prietena lui era tot pictorita, chinezoaica, si avea atelierul alaturi, dar ea facea niste picturi mari, sumbre si cam prea abstracte. Ambii stateau intr-un frig groaznic, pentru ca tineau usile deschise sa intre lumea in vizita. Locul de la Beijing era mult mai mare, intr-o zona de fabrici construite de nemti, cu masinarii germane. Zicea Walter ca nemtii mai veneau sa verifice starea masinilor periodic, dar nu mai tin minte daca pana recent sau mult mai demult.

Tot in prima zi de craciun relatia noastra a parut ca intra intr-o criza. Poate de la vinul australian, poate de la frigul deprimant de afar, cert e ca trageam una de alta, nu cadeam de acord pe nimic, Juju se simtea rau, eu n-aveam nimic asa ca am lasat-o la hotel si am plecat la plimbare. Am umblat prin cartier, am mai intrat in diverse magazine ssa ma mai incalzesc, am dat de cea mai tare geaca de schi, dar la pretul ei original in $, fir-ar) si pana la urma am luat un taxi spre The Bund, din nou, sa ma conving de molozul general si sa mai explorez. Molozul era acolo, am mers pana la un pod ca sa pot sa vad ceva vizavi, ce se vedea era frumos, dar cu noapte, smog si ceata n-am putut decat sa-mi imaginez cum s-ar fi vazut intr-o zi civilizata.

Inapoi pe strazi, printre hoteluri in renovare, magazine, fosgaiala, m-am dus unde vedeam luminite mai stralucitoare, si am ajuns pe o stradapietonala cu mall-uri si cu multa, foarte foarte foarte multa lume. Eram inghetata bocna si foarte deprimata. Ne-am reintalnit la atm-ul de schimbat bani (24 de ore, bagi dolari sau euro si scoti yuani, foarte inteligenta miscare, intr-o cabina in care poti sa te inchizi) si am mers sa mancam ceva. Am intrat intr-un loc cu multi chinezi, unde avea si supa si dumplings, ce vroiam fiecare. Ne-au uitata aia la masa o buna bucata de vreme, ai fi zis ca le e frica de noi ca n-o sa ne intelegem. Galustile au fost bune, dar nu asa bune ca alea de la beijing, si am inceput sa-i banuiesc pe chineji ca pun delikat in mancare, ca mi-au aparut pungi sub ochi.

continui mai tarziu, iesim