eu am mai fost la singapore si mi-a placut mult. orasul e foarte curat, oamenii sunt foarte cinstiti, ai sentimentul ca esti in siguranta tot timpul, oriunde si la orice ora.
am gasit cazare si aici foarte repede, in chinatown. deja pe drum, taximetristul ne spune ca chinatown e destul de aglomerat in perioada asta, deoarece oamenii se pregatesc de sarbatorirea anului noi. intr-adevar, strazile sunt impodopite cu lampioane si tot felul de ornamente rosii si galbene. dupa dus, fuga in piata. extrem de aglomerat, dar foarte misto. oameni care vand tot felul de chestii, multe grupuri de elevi cu profesorul care explica nu stiu ce - pe asta nu am inteles-o. turisti nu sunt chiar atat de multi in piata.
ne place atat de mult incat ne gandim ca poate schimbam biletul - adica sa venim mai tarziu cu o zi. din pacate costa mult prea mult, si nu mai sunt locuri decat pe un zbor care ajunge luni dupa amiaza, ceea ce e cam tarziu.
mai dam o tura de shopping prin mallurile de pe orchard road, unde la un moment dat ioana pleca dintr-un magazin cu o camasa rosie agatzata din greseala de rucsacul ei. o vad la un moment dat cu umerasul fluturand in urma ei, incep sa rad atat de tare incat nu mai pot sa vorbesc. pana la urma se prinde, se duce cu umerasul inapoi in magazin. partea haioasa a fost totusi ca nu a venit nimeni dupa noi, probabil nici nu au obervat.
ajungem la hotel doua 12 noaptea, dar e atat de misto incat ne hotaram sa mai iesim, chiar daca suntem daramate de oboseala si chiar daca tre sa ne trezim le 5.
luam taxiul la clarke quay, la zona de baruri, mai facem niste poze, bem un vine si ne caram acasa.
da, nu au fost focuri de artificii, si nu s-a mai intapmlat nici spectaculos, dar a fost atat de bine vacantza asta incat nu vreau deloc sa ma intorc acasa.
un lucru e clar: trebuie sa gasesc o cale sa pot calatori mai mult, e cel mai misto lucru din lume.
dimineatza, un alt gentleman taximetrist ne duce la aeroport. e atat de relaxant in orasul asta sa mergi cu taxiul, cum nu e nicaieri in lume, taximetristii sunt amabili, iti povestesc despre oras, ce ar trebui sa faci cand esti acolo, si daca nu ai timp acum, atunci trebuie sa mai vii inca o data.
domnul asculta muzica simfonica pana la aeroport, ne descarca amabil bagajele, ne ureaza drum bun, si mult noroc in tot ce urmeaza sa facem de acum incolo.
daca nu mai functioneaza nimic altceva, ma mut la singapore si ma marit cu un taximetrist...
luni, 19 ianuarie 2009
phuket din nou
dupa scuba, am luat o barca si ne-am repezit pana in maya beach, pe una din insulitele langa care ne scufundaseram mai devreme, si pe care, de altfel, s-a filmat filmul the beach. locul e foarte frumos, apa azurie si transparenta, nisipul alb, o plaja de vreo 20 de metri, stanci pe care vine lumea la catarat, si o padure cu frunze grase si verzi. nu am stat decat vreo ora, ne-am facut poze de final si ne-am intors acasa.
nu mi-am dat seama, dar scufundatul m-a obosit atat de tare, incat am adormit la ora 9 seara.
a doua zi, plecare la phuket. am prins un vaporas micut, iar ne-au udat valurile pt ca stateam in fatza, dar a fost misto. pana la urma, imi dau seama ca imi place sa ma plimb cu vaporul, sa ma bata vantul si valurile si sa ascult muzica intre timp.
de data asta, ne-am hotarat sa stam in orasul phuket, sa nu mergem in nici o statiune. ne-am gasit cazare foarte repede si ieftin ( 10 dolari), dupa care am iesit sa facem poze.
trebuie sa spun ca orasul phuket e chiar misto. nu are nici o legatura cu statiunile trendy libidinoase si de prost gust. totul e pitoresc, cald si uman, cladiri mici, frumoase si vii, oamenii asiatici de aia adevarati de care stim, simpli si prietenosi.
dupa o cina gustoasa si multe poze de noapte pe strazi, am descoperit o alee cu baruri, pe care, o data pe an, se inchide circulatia si devine pasaj pietonal pe care au loc tot felul de evenimente culturale, in principal concerte. si stim asta de la un cuplu care statea in fata unuia din baruri. de fapt noi vroiam sa intram in barul de langa, de unde se auzea jazz live, dar tocmai cand am ajuns incepea pauza. si cum baruletul de langa arata foarte dragutz in interior, am inceput sa facem poze. in fatza barului, un domn si o doamna care ne invita: intrati, faceti poze daca vreti. spatiul din interior micut dar interesant, un amestec de anticuri, magazin de arta si de instrumente muzicale. proprietarul, un avocat prosper de vreo 50 si ceva de ani, mare amator de instrumente, canta la chitara si la percutie. la etaj, cabinetul lui de avocatura. pe pereti, instrumente, tablouri ( din care un tablou cu mona lisa in sanii goi si cu tatuaj pe umar si un tablou cu furnici care continuau pe perete), pe mese niste carti, vase vechi. domnul ne povesteste despre regele lor (care se bucura de mare respect). regele este un domn care pune mare pret pe cultura, canta la multe instrumente, a cantat alaturi de jazzmani celebri, ii place sa faca poze.
avocatul imi mai povesteste ca lucreaza la un proiect cu mai multi prieteni muzicieni din bangkok, sa infiinteze niste cursuri gratuite de instrument pentru tinerii talentati interesati de muzica.
intre timp, ioana se intretine cu doamna care are si ea tot vreo 50 de ani, care nu e sotia domnului, ci prietena lui - chestie destul de rara in asia. ne zice ca avocatul are doua fiice: una designer la paris, cealalta nu mai stiu ce pe la new york.
in tot timpul asta ascultam muzica misto, ne luam niste beri. ei ne zic ca trebuie sa venim a doua zi la un ceai, deoarece domnul stie sa faca un ceai demential, amastec invatat de la mama lui, din mai multe ceaiuri. noi zicem ca din pacate nu putem, plecam a doua zi dimineatza. doamna ne intreaba cand? are un drum in zona aeroportului maine dimineatza, poate ne duce ea. din pacate noi plecam mai devreme decat are ea treba pe la aeroport. nu-i nimic, ne aduce un ceai acum, daca nu putem veni maine.
la plecare, domnul ne mai da cate un pliculet din alt ceai, foarte special, pe care l-a primit de la un prieten. ne luam la revedere, noi plecam spre hotel, avocatul in barul de langa, sa se alature muzicenilor de acolo pt un jam session.
maine, plecare la singapore
nu mi-am dat seama, dar scufundatul m-a obosit atat de tare, incat am adormit la ora 9 seara.
a doua zi, plecare la phuket. am prins un vaporas micut, iar ne-au udat valurile pt ca stateam in fatza, dar a fost misto. pana la urma, imi dau seama ca imi place sa ma plimb cu vaporul, sa ma bata vantul si valurile si sa ascult muzica intre timp.
de data asta, ne-am hotarat sa stam in orasul phuket, sa nu mergem in nici o statiune. ne-am gasit cazare foarte repede si ieftin ( 10 dolari), dupa care am iesit sa facem poze.
trebuie sa spun ca orasul phuket e chiar misto. nu are nici o legatura cu statiunile trendy libidinoase si de prost gust. totul e pitoresc, cald si uman, cladiri mici, frumoase si vii, oamenii asiatici de aia adevarati de care stim, simpli si prietenosi.
dupa o cina gustoasa si multe poze de noapte pe strazi, am descoperit o alee cu baruri, pe care, o data pe an, se inchide circulatia si devine pasaj pietonal pe care au loc tot felul de evenimente culturale, in principal concerte. si stim asta de la un cuplu care statea in fata unuia din baruri. de fapt noi vroiam sa intram in barul de langa, de unde se auzea jazz live, dar tocmai cand am ajuns incepea pauza. si cum baruletul de langa arata foarte dragutz in interior, am inceput sa facem poze. in fatza barului, un domn si o doamna care ne invita: intrati, faceti poze daca vreti. spatiul din interior micut dar interesant, un amestec de anticuri, magazin de arta si de instrumente muzicale. proprietarul, un avocat prosper de vreo 50 si ceva de ani, mare amator de instrumente, canta la chitara si la percutie. la etaj, cabinetul lui de avocatura. pe pereti, instrumente, tablouri ( din care un tablou cu mona lisa in sanii goi si cu tatuaj pe umar si un tablou cu furnici care continuau pe perete), pe mese niste carti, vase vechi. domnul ne povesteste despre regele lor (care se bucura de mare respect). regele este un domn care pune mare pret pe cultura, canta la multe instrumente, a cantat alaturi de jazzmani celebri, ii place sa faca poze.
avocatul imi mai povesteste ca lucreaza la un proiect cu mai multi prieteni muzicieni din bangkok, sa infiinteze niste cursuri gratuite de instrument pentru tinerii talentati interesati de muzica.
intre timp, ioana se intretine cu doamna care are si ea tot vreo 50 de ani, care nu e sotia domnului, ci prietena lui - chestie destul de rara in asia. ne zice ca avocatul are doua fiice: una designer la paris, cealalta nu mai stiu ce pe la new york.
in tot timpul asta ascultam muzica misto, ne luam niste beri. ei ne zic ca trebuie sa venim a doua zi la un ceai, deoarece domnul stie sa faca un ceai demential, amastec invatat de la mama lui, din mai multe ceaiuri. noi zicem ca din pacate nu putem, plecam a doua zi dimineatza. doamna ne intreaba cand? are un drum in zona aeroportului maine dimineatza, poate ne duce ea. din pacate noi plecam mai devreme decat are ea treba pe la aeroport. nu-i nimic, ne aduce un ceai acum, daca nu putem veni maine.
la plecare, domnul ne mai da cate un pliculet din alt ceai, foarte special, pe care l-a primit de la un prieten. ne luam la revedere, noi plecam spre hotel, avocatul in barul de langa, sa se alature muzicenilor de acolo pt un jam session.
maine, plecare la singapore
sub apa
trebuie sa scriu si eu despre asta neaparat, daca nu din alt motiv, ca sa mai pot reciti peste o saptamana, o luna, un an.
cum am zis, am facut un tur de cluburi de scuba cu ioana pt ca ea si-a dorit foarte tare sa incerce treaba cu scufundatul. eu am mers mai mult ca sa zimbesc cu baietii din vitrina, ca toti erau foarte draguti. isi incepea fiecare prezentarea si mi se adresau si mie, iar eu le ziceam ca nu eu sunt clientul ci ioana, talk to her. pai de ce? pt ca sunt convinsa ca m-as panica de la respiratul sub apa, si oricum, nu ma intereseaza, nu m-a tentat niciodata. ei continuau totusi sa mai imi zica si mie ca poate totusi incerc, ca e foarte misto. pana la urma m-am hotarat ca o sa incerc, dar nu ca sa vad cum e sub apa, nu ca sa vad pestisori colorati, nu ca sa vad cum e fara gravitatie, ci ca sa imi inving frica si sa vad pana unde reusesc sa ma duc. pana la urma, in cazul meu, de cate ori par curajoasa, e doar o iluzie: mi-e doar atat de frica incat din cauza ca nu mai suport senzatia neplacuta, ma aruc, ca sa vad ce se intampla si ca sa scap de ea.
a doua zi dimineatza ne-am infiintat la club la 7.30. nimeni la clubul nostru, insa la clubul de vizavi, o adunatura de scufundatori de vreo 20 de persoane, unii mai frumosi decat altii. ne-am zis noi, tipic, intotdeauna baietii frumosi sunt altundeva. pe la 7.40 apare un domn de vreo 50 de anisori, semana fizic si la voce si la accent foarte tare cu michael caine. ne intreaba daca noi suntem cele doua dsd, noi zicem da. scoate un flipchart cu niste desene de genul alora din avion, si, pe un ton pe care ai vorbi unor copii tembeli, ne face o prezentare foarte asemanatoare cu cele pe care le fac stewardesele. adica ce tre sa faci, cum sa respiri, cum sa-ti sufli in urechi, cum sa dai din picioruse ca sa nu trebuiasca sa te tarasca el. asa, teoretic, parea simplu.
ne ducem pe vapor, si norocoase cum suntem, am nimerit ziua cea mai agitata de pana acum, drept urmare, ne-a fost atat de rau incat nu am mancat nimic pana cand ne-am intors. eu m-am asteptat sa-mi fie rau, am o istorie grasa de rau de miscare in spate, asa ca am luat o pastila. macar nu am vomitat, dar tot mi-a fost rau.
pe vapor, lume putina: noi doua cu michael caine, si unii care se pricepeau la scufundat, adica un francez cu doua israelience si inca un domn. israeliencele erau foarte misto si zen. tocmai isi terminasera serviciul militar dupa care si-au luat lumea in cap si au colindat india dintr-un colt in altul timp de 6 luni. asta era ultima lor saptamana si urmau sa se intoarca si ele acasa.
la 10 minute dupa ce am plecat, ne-am dat seama ca de data asta e bine ca n-am nimerit cu baieti frumosi: in primul rand pt ca ne venea sa vomitam intruna si in al doilea rand pt ca devenea din ce in ce mai clar ca vom fi usor penibile. deci cu cat mai putin public, cu atat mai bine.
ne echipam, sarim in apa, incep sa ma gandesc, da, am stiut ca o sa ma apuce panica, da hai sa mai stau. oricum, macar in apa nu iti mai era rau.
ne ducem aproape de stanci, dom profesor incepe sa ne explice ca vom face niste exercitii. executam cam stangaci 2 din exercitii. dom profesor incepe sa devina din ce in ce mai frustrat. saracu de el, face asta de distractie. are o casa in phuket, suficienti bani ca sa nu mai trebuiasca sa munceasca nici o zi din viata lui, dar ii place sa se scufunde, si sa dezvaluia si altora cum e. ghinion. si-a gasit doua nevrotice de 35 de ani, una mai speriata si mai penibila decat alta. pana la urma, sa da batut, ne baga la juma de metru sub apa, dam din labute, si ne plimbam la suprafatza vreo 10 miute, dupa care ne intoarcem in vaporasul care continua sa danseze. adevarul e ca nu mi-a ata de frica de respiratul sub apa decat prima oara cand am bagat fatza in apa, dar de cate ori ne baga sub apa, incepeau sa ma doara urechile. eu credeam ca fac bine exercitiul de egalizarea presiunii si atunci probabil ca e ceva in neregula cu urechile mele.
pauza de masa, cam lunga, pt ca noi oricum nu puteam manca din cauza raului de mare, asa ca asteptam sa intru iar in apa ca sa imi treaca raul. intr-un fel, eu eram multumita de mine, pt ca am trecut de frica de respirat prin tub, si in fond, asta a fost scopul pt mine.
dupa pauza mergem intr-un alt loc, sarim in apa, profesorul deja se astepta sa fim la fel de fricoase, dar pana la urma, aproape ca ne-a iesit din prima. m-am prins si cum se face egalizarea si nu ma mai dureau urechile. pe ioana a mai apucat-o o panica scurta, dar s-a adunat si am reusit sa coboram la 6 metri.
trebuie sa zic ca a fost o experienta inimaginabila. liniste, nu-ti auzi decat respiratia si bulele de aer, si totul e atat de frumos si de pasnic incat uiti de tot si nu mai vezi decat lumina care intra prin apa si pestisorii colorati, coralii si lumea aia de care nu ai stiut pana acum.
nici nu mi-am dat seama cand a trecut jumatatea de ora, atat de fascinata am fost. chiar si cand am ajuns inapoi inca eram in stare de soc.
ma bucur ca ioana a vrut sa incerce si ca m-am dus cu ea, as fi ratat una din cele mai misto experiente din viata mea. cu siguranta, o sa mai incerc.
cum am zis, am facut un tur de cluburi de scuba cu ioana pt ca ea si-a dorit foarte tare sa incerce treaba cu scufundatul. eu am mers mai mult ca sa zimbesc cu baietii din vitrina, ca toti erau foarte draguti. isi incepea fiecare prezentarea si mi se adresau si mie, iar eu le ziceam ca nu eu sunt clientul ci ioana, talk to her. pai de ce? pt ca sunt convinsa ca m-as panica de la respiratul sub apa, si oricum, nu ma intereseaza, nu m-a tentat niciodata. ei continuau totusi sa mai imi zica si mie ca poate totusi incerc, ca e foarte misto. pana la urma m-am hotarat ca o sa incerc, dar nu ca sa vad cum e sub apa, nu ca sa vad pestisori colorati, nu ca sa vad cum e fara gravitatie, ci ca sa imi inving frica si sa vad pana unde reusesc sa ma duc. pana la urma, in cazul meu, de cate ori par curajoasa, e doar o iluzie: mi-e doar atat de frica incat din cauza ca nu mai suport senzatia neplacuta, ma aruc, ca sa vad ce se intampla si ca sa scap de ea.
a doua zi dimineatza ne-am infiintat la club la 7.30. nimeni la clubul nostru, insa la clubul de vizavi, o adunatura de scufundatori de vreo 20 de persoane, unii mai frumosi decat altii. ne-am zis noi, tipic, intotdeauna baietii frumosi sunt altundeva. pe la 7.40 apare un domn de vreo 50 de anisori, semana fizic si la voce si la accent foarte tare cu michael caine. ne intreaba daca noi suntem cele doua dsd, noi zicem da. scoate un flipchart cu niste desene de genul alora din avion, si, pe un ton pe care ai vorbi unor copii tembeli, ne face o prezentare foarte asemanatoare cu cele pe care le fac stewardesele. adica ce tre sa faci, cum sa respiri, cum sa-ti sufli in urechi, cum sa dai din picioruse ca sa nu trebuiasca sa te tarasca el. asa, teoretic, parea simplu.
ne ducem pe vapor, si norocoase cum suntem, am nimerit ziua cea mai agitata de pana acum, drept urmare, ne-a fost atat de rau incat nu am mancat nimic pana cand ne-am intors. eu m-am asteptat sa-mi fie rau, am o istorie grasa de rau de miscare in spate, asa ca am luat o pastila. macar nu am vomitat, dar tot mi-a fost rau.
pe vapor, lume putina: noi doua cu michael caine, si unii care se pricepeau la scufundat, adica un francez cu doua israelience si inca un domn. israeliencele erau foarte misto si zen. tocmai isi terminasera serviciul militar dupa care si-au luat lumea in cap si au colindat india dintr-un colt in altul timp de 6 luni. asta era ultima lor saptamana si urmau sa se intoarca si ele acasa.
la 10 minute dupa ce am plecat, ne-am dat seama ca de data asta e bine ca n-am nimerit cu baieti frumosi: in primul rand pt ca ne venea sa vomitam intruna si in al doilea rand pt ca devenea din ce in ce mai clar ca vom fi usor penibile. deci cu cat mai putin public, cu atat mai bine.
ne echipam, sarim in apa, incep sa ma gandesc, da, am stiut ca o sa ma apuce panica, da hai sa mai stau. oricum, macar in apa nu iti mai era rau.
ne ducem aproape de stanci, dom profesor incepe sa ne explice ca vom face niste exercitii. executam cam stangaci 2 din exercitii. dom profesor incepe sa devina din ce in ce mai frustrat. saracu de el, face asta de distractie. are o casa in phuket, suficienti bani ca sa nu mai trebuiasca sa munceasca nici o zi din viata lui, dar ii place sa se scufunde, si sa dezvaluia si altora cum e. ghinion. si-a gasit doua nevrotice de 35 de ani, una mai speriata si mai penibila decat alta. pana la urma, sa da batut, ne baga la juma de metru sub apa, dam din labute, si ne plimbam la suprafatza vreo 10 miute, dupa care ne intoarcem in vaporasul care continua sa danseze. adevarul e ca nu mi-a ata de frica de respiratul sub apa decat prima oara cand am bagat fatza in apa, dar de cate ori ne baga sub apa, incepeau sa ma doara urechile. eu credeam ca fac bine exercitiul de egalizarea presiunii si atunci probabil ca e ceva in neregula cu urechile mele.
pauza de masa, cam lunga, pt ca noi oricum nu puteam manca din cauza raului de mare, asa ca asteptam sa intru iar in apa ca sa imi treaca raul. intr-un fel, eu eram multumita de mine, pt ca am trecut de frica de respirat prin tub, si in fond, asta a fost scopul pt mine.
dupa pauza mergem intr-un alt loc, sarim in apa, profesorul deja se astepta sa fim la fel de fricoase, dar pana la urma, aproape ca ne-a iesit din prima. m-am prins si cum se face egalizarea si nu ma mai dureau urechile. pe ioana a mai apucat-o o panica scurta, dar s-a adunat si am reusit sa coboram la 6 metri.
trebuie sa zic ca a fost o experienta inimaginabila. liniste, nu-ti auzi decat respiratia si bulele de aer, si totul e atat de frumos si de pasnic incat uiti de tot si nu mai vezi decat lumina care intra prin apa si pestisorii colorati, coralii si lumea aia de care nu ai stiut pana acum.
nici nu mi-am dat seama cand a trecut jumatatea de ora, atat de fascinata am fost. chiar si cand am ajuns inapoi inca eram in stare de soc.
ma bucur ca ioana a vrut sa incerce si ca m-am dus cu ea, as fi ratat una din cele mai misto experiente din viata mea. cu siguranta, o sa mai incerc.
miercuri, 14 ianuarie 2009
epilog cu scuba diving
a trebuit s-o incerc si pe asta. am aflat niste lucruri despre mine care m-au cam dezamagit. cum ar fi ca nu sunt asa curajoasa cum par. sau daca sunt, e din cauza ca sunt in aer liber. sub apa, sincer, m-am cacat pe mine de frica (nu la propriu, dar nu eram departe). m-am dat mare ca nu e mare lucru sa sari in apa sa vezi niste pesti. ei bine, am inceput prost, cu panica peste panica. chiar si juju, care la prima saritura in apa in echipament complet s-a albit la fata, s-a descurcat mai bine ca mine. prosteala mea e ca m-am plimbat pe la centre de diving sa vad ce baieti sunt mai misto, care vinde mai interesant, care face scufundari in doua locuri diferite, care te abureste mai bine, ca apoi sa zburatacesc in apa in cel mai lamentabil mod. nici nu conta cu care ma scufund prima data, pretul e acelasi (100$ ptr discover scuba) si pentru ca exercitiile de inceput iti iau jumatate din timp. in fine, dupa ce ascultat povestile de la scufundatori, l-am ales pe un spaniol, pentru ca era foarte relaxat si nu incerca sa vanda din greu. a doua zi la 7 jumate ne-am infiintat la ei ca sa ne luam echipamentul si sa plecam pe barca. nu l-am prins pe spaniol, am nimerit cu un "al naibii batranel" englez de vreo 50 de ani, retras in tailanda, care facea misto de noi: "so you are the two dsd's from romania?" dsd's - adica discover scuba diving. ne-a facut un fel de trecere in revista a regulilor de baza si a exercitiilor, si am pornit spre barca. afara cam batea vantul, drept care erau valuri maricele. cafeaua mea de dimineata am dat-o la pesti in prima jumatate de ora, si am continuat sa hranesc micii pestisori pana ne-am intors pe mal, la pranz (asta a fost alta descoperire - raul de mare, ceva nou la mine). pe barca mai erau cu noi doua fete din israel. mi-era prea rau ca sa pot sa vorbesc, dar am apucat sa schimbam cateva vorbe. mama uneia din ele era nascuta in bucuresti. si era una din fetele din israeli army, pentru cine stie cum arata fetele din israeli army, adica foarte bine. am ajuns la insulele unde trebuia sa ne scufundam, am trecut in echipament, si fara sa mai pierdem timpul, hop in apa. intai la suprafata, ca sa facem exercitii. hehe, la suprafata e nimic. cand bagi capul in apa, cu masca si oxigen in gura, e inca bine. la juma de metru sub apa am inceput sa ma panichez si sa vreau la suprafata. foarte penibil. pacat ca era o apa asa limpede si batea soarele si se vedea asa frumos. exercitiile insemnau sa ne scoatem oxigenul din gura sa-l aruncam peste umar si apoi, fara panica, sa recuperam furtunul si sa-l punem la loc in gura. simplu. eram mai speriata ca un iepure. abia din a 3a incercare mi-am dat seama cat e de simplu. al doilea exercitiu, tot sub apa, sa ne bagam apa in masca, apoi sa ne dam pe spate si sa suflam pe nas sa scoatem aerul. imposibil. am renuntat, ca pierdeam timpul. am incercat sa mergem mai adanc. panica in tunel din nou. imi intra apa pe langa oxigen si ceva apa in masca si inca nu eram suficient de stapana pe situatie ca sa stiu ce sa fac. deja dom profesor era dezamagit, mai ales dupa ce i-am tras un genunchi in coaie, noroc ca sub apa loviturile sunt ceva mai soft. ne-a zis ca nu se lasa pana nu ne face sa ne scufundam serios "i will make you go underwater". juju se pare ca facea mult mai bine, se impacaseb cu situatia, mai ales ca nu se punea problema de nesiguranta. si cam asa a fost prima scufundare. inapoi pe barca lumea manca de pranz. eu nu puteam sa bag o gura de apa. pentru a doua scufundare am schimbat locul, cica sa vedem rechini. de data asta m-am concentrat, si m-am panicat doar o data. dupa care am luat-o la pas pe langa corali si pestisori, pana am ajuns la 6m adancime. inca o mai tineam pe juju de mana strans sa-i frand degetutele de scriitoare. si am reusit sa ne plimbam juma de ora, tinute de ceafa de englez, cascand gura la pestisori colorati, stele de mare, corali, ce mai era pe acolo, dar nici urma de rechin. tineam oxigenul ala in gura strans ca ma mir ca intra aer si tremuram, eu credeam ca de frig, dar apa era calda, 28 de grade.
dupa ce a trecut juma de ora si aproape tot aerul din tuburi ne-am dus la suprafata, bucurosi, in sfarsit. si am pornit spre mal, eu tremurand in continuare si hranind pestii tot drumul inapoi, de la tangaj. acum avem certificat de diver. ce mai diver. ne-au si filmat, asa ca venim cu dvd acasa. oricum, merita experienta, tre sa mai incerc. trebuia sa inchidem cu ceva vacanta asta si scufundarea a fost cel mai bun final posibil.
dupa ce a trecut juma de ora si aproape tot aerul din tuburi ne-am dus la suprafata, bucurosi, in sfarsit. si am pornit spre mal, eu tremurand in continuare si hranind pestii tot drumul inapoi, de la tangaj. acum avem certificat de diver. ce mai diver. ne-au si filmat, asa ca venim cu dvd acasa. oricum, merita experienta, tre sa mai incerc. trebuia sa inchidem cu ceva vacanta asta si scufundarea a fost cel mai bun final posibil.
luni, 12 ianuarie 2009
motociclistii
lovitura mea in inima. in laos, vietnam si cambogia i-am vazut cel mai des. unii baieti umbla pe motociclete (nu scutere), in camasa alba, fara casca si cu o mana in buzunar, eventual si cu o tigara in gura. mie imi arata a rebeli si nonconformisti si teribilisti, dar ei de fapt nu sunt de loc asa, la ei asa se merge pe motor, arata bine natural
phi phi
phi phi este numele unei insule de langa phuket. initial ne gandeam ca poate ramanem in phuket ca sa nu mai pierdem vremea cu impachetat-calatorit- gasit hotel- despachetat, dar ne-a fost atat de antipatic phuket incat ne-am hotarat brusc sa o taiem in phi phi.
e una din insulele alea care apar in cartile postale, apa azurie, nisip alb.
am plecat la 9 din phuket cu ferryboatul care transporta multi blonzi si multe blonde, unii mai frumosi decat altii. nu stiu cum se face, dar e o asa de mare concentratie de oameni frumosi, bronzati si pe genul sportiv, ca te apuca toate complexele. drept urmare, la 5 minute dupa ce ne-am cazat, mi-am turnat un plic de vopsea rosie in cap. tot vroiam sa fac asta de mai demult, si macar sa nu fiu si mai penibila cu wannabe blondul de coafor prost interpretat din parul meu, pe langa toate suedezele si australiencele bine de pe aici.
uneori, cand ne imbatam, facem poze cu nerusinare la oamenii frumosi bronzati si dezbracati din statiune, asa, for the record.
altfel, cateva alei cu carciumi si magazine, cluburi de diving in care stau la agatat alti frumosi in fiecare dupa amiaza (instructorii de scufundat). ioana vroia sa incerce oricum, si m-am dus cu ea in trei locuri ca sa vedem care-i treaba. si baietii aia care-ti povestesc cum se face sunt atat de misto si de convingatori, incat aproape ca ma gandesc si eu sa incerc. si daca nu incerc, mi-au zis ca pot sa merg cu ioana (si cu ei, implicit:)) pe vapor in ziua de scufundare, sa casc si eu gura....yessss!!!
din pacate, altceva decat stat la plaja plaja si baut beri nu prea e mare lucuru de facut, maxim cate un masaj; oamenii, in afara ca sunt frumosi si sexy de lesini si-ti curg balele, nu sunt prea interesanti. pana acum am conversat cu un baiat din suedia, de 25 de ani, pilot, frumos si el, needless to say, si un baiat algeriano-francez de 30 ani, fost manechin, care a venit sa se converseze cu noi pt ca era singur si se plictisea, si ne-a vazut cum ii fotografiam cu nesimtire abdominalii si tot ce avea de expus. seara se fac petreceri - cam proaste - pe plaja, in baruri si restaurante toata lumea se uita la fotbal. mancarea e ok, localnicii pasnici si pitoresti, in majoritate musulmani.
de fapt trebuia sa plecam azi din phi phi inapoi in phuket si apoi maine la singapore, dar am zis ca tre sa ne mai bronzam un pic, si ne-am amanat zborul la singapore in favoarea lenevitului cu burta la soare. pana la urma, cea mai misto chestie pe care poti sa o faci e sa topai din insula in insula - ca tot sunt multe, fara nici un plan, stai cat ai chef, daca iti place mai stai o zi sau trei sau 10, daca nu, pleci direct in urmatoarea insula...
trebuie sa zic totusi ca desi e bine sa nu trebuiasca sa te trambalesti cu bagaje dupa tine in fiecare zi, si e misto statul la plaja si baitele bune, calatoritul in vietnam si cambogia au fost mult mai interesante desi mult mai obositoare...
e una din insulele alea care apar in cartile postale, apa azurie, nisip alb.
am plecat la 9 din phuket cu ferryboatul care transporta multi blonzi si multe blonde, unii mai frumosi decat altii. nu stiu cum se face, dar e o asa de mare concentratie de oameni frumosi, bronzati si pe genul sportiv, ca te apuca toate complexele. drept urmare, la 5 minute dupa ce ne-am cazat, mi-am turnat un plic de vopsea rosie in cap. tot vroiam sa fac asta de mai demult, si macar sa nu fiu si mai penibila cu wannabe blondul de coafor prost interpretat din parul meu, pe langa toate suedezele si australiencele bine de pe aici.
uneori, cand ne imbatam, facem poze cu nerusinare la oamenii frumosi bronzati si dezbracati din statiune, asa, for the record.
altfel, cateva alei cu carciumi si magazine, cluburi de diving in care stau la agatat alti frumosi in fiecare dupa amiaza (instructorii de scufundat). ioana vroia sa incerce oricum, si m-am dus cu ea in trei locuri ca sa vedem care-i treaba. si baietii aia care-ti povestesc cum se face sunt atat de misto si de convingatori, incat aproape ca ma gandesc si eu sa incerc. si daca nu incerc, mi-au zis ca pot sa merg cu ioana (si cu ei, implicit:)) pe vapor in ziua de scufundare, sa casc si eu gura....yessss!!!
din pacate, altceva decat stat la plaja plaja si baut beri nu prea e mare lucuru de facut, maxim cate un masaj; oamenii, in afara ca sunt frumosi si sexy de lesini si-ti curg balele, nu sunt prea interesanti. pana acum am conversat cu un baiat din suedia, de 25 de ani, pilot, frumos si el, needless to say, si un baiat algeriano-francez de 30 ani, fost manechin, care a venit sa se converseze cu noi pt ca era singur si se plictisea, si ne-a vazut cum ii fotografiam cu nesimtire abdominalii si tot ce avea de expus. seara se fac petreceri - cam proaste - pe plaja, in baruri si restaurante toata lumea se uita la fotbal. mancarea e ok, localnicii pasnici si pitoresti, in majoritate musulmani.
de fapt trebuia sa plecam azi din phi phi inapoi in phuket si apoi maine la singapore, dar am zis ca tre sa ne mai bronzam un pic, si ne-am amanat zborul la singapore in favoarea lenevitului cu burta la soare. pana la urma, cea mai misto chestie pe care poti sa o faci e sa topai din insula in insula - ca tot sunt multe, fara nici un plan, stai cat ai chef, daca iti place mai stai o zi sau trei sau 10, daca nu, pleci direct in urmatoarea insula...
trebuie sa zic totusi ca desi e bine sa nu trebuiasca sa te trambalesti cu bagaje dupa tine in fiecare zi, si e misto statul la plaja si baitele bune, calatoritul in vietnam si cambogia au fost mult mai interesante desi mult mai obositoare...
phuket-patong/karon beach
da, am intarziat, atata va trebuie sa caraie careva dupa vesti proaspete, dupa ce ne-am rugat atata sa comentati ceva. si mai mult decat asta, am intarziat pentru suntem foarte ocupate cu statul la soare ca soparlele si cu balaceala in apa azurie din pliantele turistice.
booon. acu cateva zile am ajuns pe insula phuket si am zis sa mergem unde ar fi un loc bun cu plaja si apa si ceva distractie. foarte proasta alegerea cu Patong. un fel de saturn si venus si mamaia asiatice. adica urat cu spume. nu are nici un farmec local, tuktukurile sunt daihatsu modificate si tunate, iar soferii nu negociaza nici un baht, basca sunt foarte scumpi. (acum va zic sincer, 10 dolari pe un drum cu tuktuk dintr-o statiune in alta mi se pare jaf in tara asta). am luat totusi un tuktuk din patong in karon, macar sa vedem daca e ceva mai breaz. nimic. mosi si babe pline de celulita, familii insipide si, din nou, frustrati de toate varstele tinand de mana o micuta tailandeza. acuma, e o chestie clara, oficiala, ca tailandezii (asiaticii in general) nu au cu ce, si atunci goana dupa straini bine dotati e oarecum logica si nu ai de ce sa le condamni. doar ca barbatii au ceva libidinos. n-am vazut un tip misto (pe gustul meu, ma rog) combinat cu vreo tailandeza priceputa. libidinosii vin pentru turism sexual nu pentru vreo implicare emotionala.
(paranteza: primul nisip pe care ne asezam dupa o luna, in koh phi phi, nu avem nimic de facut, doar sa ne uitam dupa baieti misto si dupa soarele care se duce dupa munte, batute de un vanticel cald si cu un pink floyd in fundal, dark side of the moon)
inapoi la patong. am luat-o la pas prin statiunea aia groaznica, eu cu par de lana, de-mi ziceau soferii de tuktuk "nice hairstyle", juju cu little black dress cu spatele gol. mie imi venise ideea nebuneasca sa ma eplilez, si cautam un salon, pentru ca la foarte putine scria waxing. am gasit unul si am intrat. oamenii primitori, eu suspicioasa, aratati-mi ceara. un borcan maricel, plin pana pe la jumate cu o chestie negricioasa solida. foarte buna ceara, zice domnul de la raceptie. ok, hai sa incerc pe o jumatate de picior si sa vedem pana unde ajungem. ok, poftiti sus, sa vedem daca blana e la lungimea potrivita. m-am dus sus cu receptionistul si acolo, impreuna cu o doamna cosmeticiano-coafeza m-a examinat tracandu-mi mana pe picior. eu intram in pamant de rusine, ei nu aveau nici o treaba. ntz, e prea scurt, ne pare rau. auzi, cica scurt, ma invata tailandezii pe mine ce-i aia par pe picioare. am iesit si juju se tavalea de ras cand i-am povestit consultatia. pana la urma ne-am ales cu un masaj la picioare, de data asta foarte bun. m-a masat o grasuna de credeam ca imi plesnesc venele. si din nou, eram subiectul comentariilor in tailandeza vizavi de piciorutele mele paroase. traiasca epilatorul.
am plecat mai departe si am dat de strada nebuniei, pe care se inchide circulatia dupa ora 6 seara si ne-am dus prin multime. hipioti batrani, vanzatori ambulanti de tigari, familii cu copii, puzderie de anglofoni beti, ladyboys, dansatoare la bara, baietasi care ne ofereau "big cock show" (hm), saloane de masaj, porumb copt, frigarui si suveniruri. cand sa ne intoarcem plictisite si pline de ciuda ca am nimerit iar un loc cum nu se poate mai prost, am vazut intr-un bar un baiat cu un saxofon, parea sa se incalzeasca. apoi am vazut ca nu era singur, se incalzea cu un contrabasist si un clapar. am intrat fara ezitare. un barman cu un zambet larg si sincer (rar in tailanda) ne-a adus doua beri. in bar, care era de fapt intrarea in pensiunea Siam guesthouse, mai era si un englez batran la alta masa, si el se pare amator de jazz. am stat si am ascultat si incercam sa recunoastem piesele, Girl from Ipanema, un Dave Brubeck, Summertime, Cantaloop, si aplaudam. cand sunt 3 spectatori aplauzele suna altfel, mult mai intim, si placerea e reala si la artisti si la spectatori. saxofonistul a venit si a ciocnit berea cu noi. Trupa lor semana cu o gasca luata de la un garaj de reparatii de motorete, pantaloni sleampeti suflecati, tricou/maieu larg si de culoare incerta si slapi vietnamezi purtati pana aproape de epuizare. Pianistul arata exact ca un maistru, cu niste ochelari patratosi cu rama metalica si mai batraior. la un moment dat a mai venit un nene (semana cu un personaj dintr-un serial politist prost - expertul, parca) si cu o doamna, amandoi la tol negru, domnul cara o chitara. au intrat in trupa dupa vreo 3-4 piese (15 minute una) si au cantat si ei un jazz destul de clasic, cu ceva accente braziliene, dupa parerea mea. mai stateau pe scaun, se mai plimbau, saxofonistului i-a sunat telefonul si a iesit din piesa ca sa raspunda. am facut poze cu ochii, pentru ca aparatele le lasasem acasa, de ciuda ca in orasul ala nu gaseam nimic grozav de pozat. mare prostie. in pauza, imi faceam curaj sa iau un motociclist pana la hotel si inapoi, cand trupa a reluat cantatul si noua ne era deja foarte somn si nu ne prea venea sa plecam. din toata tristetea aia de oras, rasarise locul asta exact cand eram pe punctul de a ne intoarce din drum. am plecat pana la urma, dar cel putin nu trecuse ziua degeaba. a doua zi la 7 plecam spre koh phi phi.
booon. acu cateva zile am ajuns pe insula phuket si am zis sa mergem unde ar fi un loc bun cu plaja si apa si ceva distractie. foarte proasta alegerea cu Patong. un fel de saturn si venus si mamaia asiatice. adica urat cu spume. nu are nici un farmec local, tuktukurile sunt daihatsu modificate si tunate, iar soferii nu negociaza nici un baht, basca sunt foarte scumpi. (acum va zic sincer, 10 dolari pe un drum cu tuktuk dintr-o statiune in alta mi se pare jaf in tara asta). am luat totusi un tuktuk din patong in karon, macar sa vedem daca e ceva mai breaz. nimic. mosi si babe pline de celulita, familii insipide si, din nou, frustrati de toate varstele tinand de mana o micuta tailandeza. acuma, e o chestie clara, oficiala, ca tailandezii (asiaticii in general) nu au cu ce, si atunci goana dupa straini bine dotati e oarecum logica si nu ai de ce sa le condamni. doar ca barbatii au ceva libidinos. n-am vazut un tip misto (pe gustul meu, ma rog) combinat cu vreo tailandeza priceputa. libidinosii vin pentru turism sexual nu pentru vreo implicare emotionala.
(paranteza: primul nisip pe care ne asezam dupa o luna, in koh phi phi, nu avem nimic de facut, doar sa ne uitam dupa baieti misto si dupa soarele care se duce dupa munte, batute de un vanticel cald si cu un pink floyd in fundal, dark side of the moon)
inapoi la patong. am luat-o la pas prin statiunea aia groaznica, eu cu par de lana, de-mi ziceau soferii de tuktuk "nice hairstyle", juju cu little black dress cu spatele gol. mie imi venise ideea nebuneasca sa ma eplilez, si cautam un salon, pentru ca la foarte putine scria waxing. am gasit unul si am intrat. oamenii primitori, eu suspicioasa, aratati-mi ceara. un borcan maricel, plin pana pe la jumate cu o chestie negricioasa solida. foarte buna ceara, zice domnul de la raceptie. ok, hai sa incerc pe o jumatate de picior si sa vedem pana unde ajungem. ok, poftiti sus, sa vedem daca blana e la lungimea potrivita. m-am dus sus cu receptionistul si acolo, impreuna cu o doamna cosmeticiano-coafeza m-a examinat tracandu-mi mana pe picior. eu intram in pamant de rusine, ei nu aveau nici o treaba. ntz, e prea scurt, ne pare rau. auzi, cica scurt, ma invata tailandezii pe mine ce-i aia par pe picioare. am iesit si juju se tavalea de ras cand i-am povestit consultatia. pana la urma ne-am ales cu un masaj la picioare, de data asta foarte bun. m-a masat o grasuna de credeam ca imi plesnesc venele. si din nou, eram subiectul comentariilor in tailandeza vizavi de piciorutele mele paroase. traiasca epilatorul.
am plecat mai departe si am dat de strada nebuniei, pe care se inchide circulatia dupa ora 6 seara si ne-am dus prin multime. hipioti batrani, vanzatori ambulanti de tigari, familii cu copii, puzderie de anglofoni beti, ladyboys, dansatoare la bara, baietasi care ne ofereau "big cock show" (hm), saloane de masaj, porumb copt, frigarui si suveniruri. cand sa ne intoarcem plictisite si pline de ciuda ca am nimerit iar un loc cum nu se poate mai prost, am vazut intr-un bar un baiat cu un saxofon, parea sa se incalzeasca. apoi am vazut ca nu era singur, se incalzea cu un contrabasist si un clapar. am intrat fara ezitare. un barman cu un zambet larg si sincer (rar in tailanda) ne-a adus doua beri. in bar, care era de fapt intrarea in pensiunea Siam guesthouse, mai era si un englez batran la alta masa, si el se pare amator de jazz. am stat si am ascultat si incercam sa recunoastem piesele, Girl from Ipanema, un Dave Brubeck, Summertime, Cantaloop, si aplaudam. cand sunt 3 spectatori aplauzele suna altfel, mult mai intim, si placerea e reala si la artisti si la spectatori. saxofonistul a venit si a ciocnit berea cu noi. Trupa lor semana cu o gasca luata de la un garaj de reparatii de motorete, pantaloni sleampeti suflecati, tricou/maieu larg si de culoare incerta si slapi vietnamezi purtati pana aproape de epuizare. Pianistul arata exact ca un maistru, cu niste ochelari patratosi cu rama metalica si mai batraior. la un moment dat a mai venit un nene (semana cu un personaj dintr-un serial politist prost - expertul, parca) si cu o doamna, amandoi la tol negru, domnul cara o chitara. au intrat in trupa dupa vreo 3-4 piese (15 minute una) si au cantat si ei un jazz destul de clasic, cu ceva accente braziliene, dupa parerea mea. mai stateau pe scaun, se mai plimbau, saxofonistului i-a sunat telefonul si a iesit din piesa ca sa raspunda. am facut poze cu ochii, pentru ca aparatele le lasasem acasa, de ciuda ca in orasul ala nu gaseam nimic grozav de pozat. mare prostie. in pauza, imi faceam curaj sa iau un motociclist pana la hotel si inapoi, cand trupa a reluat cantatul si noua ne era deja foarte somn si nu ne prea venea sa plecam. din toata tristetea aia de oras, rasarise locul asta exact cand eram pe punctul de a ne intoarce din drum. am plecat pana la urma, dar cel putin nu trecuse ziua degeaba. a doua zi la 7 plecam spre koh phi phi.
joi, 8 ianuarie 2009
vang vieng
Luce, balinezul (poate o sa zicem despre el, poate nu) avea dreptate. E urat cu spume. singurul lucru care ul salveaza e peisajul minunat in care sta. In rest e plin de pustani australieni si englezi care vin sa-si fumeze creierii si sa se dea pe rau pe colace din camera de tractor - adica sa faca tubing. Mancarea e nasoala, pentru ca pe drogati nu-i prea intereseaza subtilitati culinare, asa ca se baga vegeta si cubul maggi la greu. Dupa masa se aduna toti in barurile cu patuturi si perne si masuta in mijocul patutului si se uita la tv, de obicei dvd cu friends, seriile mai vechi. Toate barurile cu paturi sunt pline de impietriti cu ochii in televizor, tragand de o bere si umflandu-se cu pizza. Copilasii locali o sa uite supa de porc de dimineata si o sa se umfle si ei cu sandvisuri cu ketchup.
E un fel de Vama aici, mai misto. discotecile sunt una langa alta pe o insula de pe rau, la care ajungi pe niste podete inguste de lemn, au unul sau 2 focuri in mijloc, inconjurate de bancute, pe care danseaza englezoaice supraponderale care se cred sexi, iar pe margine sunt mici bungalouri pe stalpi, fara pereti, cu un covor si 2-3 hamace. ce nu se potriveste de loc e muzica. clubbingul si hamacul sunt in directii total opuse, dar ideea mi-a placut. Si se bea alcool la galetusa, cu paiul, sa nu mai pierzi timpul la bar la fiecare citirica.
deja m-am umflat cu beer lao, tre sa mai schimb brandul
E un fel de Vama aici, mai misto. discotecile sunt una langa alta pe o insula de pe rau, la care ajungi pe niste podete inguste de lemn, au unul sau 2 focuri in mijloc, inconjurate de bancute, pe care danseaza englezoaice supraponderale care se cred sexi, iar pe margine sunt mici bungalouri pe stalpi, fara pereti, cu un covor si 2-3 hamace. ce nu se potriveste de loc e muzica. clubbingul si hamacul sunt in directii total opuse, dar ideea mi-a placut. Si se bea alcool la galetusa, cu paiul, sa nu mai pierzi timpul la bar la fiecare citirica.
deja m-am umflat cu beer lao, tre sa mai schimb brandul
miercuri, 7 ianuarie 2009
cursul de bucatarie de la restaurantul tamarind
acum noi scriem in paralel, unele lucruri s-ar putea sa se repete.
cursul incepe cu o vizita la piata, unde "profesorul" iti explica niste legume, carnuri, orezuri si alte ingrediente, ce gust au, sau la ce fel de mancare sunt bune. din ce am vazut in piata aia, asiaticii mananca cam tot, dar campioni la grozavii culinare cica sunt chinezii, detasat. vinetele sunt mici si subtirele si le spune puta de cal, oricum sunt categoric mai mari decat un penis asiatic (asa spunea ghidul, va jur). dar au si vinete rotunde, niste mingiute vinetii, care se folosesc la supa. coriandru in loc de patrunjel, in orice. lemongrass din belsug, am aflat in sfarsit cum arata, o tulpina alburie, lemnoasa, din care arunci invelisurile exterioare, pana ajungi la tulpina mai frageda, care se pune in orice, de la ceai la chiftele. papadie, floare de banana, frunza maimutei, morning glory, betel, chili wood si tot felul de alte buruieni necunoscute in care la noi probabil se pisa cainii. romanii sunt fraieri, au mancarea sub nas si fac mofturi. sectiunea carnuri mi s-a parut interesanta, dar n-as manca de acolo nici un copan de pui. carnurile sunt puse direct pe tejghea, eventual pe un plastic, si in bataia mustei. ghidul zicea ca daca le bate musca nu sunt proaspete, si de aia le lasa asa liber, ca sa nu te tepuiesti. lasa musca sa guste mai intai. delicatesa cica e sa mananci intestine de porc, necuratate. hm, nu cred. un nene australian in grup incercase. era batran, probabil ca halena de dimineata nu avea mare importanta. la un moment dat am vazut niste animalute negricioase uscate. nu erau pui, si nici rate, erau soareci si sobolani. ghidul ne aburea ca o sa avem un fel de mancare cu asa ceva, cica e foarte bun, dar ii placea sa le oripileze pe americancele alea stupide.
dupa piata, am plecat la scoala de gatit, la vreo 15 minute cu tuktukul, in afara orasului. minunat loc, elesteu cu nuferi, zona de preparat cu cutite, mojare, cratiti, tot ce trebuie, zona de gatit pe foc cu vreo 8 cuptoare/aragaze individuale din ceramica cu carbuni, chiuvete din ghivece de flori, un peisaj muntos in fundal, aer parfumat de la florile din copaci, un ceai de ghimbir si lemongrass de bun venit, si niste baieti cu picioare late de vreo 15cm care spalau totul dupa noi. ce poate fi mai frumos.
nu intru in detalii acum, ca oricum am uitat retetele pe ici pe colo. am facut in total vreo 5 feluri. un pesto din vanata cu usturoi si ceapa, ardei iute, coriandru si nitel lime - mie mi-a iesit iute de ma usturau ochii, pentru ca am pus din toate, sa fie bogatie. ghidul mi-a zis ca nu e prea spicy si e prea multa lamaie. a lu juju a iesit cremos si foarte bun, dar nici al ei nu era spicy de loc. m-am confuzat. se manca cu sticky rice, adica cu gramajoare de orez pe care le luai dintr-un cosulet de paie si le muiai cu manuta in mojar. tre sa recunosc ca la food styling asiaticii au talent nativ, cateva chestii aruncate neglijent in farfurie arata in arata de ingheti.
al doilea - alt pesto, cu marar, usturoi, ceapa, ceapa verde busuioc si sos de peste, mozolit in mojar din nou, in care am marinat 3 bucati de peste, le-am pus pe o frunza de banana, inmuiata in prealabil pe foc. eu am facut pe genul cearsaf si paturica pentru peste, noroc ca s-a prins ghidul ce prostii faceam. am impachetat pestele in frunza de banana, am legat cu niste sforicele de bambus si am pus fiecare pachetelul lui in cosuletul de fiert in aburi, unde a fiert vreo juma de ora. nu mai zic ce gust avea, am fost foarte mandra de mine.
al treilea fel a fost o supa unde am participat toti, drept care nu stiu exact cum se face, dar supa e supa, pui niste ierburi sa fiarba. lemongrassul aici - esential.
al patrulea fel - alt pesto in mojar, in care am amestecat si niste carne de pui. am facut zdrente o tulpina de lemongrass si am bagat acolo umplutura, ca intr-un cosulet si am pus una pe gratar si alta la prajit. practic am facut niste chiftele, dar au fost foarte bune.
continui maine cu desertul.
-------------
desertul: orez mov (purple rice) cu lapte de cocos, sos de tamarind, fructe si susan. am aflat si eu ca laptele de cocos se prepara, nu se extrage din cocos. imi asum prostia. pur si simplu se pune apa fiarta peste tocatura de cocos, se mesteca si se stoarce. cu mana. iar sosul de tamarind are gust de magiun, sau mai actualizat, cu gemul de prune. una peste alta, combinatia a fost buna si la gust.
cursul incepe cu o vizita la piata, unde "profesorul" iti explica niste legume, carnuri, orezuri si alte ingrediente, ce gust au, sau la ce fel de mancare sunt bune. din ce am vazut in piata aia, asiaticii mananca cam tot, dar campioni la grozavii culinare cica sunt chinezii, detasat. vinetele sunt mici si subtirele si le spune puta de cal, oricum sunt categoric mai mari decat un penis asiatic (asa spunea ghidul, va jur). dar au si vinete rotunde, niste mingiute vinetii, care se folosesc la supa. coriandru in loc de patrunjel, in orice. lemongrass din belsug, am aflat in sfarsit cum arata, o tulpina alburie, lemnoasa, din care arunci invelisurile exterioare, pana ajungi la tulpina mai frageda, care se pune in orice, de la ceai la chiftele. papadie, floare de banana, frunza maimutei, morning glory, betel, chili wood si tot felul de alte buruieni necunoscute in care la noi probabil se pisa cainii. romanii sunt fraieri, au mancarea sub nas si fac mofturi. sectiunea carnuri mi s-a parut interesanta, dar n-as manca de acolo nici un copan de pui. carnurile sunt puse direct pe tejghea, eventual pe un plastic, si in bataia mustei. ghidul zicea ca daca le bate musca nu sunt proaspete, si de aia le lasa asa liber, ca sa nu te tepuiesti. lasa musca sa guste mai intai. delicatesa cica e sa mananci intestine de porc, necuratate. hm, nu cred. un nene australian in grup incercase. era batran, probabil ca halena de dimineata nu avea mare importanta. la un moment dat am vazut niste animalute negricioase uscate. nu erau pui, si nici rate, erau soareci si sobolani. ghidul ne aburea ca o sa avem un fel de mancare cu asa ceva, cica e foarte bun, dar ii placea sa le oripileze pe americancele alea stupide.
dupa piata, am plecat la scoala de gatit, la vreo 15 minute cu tuktukul, in afara orasului. minunat loc, elesteu cu nuferi, zona de preparat cu cutite, mojare, cratiti, tot ce trebuie, zona de gatit pe foc cu vreo 8 cuptoare/aragaze individuale din ceramica cu carbuni, chiuvete din ghivece de flori, un peisaj muntos in fundal, aer parfumat de la florile din copaci, un ceai de ghimbir si lemongrass de bun venit, si niste baieti cu picioare late de vreo 15cm care spalau totul dupa noi. ce poate fi mai frumos.
nu intru in detalii acum, ca oricum am uitat retetele pe ici pe colo. am facut in total vreo 5 feluri. un pesto din vanata cu usturoi si ceapa, ardei iute, coriandru si nitel lime - mie mi-a iesit iute de ma usturau ochii, pentru ca am pus din toate, sa fie bogatie. ghidul mi-a zis ca nu e prea spicy si e prea multa lamaie. a lu juju a iesit cremos si foarte bun, dar nici al ei nu era spicy de loc. m-am confuzat. se manca cu sticky rice, adica cu gramajoare de orez pe care le luai dintr-un cosulet de paie si le muiai cu manuta in mojar. tre sa recunosc ca la food styling asiaticii au talent nativ, cateva chestii aruncate neglijent in farfurie arata in arata de ingheti.
al doilea - alt pesto, cu marar, usturoi, ceapa, ceapa verde busuioc si sos de peste, mozolit in mojar din nou, in care am marinat 3 bucati de peste, le-am pus pe o frunza de banana, inmuiata in prealabil pe foc. eu am facut pe genul cearsaf si paturica pentru peste, noroc ca s-a prins ghidul ce prostii faceam. am impachetat pestele in frunza de banana, am legat cu niste sforicele de bambus si am pus fiecare pachetelul lui in cosuletul de fiert in aburi, unde a fiert vreo juma de ora. nu mai zic ce gust avea, am fost foarte mandra de mine.
al treilea fel a fost o supa unde am participat toti, drept care nu stiu exact cum se face, dar supa e supa, pui niste ierburi sa fiarba. lemongrassul aici - esential.
al patrulea fel - alt pesto in mojar, in care am amestecat si niste carne de pui. am facut zdrente o tulpina de lemongrass si am bagat acolo umplutura, ca intr-un cosulet si am pus una pe gratar si alta la prajit. practic am facut niste chiftele, dar au fost foarte bune.
continui maine cu desertul.
-------------
desertul: orez mov (purple rice) cu lapte de cocos, sos de tamarind, fructe si susan. am aflat si eu ca laptele de cocos se prepara, nu se extrage din cocos. imi asum prostia. pur si simplu se pune apa fiarta peste tocatura de cocos, se mesteca si se stoarce. cu mana. iar sosul de tamarind are gust de magiun, sau mai actualizat, cu gemul de prune. una peste alta, combinatia a fost buna si la gust.
alte observatii interesante
niste inventii simple, locale, dovada ca creierul asiatic functioneaza in orice conditii.
- in luang prabang, trotuarele sunt pavate cu caramida, absorb apa cand ploua, nu baltesc prea mult si mai arata si bine.
- cand se face racoare afara, chelnerul (nu in toate locurile, fireste) iti baga sub masa un ghiveci cu carbuni incinsi, ca sa-ti incalzeasca gladiolele.
- buchete de tuberoze la buda. sa faci pipi si cachi linistit si sa nu gonesti clientii.
- farasul poate fi un bidon maricel de tabla (tip ulei) taiat pe diagonala, si cu o coada prinsa cu sarme
- bidoane mari de tabla facute mese de bar, iar in copaci atarnate sticle cu zemuri colorate, ca sa fie vesel de sarbatori
- un mare ghiveci de flori transformat in chiuveta de baie
mai completez pe masura ce mai vad
- in luang prabang, trotuarele sunt pavate cu caramida, absorb apa cand ploua, nu baltesc prea mult si mai arata si bine.
- cand se face racoare afara, chelnerul (nu in toate locurile, fireste) iti baga sub masa un ghiveci cu carbuni incinsi, ca sa-ti incalzeasca gladiolele.
- buchete de tuberoze la buda. sa faci pipi si cachi linistit si sa nu gonesti clientii.
- farasul poate fi un bidon maricel de tabla (tip ulei) taiat pe diagonala, si cu o coada prinsa cu sarme
- bidoane mari de tabla facute mese de bar, iar in copaci atarnate sticle cu zemuri colorate, ca sa fie vesel de sarbatori
- un mare ghiveci de flori transformat in chiuveta de baie
mai completez pe masura ce mai vad
ultima seara in luang prabang
am iesit sa mai dam o tura de piata si sa bem un vin bun de chile in locul preferat. piata se intindea in fiecare seara in mijlocul strazii principale. femeile isi asezau marfa pe jos, pe covoare ( esarfe, genti, bijuterii locale, costume populare, diverse suveniruri pt turisti. intre haine, esarfe, posete etno cate un copil care-si facea tema, cate o batrana imbracata in costum popular care broda vreo esarfa, cate o mama tanara cu cate un bebe legat de ea cu un batic.
copiii sunt foarte draguti aici. in primul rand sunt mult mai micuti, sunt vesnic veseli si mucosi, foarte colorat imbracati si-ti zic vesel tot timpul sabaidee, adica buna ziua, sau iti fac cu mana
se distreaza foarte tare cand le faci o poza si le arati. foarte draguti
in timp ce ne plimbam prin piata, ma intalnesc cu un tip cu care ne-am mai vazut de cateva ori pe strada, un asiatic de vreo 40 ani, pletos, fatza osoasa, mai pe genul outlaw. ma uit la el iarasi - avea o fata foarte puternica, interesanta. si el se uita la mine, direct in ochi, se opreste in fata mea si ma intreaba: cum te cheama? ma inrosesc probabil, il intreb cum te cheama pe tine? zice Luce ( asa se pronunta) - aflu mai tarziu ca inseamna walker - adica hoinar - in indoneziana. hm, cool. ne cunoastem de undeva? continua el cu o umbra de suspiciune in ochi. eu zic nu, ne-am vazut prin oras de cateva ori pe strada, probabil. de unde esti? il intreb - din elvetia. ok, si tu? din romania. a, am fost la bucuresti acum cativa ani la o nunta zice el . wtf?! well, it was nice meeting you, see you around.
ma vad cu ioana si ii povestesc, se amuza. ne ducem din nou la wine bar, locul preferat. aici re sa fac o paranteza. cel mai misto loc din barul asta e buda. mica, dar plina ochi de flori albe, margarete, tuberoze, luminari, si miroase ca in paradis ( din cauza tuberozelor).
ne luam cate un pahar din consacratul merlot de chile, si ne bucuram de muzica buna. la un moment dat, surpriza, intra vagabondul indonezian, se duce direct la bar, aia se pare ca il cunosteau, se ia in brate cu proprietarul, sa aseaza la un vinut. e vede si pe noi, zambeste, saluta.
ce mica e lumea...
dupa vreo ora, vine la noi la masa. il intreb, cu ce te ocupi? de ce vrei sa stii? intreaba-ma altceva. se vede clar ca nu ii place sa vorbeasca despre el. ii spusesem ioanei mai devreme ca baiatul asta sigur a facut ceva ilegal la viata lui, e ceva ciudat la el, mai ales cand te uiti in ochii lui. scary, dar fascinant. povestim, bem vin, aflam ca are 41 de ani, ca a trait in toata lumea, in multe multe tari, ca prietena lui cea mai buna e pianista. Ioana incearca sa-i faca poze, el nu o lasa. in continuare nu vrea sa zica cu ce se ocupa, dar dupa un timp marturiseste ca a facut cateva lucruri foarte nasoale la viata lui ( si nu cred ca se referea la ceva mic).
mai aflam ca si-ar fi dorit tare mult sa fi beneficiat de educatie, ne zice cu invidie sincera ca suntem niste norocosi ca am putut sa mergem la scoala si facultati, ca ar vrea sa aiba talent la muzica, ca nu are familie, copii, nevasta, isi doreste mult de tot o fiica, ca acum e in asia pentru 3 luni, si in fiecare an revine cateva zile in luang prabang pt ca ii place mult. nu stie care e urmatoarea lui destinatie. esti un nomad, zic eu razand. el zice da, i'am an indonesian gypsy.
a fost ok si seara asta, facem schimb de mailuri, ne conduce acasa. poate ne mai vedem cu el vreodata. tare as fi curioasa care e povestea lui...
si maine dimineata plecare spre vang vieng...
copiii sunt foarte draguti aici. in primul rand sunt mult mai micuti, sunt vesnic veseli si mucosi, foarte colorat imbracati si-ti zic vesel tot timpul sabaidee, adica buna ziua, sau iti fac cu mana
se distreaza foarte tare cand le faci o poza si le arati. foarte draguti
in timp ce ne plimbam prin piata, ma intalnesc cu un tip cu care ne-am mai vazut de cateva ori pe strada, un asiatic de vreo 40 ani, pletos, fatza osoasa, mai pe genul outlaw. ma uit la el iarasi - avea o fata foarte puternica, interesanta. si el se uita la mine, direct in ochi, se opreste in fata mea si ma intreaba: cum te cheama? ma inrosesc probabil, il intreb cum te cheama pe tine? zice Luce ( asa se pronunta) - aflu mai tarziu ca inseamna walker - adica hoinar - in indoneziana. hm, cool. ne cunoastem de undeva? continua el cu o umbra de suspiciune in ochi. eu zic nu, ne-am vazut prin oras de cateva ori pe strada, probabil. de unde esti? il intreb - din elvetia. ok, si tu? din romania. a, am fost la bucuresti acum cativa ani la o nunta zice el . wtf?! well, it was nice meeting you, see you around.
ma vad cu ioana si ii povestesc, se amuza. ne ducem din nou la wine bar, locul preferat. aici re sa fac o paranteza. cel mai misto loc din barul asta e buda. mica, dar plina ochi de flori albe, margarete, tuberoze, luminari, si miroase ca in paradis ( din cauza tuberozelor).
ne luam cate un pahar din consacratul merlot de chile, si ne bucuram de muzica buna. la un moment dat, surpriza, intra vagabondul indonezian, se duce direct la bar, aia se pare ca il cunosteau, se ia in brate cu proprietarul, sa aseaza la un vinut. e vede si pe noi, zambeste, saluta.
ce mica e lumea...
dupa vreo ora, vine la noi la masa. il intreb, cu ce te ocupi? de ce vrei sa stii? intreaba-ma altceva. se vede clar ca nu ii place sa vorbeasca despre el. ii spusesem ioanei mai devreme ca baiatul asta sigur a facut ceva ilegal la viata lui, e ceva ciudat la el, mai ales cand te uiti in ochii lui. scary, dar fascinant. povestim, bem vin, aflam ca are 41 de ani, ca a trait in toata lumea, in multe multe tari, ca prietena lui cea mai buna e pianista. Ioana incearca sa-i faca poze, el nu o lasa. in continuare nu vrea sa zica cu ce se ocupa, dar dupa un timp marturiseste ca a facut cateva lucruri foarte nasoale la viata lui ( si nu cred ca se referea la ceva mic).
mai aflam ca si-ar fi dorit tare mult sa fi beneficiat de educatie, ne zice cu invidie sincera ca suntem niste norocosi ca am putut sa mergem la scoala si facultati, ca ar vrea sa aiba talent la muzica, ca nu are familie, copii, nevasta, isi doreste mult de tot o fiica, ca acum e in asia pentru 3 luni, si in fiecare an revine cateva zile in luang prabang pt ca ii place mult. nu stie care e urmatoarea lui destinatie. esti un nomad, zic eu razand. el zice da, i'am an indonesian gypsy.
a fost ok si seara asta, facem schimb de mailuri, ne conduce acasa. poate ne mai vedem cu el vreodata. tare as fi curioasa care e povestea lui...
si maine dimineata plecare spre vang vieng...
reportaj de moda
ma distreaza foarte tare cum inteleg asiaticii imbracamintea ptr sezonul rece (chipurile). cum se fac afara 12 grade, incepe un fel de joaca de-a iarna. incep toti sa puna pe ei fulare, geci de fas, pufoaice cu blana, caciuli si manusi, in schimb umbla desculti in slapi, zgribuliti si seriosi.
curs de gatit in luang prabang
dupa ziua cu cascada cu elefanti ( mie mi-a placut) am zis ca tre sa mai incercam ceva, si anume un curs de gatit - treaba foarte populara in asia. si oricum, neamtul uwe pe care l-am cunoscut in halong ne-a zis ca e misto si distractiv si daca ajungem in luang prabang ne recomanda cursul de la tamarind.
dimineata ioana s-a trezit la 6 sa-i vada pe monksi cum vin sa ia pomana de la oameni, e foarte misto. cu o seara inainte dupa masaj ne-am dus la un vinut bun intr-un wine bar tare frumusel, apoi ne-am oprit la un mojito ( foarte prost) si ne-am lasat convinse de niste australieni sa incercam vodca lao - oribil, zici ca-i alcool cu zeama de peste putrezit, si apoi un paharel de lao lao - whiskeyul local - whisky pe naiba, tuica imputita ca la noi, doar ca-i din orez. nu prea s-a combinat bine treaba cu alcoalele. deci, eu am chiulit de la treaba cu calugarii, din pacate.
pe la noua ne-am infiintat la tamarind, ne-au bagat aia intr-un tuk tuk si ne-au dus la piata. profesorul de cooking, un domn tanar pe la vo 28 de ani ( cred, dar cu astia nu se stie niciodata, el arata de 20, dupa criteriile noastre). dupa cele doua experiente nasoale cu ghizii - unu care ne uita peste tot si celalalt care era un bou patentat, in sfarsit asta era foarte ok. ne-a facut turul pietii, ne-a prezentat fructe, legume, mirodenii carne. eu nu am fost prea atenta, umblam mai mult dupa poze. am auzit totusi ca laotienii nu mananca prea multe fructe, ca e mai cool sa mananci carne decat vegetale, ca in asia alimentele au denumiri care inseamna ceva ( de exemplu, catdropping, adica cacat de matza, niste dulciuri care se fac din orez expandat si caramelizat si chiar arata ca si cacatul de pisica)
plimbatu pe la carnuri si tot felul ne zemuri mai mult sau mai putin colorate nu mi-a placut prea mult pt ca eram cam mahmura, si spectacolul era destul de nasol, de la tot felul de carnuri hacuite si insirate nu tocmai estetic si igienic, pana la lighene pline cu bila, mate, sobolani uscati si afumati etc.
de ghid-profesor mi-a placut, era foarte sarcastic si plictisit si se uita la noi ca la o turma de prosti ( si cred ca avea dreptate saracu). grupul nostru era alcatuit in mare parte din femei, dupa cum urmeaza:
- doua australience tinere, pe la 24-25 ani. proaste gramada, una foarte frumusica, blonda, cur, mutra misto, dar niste copite care nu au vazut pedichiura in viata lor, doar mult noroi, cate un cleste - ultima oara probabil de vreo trei luni, si o oja pocnita, care cred ca a ajuns pe unghiile ei tot de vreo tre luni.
- o olandeza bruneta, foarte inalta, frumusica foc, simpatica designer de cursuri pt politisti (wtf???)
- doua asiatico americance din ciclul nevrotice, care au venit sa-si regaseasca radacinile - fiecare avea cate un parinte asiatic. pe astea doua trebuie sa le descriu, ca erau intr-un fel. genul hippy-eco- intelectual, una din ele, cica filmmaker. intreb: what do you mean? ea zice: producer, writer, director and cinematographer. fugi bai fetito de-aci... si asta stia sa gateasca, a venit cred ca sa-si reconfirme cunostintele si talentu, si punea intotdeauna intrebari corecte, adica sa iasa in evidenta ca stie lucruri.
celalta pe genul wannabe boho-chic, in realitate hobo-bulshit, rochie cu flori, bascheti, camasa de in ultra murdara, palarie de paie si extra mult par pe picioare. i se parea crucial sa afle daca vinata din mancere era organica si alte bullshituri. vroia sa para foarte interesanta. dintoasa, genul de geek cu ochelari, punea si asta multe intrebari cu mare importanta, si primea fiecare raspuns ca si pe o revelatie divina. si asta era tare mandra de faptul ca pune intrebari la subiect. ghidul ne-a zis in piata ca lemnul iute cu gust de piper ( arata ca un par obisnuit) se foloseste in doua scopuri: unul ca sa-ti bati nevasta si doi ca sa-l pui in mancare. la care proasta ne hipioata se crispeaza brusc si il intreaba falso politicos: you are joking, right? do you really beat your wife? mi-a placut de profesorul-ghid, pt ca nu a schitzat nici o reactie, doar un zambet subtil, si i-a raspuns abia dupa vreo juma de minut. of course i'm joking
- un cuplu de nu stiu ce natie, probabil australieni, pe la 60 ani, ok
- un domn de nu stiu ce natie cum nu am vazut mai pampalau in viata mea. initial l-am banuit ca ar fi gay, avea gesturi care pareau efeminate, dar cred ca pana la urma era doar foarte pampalau, in mod sigur nu pupase sex pana la varsta de vo 35 ani pe care ii detinea, si tinea si el sa puna intrebari importante si sa insiste asupra faptului ca el calatoreste singur ( ce aventurier, oh my god!), si ca ce buna e berea si whiskeyul din laos - fugi bai baiete si tu de-aici, vai de capul tau....
si noi
da, stiu, infloreste cinismul in sufletul meu rece si ignorant...
locul de curs in afara oraselului, intr-un bungalow deschis amenajat ca o bucatarie super misto, nu stu sa desctiu in cuvinte, ramane sa postam poza candva
am gatit, am mancat ce am gatit, probabil ioana va descrie mult mai bine decat as face-o eu...
em m-am relaxat, mi-am facut treaba fara sa ma implic emotional prea tare, nu cred ca era cazul, spre deosebire de colegii entuziasti. da, iar sunt ignoranta si rece...
ne-am intors acasa, si am iesit pt ultima seara la o plimbare in luang prabang
dimineata ioana s-a trezit la 6 sa-i vada pe monksi cum vin sa ia pomana de la oameni, e foarte misto. cu o seara inainte dupa masaj ne-am dus la un vinut bun intr-un wine bar tare frumusel, apoi ne-am oprit la un mojito ( foarte prost) si ne-am lasat convinse de niste australieni sa incercam vodca lao - oribil, zici ca-i alcool cu zeama de peste putrezit, si apoi un paharel de lao lao - whiskeyul local - whisky pe naiba, tuica imputita ca la noi, doar ca-i din orez. nu prea s-a combinat bine treaba cu alcoalele. deci, eu am chiulit de la treaba cu calugarii, din pacate.
pe la noua ne-am infiintat la tamarind, ne-au bagat aia intr-un tuk tuk si ne-au dus la piata. profesorul de cooking, un domn tanar pe la vo 28 de ani ( cred, dar cu astia nu se stie niciodata, el arata de 20, dupa criteriile noastre). dupa cele doua experiente nasoale cu ghizii - unu care ne uita peste tot si celalalt care era un bou patentat, in sfarsit asta era foarte ok. ne-a facut turul pietii, ne-a prezentat fructe, legume, mirodenii carne. eu nu am fost prea atenta, umblam mai mult dupa poze. am auzit totusi ca laotienii nu mananca prea multe fructe, ca e mai cool sa mananci carne decat vegetale, ca in asia alimentele au denumiri care inseamna ceva ( de exemplu, catdropping, adica cacat de matza, niste dulciuri care se fac din orez expandat si caramelizat si chiar arata ca si cacatul de pisica)
plimbatu pe la carnuri si tot felul ne zemuri mai mult sau mai putin colorate nu mi-a placut prea mult pt ca eram cam mahmura, si spectacolul era destul de nasol, de la tot felul de carnuri hacuite si insirate nu tocmai estetic si igienic, pana la lighene pline cu bila, mate, sobolani uscati si afumati etc.
de ghid-profesor mi-a placut, era foarte sarcastic si plictisit si se uita la noi ca la o turma de prosti ( si cred ca avea dreptate saracu). grupul nostru era alcatuit in mare parte din femei, dupa cum urmeaza:
- doua australience tinere, pe la 24-25 ani. proaste gramada, una foarte frumusica, blonda, cur, mutra misto, dar niste copite care nu au vazut pedichiura in viata lor, doar mult noroi, cate un cleste - ultima oara probabil de vreo trei luni, si o oja pocnita, care cred ca a ajuns pe unghiile ei tot de vreo tre luni.
- o olandeza bruneta, foarte inalta, frumusica foc, simpatica designer de cursuri pt politisti (wtf???)
- doua asiatico americance din ciclul nevrotice, care au venit sa-si regaseasca radacinile - fiecare avea cate un parinte asiatic. pe astea doua trebuie sa le descriu, ca erau intr-un fel. genul hippy-eco- intelectual, una din ele, cica filmmaker. intreb: what do you mean? ea zice: producer, writer, director and cinematographer. fugi bai fetito de-aci... si asta stia sa gateasca, a venit cred ca sa-si reconfirme cunostintele si talentu, si punea intotdeauna intrebari corecte, adica sa iasa in evidenta ca stie lucruri.
celalta pe genul wannabe boho-chic, in realitate hobo-bulshit, rochie cu flori, bascheti, camasa de in ultra murdara, palarie de paie si extra mult par pe picioare. i se parea crucial sa afle daca vinata din mancere era organica si alte bullshituri. vroia sa para foarte interesanta. dintoasa, genul de geek cu ochelari, punea si asta multe intrebari cu mare importanta, si primea fiecare raspuns ca si pe o revelatie divina. si asta era tare mandra de faptul ca pune intrebari la subiect. ghidul ne-a zis in piata ca lemnul iute cu gust de piper ( arata ca un par obisnuit) se foloseste in doua scopuri: unul ca sa-ti bati nevasta si doi ca sa-l pui in mancare. la care proasta ne hipioata se crispeaza brusc si il intreaba falso politicos: you are joking, right? do you really beat your wife? mi-a placut de profesorul-ghid, pt ca nu a schitzat nici o reactie, doar un zambet subtil, si i-a raspuns abia dupa vreo juma de minut. of course i'm joking
- un cuplu de nu stiu ce natie, probabil australieni, pe la 60 ani, ok
- un domn de nu stiu ce natie cum nu am vazut mai pampalau in viata mea. initial l-am banuit ca ar fi gay, avea gesturi care pareau efeminate, dar cred ca pana la urma era doar foarte pampalau, in mod sigur nu pupase sex pana la varsta de vo 35 ani pe care ii detinea, si tinea si el sa puna intrebari importante si sa insiste asupra faptului ca el calatoreste singur ( ce aventurier, oh my god!), si ca ce buna e berea si whiskeyul din laos - fugi bai baiete si tu de-aici, vai de capul tau....
si noi
da, stiu, infloreste cinismul in sufletul meu rece si ignorant...
locul de curs in afara oraselului, intr-un bungalow deschis amenajat ca o bucatarie super misto, nu stu sa desctiu in cuvinte, ramane sa postam poza candva
am gatit, am mancat ce am gatit, probabil ioana va descrie mult mai bine decat as face-o eu...
em m-am relaxat, mi-am facut treaba fara sa ma implic emotional prea tare, nu cred ca era cazul, spre deosebire de colegii entuziasti. da, iar sunt ignoranta si rece...
ne-am intors acasa, si am iesit pt ultima seara la o plimbare in luang prabang
luni, 5 ianuarie 2009
baita la cascada tak se
azi, dupa ce ne-am coit o vreme pana sa ne hotaram ce facem, ne-am lasat agatate de un sofer de tuktuk (aici mai rar cu motorete, sunt mai degraba niste daewoo damas/isuzu/hyundai modificate cu bancute in spatele cabinei), sa ne duca la o cascada in apropiere de luang prabang. ne-am dat seama ulterior ca excursiile private ies mai scump decat un tur aranjat, dar decat sa mai vedem vreo fatza pufoasa langa noi, am preferat pe cont propriu. diferenta e oricum de 2-3$. nu stiu de ce scrie in ghid ca drumurile in laos sunt nasoale, asta pe care am mers noi e de 100 de ori mai bun decat orice drum national laturalnic de la noi. oricum, dupa agitatia din vietnam, pacea asta de aici e apasatoare, trebuia facut ceva in viteza. am negociat cu soferul 10$ tot drumul, in care trebuia sa ne astepte cateva ore pana ne facem toate mendrele la cascada (la tak se, adica cascada mai mica, mai e una la kuang si mai spectaculoasa, dar nu cred ca mai avem timp de ea) si la elefanti. 45 de minute drumul, ca la noi la tara, apoi a virat inspre rau, unde trebuia sa mai luam cica ferry. ferry era o barca ingusta si lunga care ne-a dus la cascada. inca un dolar si ceva drumul dus-intors. inca vreo 18$ de caciula sa ne plimbe pe elefant juma de ora in jungla. care jungla, am facut o tura de maxim 200 de metri prin rau si printre radacini, dar cum elefantul ala se misca foarte greu, juma de ora s-a dus ca nimic. micul elefant, noi il nimeriseram pe cel mai mic, il chema Tum. distractiv, daca tara poate sa prospere din 18$ de turist, foarte bine din partea mea, ca nici astia nu o duc prea bine. totusi, mi se pare mai bine decat cambogia.
ne-am dat jos de pe Tum, si am luat-o la pas in susul cascadei prin padurice. dupa vreo ora ne-am inpotmolit si ne-am intors si ne-am balacit nitel in apa azurie, imbracate, pentru ca asa e obiceiul local. nemtoaicele albe si pufoase erau la costum de baie, dar maimuta rusinoasa din romania abia si-a scos sosetele inainte sa intre in apa. apa rece, dar atat de buna. am facut baia la timp, pentru ca au intrat si elefantii in aceeasi apa si au inceput niste jumbuslucuri destul de subtiri (dar n-avea sens sa emitem pretentii), dupa care cereau banane de la turisti. apoi am plecat, cu hainele ude inca, cu gandul ca se vor usca pe barca zisa ferry. nici vorba. tuktukul nostru tocmai se stricase. si cand iti clantane dintii in gura ce poate fi mai bun decat o bere rece. am luat masa in sat, chipsuri lay cu alge de mare si creveti si beer lao. foarte bun.
ne-am dat jos de pe Tum, si am luat-o la pas in susul cascadei prin padurice. dupa vreo ora ne-am inpotmolit si ne-am intors si ne-am balacit nitel in apa azurie, imbracate, pentru ca asa e obiceiul local. nemtoaicele albe si pufoase erau la costum de baie, dar maimuta rusinoasa din romania abia si-a scos sosetele inainte sa intre in apa. apa rece, dar atat de buna. am facut baia la timp, pentru ca au intrat si elefantii in aceeasi apa si au inceput niste jumbuslucuri destul de subtiri (dar n-avea sens sa emitem pretentii), dupa care cereau banane de la turisti. apoi am plecat, cu hainele ude inca, cu gandul ca se vor usca pe barca zisa ferry. nici vorba. tuktukul nostru tocmai se stricase. si cand iti clantane dintii in gura ce poate fi mai bun decat o bere rece. am luat masa in sat, chipsuri lay cu alge de mare si creveti si beer lao. foarte bun.
duminică, 4 ianuarie 2009
luang prabang
laos, adica. e atat de pace si cald, si un aer de vacanta ca inca mai am chef sa fac lucruri in fuga, prin multime. care multime, ca aici sunt cativa oameni, cativa calugari si o multime de turisti imbracati etno. probabil ca asa o sa ajungem si noi. abia ma abtin sa nu cumpar vreo 2 genti sau fuste cica facute de nu stiu ce triburi. sunt cusute de mana si vesele si colorate, in bucuresti ar fi ceva curat extravagant. nu prea mai am loc in bagaj, asa ca strang din dinti.
incerc sa o conving pe juju sa se urce pe bicicleta, nu pare foarte entuziasta. dar tre sa cam faci ceva concret aici, ca o zi de plimbare e suficienta prin centrul asta. deja am defilat pe strada principala de 10 ori. si templele nu sunt mare lucru, sunt pictate cu aurolac, nu cu foita de aur, arata a buget mic. locul unde stam nu de de vis, de fapt e asa minimal ca ne batem pe o singura priza cand e vorba sa incarcam baterii.
incerc sa o conving pe juju sa se urce pe bicicleta, nu pare foarte entuziasta. dar tre sa cam faci ceva concret aici, ca o zi de plimbare e suficienta prin centrul asta. deja am defilat pe strada principala de 10 ori. si templele nu sunt mare lucru, sunt pictate cu aurolac, nu cu foita de aur, arata a buget mic. locul unde stam nu de de vis, de fapt e asa minimal ca ne batem pe o singura priza cand e vorba sa incarcam baterii.
vineri, 2 ianuarie 2009
revelion si urmari
dupa cum a zis si ioana, revelionul in sine a fost - to put it mildly - bizar. eu oricum indispusa ca era foarte frig, apoi pt ca mi-am cam rezolvat spatele incercand sa ridic enervata cit mai mult din cel 50 kg de bagaje pe care le detinem, si pt ca, din experienta, atunci cand esti intr-un loc in care se ajunge cu greu si nu poti sa pleci singur de acolo, daca nu iti place, ai pus-o, esti ca intr-o capcana.
locul intr-adevar foarte frumos, mi-e si rusine ca nu am putut sa fac abstractie de cacaturi si sa ma bucur de el. am facut o mica escala pe insula cu plaja de care zicea si ioana, si am urcat 436 de scari sa ajungem in varful stancii de unde se vedeau frumos stancile care ieseau din mare. in timp ce faceam poze, vine un baiat la mine, intram in discutii, vorbim de poze, apoi despre una alta. ma uit mai bine, era cam pe genul frumusel, inalt, blond, din california. parerea mea frumusel superficial de hollywood, nu prea as da doi bani pe el, dar macar am vorbit si cu altcineva. coboram, il mai cunoastem pe un baiat neamt, Uwe, care imi da o prajitura, se pare ca era pe aceeasi barca cu frumuselul. macar astia doi par normali, ce norocosi, ca sunt pe aceeasi barca.
seara de revelion de un penibil tragic si diabetic de neimaginat. atat de tragic incat pana la urma devine comic. amandoua cam triste si enervate, eu, ca o vaca ce sunt, o fac pe ioana sa planga din cauza atitudinii de cacat "vezi, ti-am zis eu", ea se simte vinovata, ca ea si-a dorit revelionul pe barca, eu nu prea. incercam sa ne incurajam una pe alta cu vorbe si cu vin de 25 usd sticla. eu zic in intelepciunea mea alcoolica " lasa ba, asta e, o luam cum e, trece, si oricum, nu stim noi care a fost scopul acestei escapade cu barca, poate ca exista o intentie divina de care nu stim noi".
intentie pe dracu, ne apuca iar spumele cand ghidul incearca sa cante karaoke, ne pune sa suflam in lumanari si sa batem din palme. oricum, ioana a filmat ceva, ca macar sa radem de tragicul situatiei ulterior, cand viata va fi frumoasa din nou. scapam de toata lumea si iesim pe punte. probabil ca ar fi fost ok sa fi fost doar noi doua si liniste in jur. dar nu: pe toate celelalte barci, oameni veseli si multi chiuiau, cantau, dansau si se distrau intr-un mare fel. ne venea sa explodam de frustrare. am mai facut niste glume de noapte buna, ne-am zis asta e si ne-am bagat in pat la culcare.
a doua zi, si mai frig dar macar iese putin soarele. ne oprim la o pestera, iar ma intalnesc cu frumuselul si cu neamtul. imi zic ca ei au avut un rev extraordinar. futu-i. si ca au avut doua petreceri. eu zic stop right now, say no more, ca mor de ciuda. si mai adauga: am vrut sa venim sa va cautam si sa va luam la noi pe barca, dar nu a vrut ghidul nostru sa ne lase. a zis ca nu are barca cu motor, baietii s-au oferit ca nu-i nimic, dau ei din vasle, dar ghidul nu si nu. futu-ti gat ma-tii si tie de alt ghid idiot!!!
ajungem pe mal pe la pranz, prost dispuse la maxim. ma intalnesc iar cu frumuselul care ne zice unde sta in hanoi si noi zicem unde stam.
ajungem la hotel enervate dupa 4 ore de drum in care ghidul nostru sare peste cal de vreo trei ori. deja nu ma mai abtin deloc si sunt scarba care ma stiti ca sunt cand ma enerveaza cineva. la hotel ne zice receptionerul ca ne cazeaza in seara asta da maine tre sa ne mutam altundeva. pai de ce? ca a venit un grup mai mare si ca are nevoie si de camera noastra, chiar daca noi avem rezervare. da ne muta el la un alt hotel. nu ma mai abtin si injur in romaneste si arunc niste priviri din alea care se inteleg in orice limba. si zic doar ca nu imi convine sa impachetz si sa despachetez in fiecare zi si sa imi ratez juma de zi cu mutatu. dar pana la urma ne resemnam si ne cazam.
hanoi ni se pare din ce in ce mai nasol
dupa dus, verificam mailuri la hotel, (nu ca v-ati obosi vreunu din voi sa scrie ceva vreodata), si cand sa plecam, apare fumuselul californian ( pe care il cheam Galen) pe care l-am cunoscut in halong. iesim, ne zice ca prietenul lui ( altul decat neamtul) e bolnav si e in camera, ca daca vrem sa mergem cu el sa-i ia ceva de mancare si apoi sa iesim la masa sau invers.
iesim la masa mai intai, unde Galen ne surprinde cu faptul ca nu numai ca e inteligent si stie ca pe noul nostru prim ministru il cheama emil boc (wtf? noi nu stiam), e foarte bine crescut, misto, cu simt al umorului si tot ce e mai bun. apoi ajungem la el la hotel cu mancarea pt coleg, dar colegul, Mark, nu mai e in camera. il gasim la o bere, iesim toti 4 la plimbari si beri.
seara a fost misto, ne intelegem ca a doua zi o sa iesim sa ne dam cu motoarele prin oras. e prima seara din hanoi cand nu ne culcam suparate. si receptionerul ne anunta ca nu ne mai muta. hai ca se formeaza treaba.
a doua zi, zis si facut, iesim la o doza de adrenalina ( datu cu motociclete in vietnam e un fel de sinucidere). eu, Ioana, Mark, Galen si neamtul Uwe de pe barca. fara nici un dubiu, a fost una din cele mai misto zile din viata mea. mi-a revenit pofta de fotografiat, am ajuns in niste locuri in care noi doua nu am fi ajuns niciodata, si senzatia de mers cu motorul in traficul care nu respecta nici o regula de circulatie, e de nedescris.....
dupa orele de plimbare cu motorul, ne-am oprit cu totii la o bere de sarbatorit aventura si de luat la revedere, pt ca baietii plecau: Uwe mai inco in vietnam, Galen si Mark in china.
hai ca s-a scos si hanoiul. si am avut dreptate (hm) cand am zis ca probabil exista o explicatie divina pt revelionul oribil: i-am cunoscut pe baietii astia misto, inteligenti si simpatici care ne-au facut o zi atat de frumoasa incat nu mai conteaza nimic.
azi plecam in laos
locul intr-adevar foarte frumos, mi-e si rusine ca nu am putut sa fac abstractie de cacaturi si sa ma bucur de el. am facut o mica escala pe insula cu plaja de care zicea si ioana, si am urcat 436 de scari sa ajungem in varful stancii de unde se vedeau frumos stancile care ieseau din mare. in timp ce faceam poze, vine un baiat la mine, intram in discutii, vorbim de poze, apoi despre una alta. ma uit mai bine, era cam pe genul frumusel, inalt, blond, din california. parerea mea frumusel superficial de hollywood, nu prea as da doi bani pe el, dar macar am vorbit si cu altcineva. coboram, il mai cunoastem pe un baiat neamt, Uwe, care imi da o prajitura, se pare ca era pe aceeasi barca cu frumuselul. macar astia doi par normali, ce norocosi, ca sunt pe aceeasi barca.
seara de revelion de un penibil tragic si diabetic de neimaginat. atat de tragic incat pana la urma devine comic. amandoua cam triste si enervate, eu, ca o vaca ce sunt, o fac pe ioana sa planga din cauza atitudinii de cacat "vezi, ti-am zis eu", ea se simte vinovata, ca ea si-a dorit revelionul pe barca, eu nu prea. incercam sa ne incurajam una pe alta cu vorbe si cu vin de 25 usd sticla. eu zic in intelepciunea mea alcoolica " lasa ba, asta e, o luam cum e, trece, si oricum, nu stim noi care a fost scopul acestei escapade cu barca, poate ca exista o intentie divina de care nu stim noi".
intentie pe dracu, ne apuca iar spumele cand ghidul incearca sa cante karaoke, ne pune sa suflam in lumanari si sa batem din palme. oricum, ioana a filmat ceva, ca macar sa radem de tragicul situatiei ulterior, cand viata va fi frumoasa din nou. scapam de toata lumea si iesim pe punte. probabil ca ar fi fost ok sa fi fost doar noi doua si liniste in jur. dar nu: pe toate celelalte barci, oameni veseli si multi chiuiau, cantau, dansau si se distrau intr-un mare fel. ne venea sa explodam de frustrare. am mai facut niste glume de noapte buna, ne-am zis asta e si ne-am bagat in pat la culcare.
a doua zi, si mai frig dar macar iese putin soarele. ne oprim la o pestera, iar ma intalnesc cu frumuselul si cu neamtul. imi zic ca ei au avut un rev extraordinar. futu-i. si ca au avut doua petreceri. eu zic stop right now, say no more, ca mor de ciuda. si mai adauga: am vrut sa venim sa va cautam si sa va luam la noi pe barca, dar nu a vrut ghidul nostru sa ne lase. a zis ca nu are barca cu motor, baietii s-au oferit ca nu-i nimic, dau ei din vasle, dar ghidul nu si nu. futu-ti gat ma-tii si tie de alt ghid idiot!!!
ajungem pe mal pe la pranz, prost dispuse la maxim. ma intalnesc iar cu frumuselul care ne zice unde sta in hanoi si noi zicem unde stam.
ajungem la hotel enervate dupa 4 ore de drum in care ghidul nostru sare peste cal de vreo trei ori. deja nu ma mai abtin deloc si sunt scarba care ma stiti ca sunt cand ma enerveaza cineva. la hotel ne zice receptionerul ca ne cazeaza in seara asta da maine tre sa ne mutam altundeva. pai de ce? ca a venit un grup mai mare si ca are nevoie si de camera noastra, chiar daca noi avem rezervare. da ne muta el la un alt hotel. nu ma mai abtin si injur in romaneste si arunc niste priviri din alea care se inteleg in orice limba. si zic doar ca nu imi convine sa impachetz si sa despachetez in fiecare zi si sa imi ratez juma de zi cu mutatu. dar pana la urma ne resemnam si ne cazam.
hanoi ni se pare din ce in ce mai nasol
dupa dus, verificam mailuri la hotel, (nu ca v-ati obosi vreunu din voi sa scrie ceva vreodata), si cand sa plecam, apare fumuselul californian ( pe care il cheam Galen) pe care l-am cunoscut in halong. iesim, ne zice ca prietenul lui ( altul decat neamtul) e bolnav si e in camera, ca daca vrem sa mergem cu el sa-i ia ceva de mancare si apoi sa iesim la masa sau invers.
iesim la masa mai intai, unde Galen ne surprinde cu faptul ca nu numai ca e inteligent si stie ca pe noul nostru prim ministru il cheama emil boc (wtf? noi nu stiam), e foarte bine crescut, misto, cu simt al umorului si tot ce e mai bun. apoi ajungem la el la hotel cu mancarea pt coleg, dar colegul, Mark, nu mai e in camera. il gasim la o bere, iesim toti 4 la plimbari si beri.
seara a fost misto, ne intelegem ca a doua zi o sa iesim sa ne dam cu motoarele prin oras. e prima seara din hanoi cand nu ne culcam suparate. si receptionerul ne anunta ca nu ne mai muta. hai ca se formeaza treaba.
a doua zi, zis si facut, iesim la o doza de adrenalina ( datu cu motociclete in vietnam e un fel de sinucidere). eu, Ioana, Mark, Galen si neamtul Uwe de pe barca. fara nici un dubiu, a fost una din cele mai misto zile din viata mea. mi-a revenit pofta de fotografiat, am ajuns in niste locuri in care noi doua nu am fi ajuns niciodata, si senzatia de mers cu motorul in traficul care nu respecta nici o regula de circulatie, e de nedescris.....
dupa orele de plimbare cu motorul, ne-am oprit cu totii la o bere de sarbatorit aventura si de luat la revedere, pt ca baietii plecau: Uwe mai inco in vietnam, Galen si Mark in china.
hai ca s-a scos si hanoiul. si am avut dreptate (hm) cand am zis ca probabil exista o explicatie divina pt revelionul oribil: i-am cunoscut pe baietii astia misto, inteligenti si simpatici care ne-au facut o zi atat de frumoasa incat nu mai conteaza nimic.
azi plecam in laos
joi, 1 ianuarie 2009
cel mai bizar revelion
anul nou in Halong Bay - daca descrii locul, juri ca e rupt din basme. chiar este. mare linistita, apa turcoaz tulbure, stanci impadurite ies din apa aproape 100m (desi cred ca ghidul era un mincinos, au mult mai putin de 100m. ghidul oricum, a fost un mare bou).
dimineata a venit un microbuz sa ne ia sa ne duca la halong. drum de 4 ore, te gandeai ca e foarte departe. sunt cam 170km, dar daca mergi cu maxim 60 la ora, normal ca dureaza 4 ore. eram singure in microbuz, inca nu avusesem sansa sa ne cunoastem partenerii de excursie. pe la 12 am ajuns la halong, ora de check in, sute de barci si mii de oameni. ne-am dat seama ca ne uitasem pasapoartele la hotel si ne trebuiau ptr check in. a mers si fara. ne-am cunoscut ghidul, un ciacalete, asta pot sa spun despre el, un baietel glumet si superficial, care recita traseul ca pe o poezie, cu ochii in tavan, ca la gradinita. ne-am cunoscut si partenerii de barca, nici nu se putea mai prost, o familie de indonezieni cam intepati, nefumatori, nebautori, necomunicativi si nici macar nu era anul nou pentru ei (in asia anul nou e cam pe 19 ianuarie). cum sunt eu imparateasa ghinionului, imi venea sa intru in pamant de nervi. ne-am imbarcat, barca curata, in mare. totusi am mai cerut o curatenie in camera, pentru ca erau niste fire de par pe perne, nu mai zic de baie. ne-am asezat la masa, sperand ca o sa si plecam, grosul de barci plecase deja. masa, foarte buna, pe fructe de mare, crabi, creveti, foarte bun. vinul scump, din chile, (in ala frantuzesc nu aveam incredere, ca cica prin asia e contrafacut), dar cine se uita la bani pe 31 decembrie. am plecat abia peste vreo ora, cred. si era cam frig. ne-am dat jos pe o insula cu plaja, care arata foarte trist pe vremea aia mohorata, am urcat pana in varf si am facut niste poze. mie imi placea foarte tare, juju nu era cazuta pe spate, ea mai vazuse in noua zeelanda. apoi am plecat spre o laguna, in apropiere, unde am dat o tura si apoi am ancorat. ala era locul de petrecere. plin de alte barci in jur. oamenii se invarteau cu caiacele de colo pana colo prin laguna, noi nu ne-am luat caiac ca ne era prea frig, dar in schimb ne-au plimbat cu o barcuta sa mai vedem ce era prin jur. pe peretii unei lagune vecine scria mare cu vopsea "Dolj, 1988, Romania". Niste austrieci n-ar fi scris niciodata, sunt convinsa de asta. ghidul ne aburise ca pe seara am putea sa ne unim cu alta barca din aceeasi companie, ca sa mai socializam, eventual sa gasim un sambure de distractie. nu s-a lipit nici o barca de noi, desi in jur cateva deja se grupasera. pe barci se aprinsesera luminite, se auzea muzica, la noi era o liniste de inmormantare si invidia crestea in noi ca coca de cozonac. bausem deja o sticla de vin ca sa ne mai incalzim si ca sa incercam sa fim mai vesele, sub privirile dezaprobatoare ale indonezienilor. visasem asa mult la barca asta si la locul asta si se pare ca mi-am facut asteptari mult prea mari. tampitul ala de ghid ne tot pisa cu ce surpriza ne-a pregatit el noua, si noua ne venea sa-l strangem de gat. juju s-a culcat dupa masa de seara, imi auzeam tone de reprosuri nespuse, eu am mai ramas, am mai ars-o pe punte, am incercat sa stau de vorba cu oamenii din echipaj, am mai baut un ceai, doar doar voi gasi un subiect mai vesel. ghidul se scobea in nas dupa ceva pierdut, si la un moment dat mi s-a parut ca s-a basit. asa ca m-am dus si eu sa dardai in cabina, care putea si aia a buda, plictisita groaznic. pe la 12 fara un sfert am revenit, ca sa vad care-i treaba cu marea surpriza. nici urma de turist, doar ghidul si inca un baiat care mai aranjau niste pahare de sampanie, alune, fistic, niste fructe uscate si niste rulade de la magazin. liniste si intuneric. pe alte barci se sarbatorea deja anul nou pentru alte fuse orare. la 12 fara 3 minute situatia nu se imbunatatise cu nimic, dar cel putin aparuse si juju, macar sa disperam impreuna, nu separat. O capcana lamentabila in care am atras-o si pe ea. Imi venea sa sar in apa sa inot pana la o barca cu petrecareti si mi-era ciuda ca era asa frig. mereu te gandesti la consecinte cand iti vine vreo idee nebuneasca si asta strica tot. la 12 noaptea ghidul a dat drumul la muzica, abba happy new year, pe instalatie de karaoke. nu mergea microfonul si m-am bucurat foarte tare ca scapasem de o parte din surpriza. un baiat din echipaj a desfacut o sticla de vin spumant (parea rusesc sau vietnamez, ca scria ciudat pe eticheta). muzica i-a scos din camera pe doi dintre indonezieni, un batranel fara pic de par pe el si cu o nevasta mult mai tanara ca el care zambea prosteste mereu. ne-am asezat toti in jurul masutei cu delicatesuri si am reluat conversatia greoaie ca un bolovan. stanjen maxim. ciocneam des paharele de vin spumant, sau cum ii zic ei lucky wine. probabil, dupa 2 sticle de vin baute, eram pentru ei niste europence alcoolice. nu intru in toate detaliile, la un moment dat a aparut un tort, cu trandafirasi de zahar si lumanari aprinse, pe care scria "happy new year", ce alceva. am suflat cu totii in lumanari. ce mascarada fratioare, imi plesnea vena la tampla si imi era foarte rusine. ghidul a taiat niste felii enorme, cam pentru 3 persoane, pe care le-am mancat cu o placere bine simulata. ciocneam in continuare, dupa fiecare inghititura, zicand la multi ani pe vietnameza, ceva care suna cam asa: cium mîng num moi. indonezienii s-au carat, nu inainte de a da mana cu noi si de a ne ura happy new year (a doua zi dimineata am dat mana si cu restul familiei. o familie de manute moi). abba se schimbase cu un cantaret vietnamez, pare-se un justin timberlake local, dar n-avea nici o legatura. pe la 1 am reusit sa ne extragem din circul ala groaznic, ca deja consumasem toata surpriza, si nu mai suportam sa vedem fata de idiot a ghidului.
totusi pe barca mancarea a fost foarte buna, echipajul ok, se vedea ca sa straduiesc sa ne faca pe plac cumva. la masa noi am cerut bete si chelnerul s-a uitat amuzat la noi. ni le-a adus si a ramas asa se uite nitel sa vada cum le manuim. a plecat multumit.
a doua zi am vizitat o pestera, alaturi de multi multi alti turisti de pe celelalte barci cu traseu identic. si din nou ghidul incerca sa ne explice cum se formeaza stalactitele. i-am inchis gura zicand ca avem pesteri din astea garla in romania, asa ca sa nu se mai oboseasca.
a fost un inceput de an intr-un loc frumos cel putin, nu in haosul ala de acasa. din pacate, hotararea s-a luat, nu mai merg (mergem) in vreo excursie de grup organizata vreodata. singura diferenta aici era ca nu ajungi sa vezi stancile si insulele decat cu barca, pe cont propriu e aproape imposibil. ma rog, daca nu ai limita de buget, da, poti sa stai si in cap pe care insula vrei.
intoarcerea in mare viteza in port, dupa ce am mai vazut in treacat doua stanci, si din nou cu microbuzul inapoi. pauza de pipi, intr-un fel de bazar cu niste chiciuri groaznice de vanzare, plin de mosi americani impresionati de ele. s-a dovenit ca si indonezienii au ramas vrajiti de niste matasuri, ca nu mai reuseam sa plecam din loc. am asteptat dupa ei vreo 40 de minute, dupa care ne-am enervat si l-am pus pe ghid sa lase pupatul in cur si sa ii intepe putin sa se grabeasca. si-a luat inima in dinti dupa inca vreo 10 minute, iar cand sa ne urcam in masina ne arunca obraznic: da ce va grabiti asa, aveti intalnire?. vena pulsa. da, futu-ti gatul ma-tii de bou, avem.
ajunsi in oras la ora de varf, 4, abia daca te puteai misca pe stradutele alea inguste. trecem de hotelul nostru, ca sa-i lasam pe indonezieni. apoi, soferul se rataceste si nu mai stie sa ajunga inapoi. si tampitul ala iar ne intreaba, auzi, dar voi aveti bagaje grele? ce vorbesti franz, baga-ti mintile alea in cap si du-ne la scara. pe juju o durea rau spatele si cred ca i-a fulgerat niste priviri neplacute ghidului, care iar incepuse sa spuna poezia cu multumirile din partea companiei. un jegos lingau.
nu recomand nimanui agentia Halong Travel. niste mincinosi. pacat de bucatarul de pe vas.
hai, la multi ani inca o data
dimineata a venit un microbuz sa ne ia sa ne duca la halong. drum de 4 ore, te gandeai ca e foarte departe. sunt cam 170km, dar daca mergi cu maxim 60 la ora, normal ca dureaza 4 ore. eram singure in microbuz, inca nu avusesem sansa sa ne cunoastem partenerii de excursie. pe la 12 am ajuns la halong, ora de check in, sute de barci si mii de oameni. ne-am dat seama ca ne uitasem pasapoartele la hotel si ne trebuiau ptr check in. a mers si fara. ne-am cunoscut ghidul, un ciacalete, asta pot sa spun despre el, un baietel glumet si superficial, care recita traseul ca pe o poezie, cu ochii in tavan, ca la gradinita. ne-am cunoscut si partenerii de barca, nici nu se putea mai prost, o familie de indonezieni cam intepati, nefumatori, nebautori, necomunicativi si nici macar nu era anul nou pentru ei (in asia anul nou e cam pe 19 ianuarie). cum sunt eu imparateasa ghinionului, imi venea sa intru in pamant de nervi. ne-am imbarcat, barca curata, in mare. totusi am mai cerut o curatenie in camera, pentru ca erau niste fire de par pe perne, nu mai zic de baie. ne-am asezat la masa, sperand ca o sa si plecam, grosul de barci plecase deja. masa, foarte buna, pe fructe de mare, crabi, creveti, foarte bun. vinul scump, din chile, (in ala frantuzesc nu aveam incredere, ca cica prin asia e contrafacut), dar cine se uita la bani pe 31 decembrie. am plecat abia peste vreo ora, cred. si era cam frig. ne-am dat jos pe o insula cu plaja, care arata foarte trist pe vremea aia mohorata, am urcat pana in varf si am facut niste poze. mie imi placea foarte tare, juju nu era cazuta pe spate, ea mai vazuse in noua zeelanda. apoi am plecat spre o laguna, in apropiere, unde am dat o tura si apoi am ancorat. ala era locul de petrecere. plin de alte barci in jur. oamenii se invarteau cu caiacele de colo pana colo prin laguna, noi nu ne-am luat caiac ca ne era prea frig, dar in schimb ne-au plimbat cu o barcuta sa mai vedem ce era prin jur. pe peretii unei lagune vecine scria mare cu vopsea "Dolj, 1988, Romania". Niste austrieci n-ar fi scris niciodata, sunt convinsa de asta. ghidul ne aburise ca pe seara am putea sa ne unim cu alta barca din aceeasi companie, ca sa mai socializam, eventual sa gasim un sambure de distractie. nu s-a lipit nici o barca de noi, desi in jur cateva deja se grupasera. pe barci se aprinsesera luminite, se auzea muzica, la noi era o liniste de inmormantare si invidia crestea in noi ca coca de cozonac. bausem deja o sticla de vin ca sa ne mai incalzim si ca sa incercam sa fim mai vesele, sub privirile dezaprobatoare ale indonezienilor. visasem asa mult la barca asta si la locul asta si se pare ca mi-am facut asteptari mult prea mari. tampitul ala de ghid ne tot pisa cu ce surpriza ne-a pregatit el noua, si noua ne venea sa-l strangem de gat. juju s-a culcat dupa masa de seara, imi auzeam tone de reprosuri nespuse, eu am mai ramas, am mai ars-o pe punte, am incercat sa stau de vorba cu oamenii din echipaj, am mai baut un ceai, doar doar voi gasi un subiect mai vesel. ghidul se scobea in nas dupa ceva pierdut, si la un moment dat mi s-a parut ca s-a basit. asa ca m-am dus si eu sa dardai in cabina, care putea si aia a buda, plictisita groaznic. pe la 12 fara un sfert am revenit, ca sa vad care-i treaba cu marea surpriza. nici urma de turist, doar ghidul si inca un baiat care mai aranjau niste pahare de sampanie, alune, fistic, niste fructe uscate si niste rulade de la magazin. liniste si intuneric. pe alte barci se sarbatorea deja anul nou pentru alte fuse orare. la 12 fara 3 minute situatia nu se imbunatatise cu nimic, dar cel putin aparuse si juju, macar sa disperam impreuna, nu separat. O capcana lamentabila in care am atras-o si pe ea. Imi venea sa sar in apa sa inot pana la o barca cu petrecareti si mi-era ciuda ca era asa frig. mereu te gandesti la consecinte cand iti vine vreo idee nebuneasca si asta strica tot. la 12 noaptea ghidul a dat drumul la muzica, abba happy new year, pe instalatie de karaoke. nu mergea microfonul si m-am bucurat foarte tare ca scapasem de o parte din surpriza. un baiat din echipaj a desfacut o sticla de vin spumant (parea rusesc sau vietnamez, ca scria ciudat pe eticheta). muzica i-a scos din camera pe doi dintre indonezieni, un batranel fara pic de par pe el si cu o nevasta mult mai tanara ca el care zambea prosteste mereu. ne-am asezat toti in jurul masutei cu delicatesuri si am reluat conversatia greoaie ca un bolovan. stanjen maxim. ciocneam des paharele de vin spumant, sau cum ii zic ei lucky wine. probabil, dupa 2 sticle de vin baute, eram pentru ei niste europence alcoolice. nu intru in toate detaliile, la un moment dat a aparut un tort, cu trandafirasi de zahar si lumanari aprinse, pe care scria "happy new year", ce alceva. am suflat cu totii in lumanari. ce mascarada fratioare, imi plesnea vena la tampla si imi era foarte rusine. ghidul a taiat niste felii enorme, cam pentru 3 persoane, pe care le-am mancat cu o placere bine simulata. ciocneam in continuare, dupa fiecare inghititura, zicand la multi ani pe vietnameza, ceva care suna cam asa: cium mîng num moi. indonezienii s-au carat, nu inainte de a da mana cu noi si de a ne ura happy new year (a doua zi dimineata am dat mana si cu restul familiei. o familie de manute moi). abba se schimbase cu un cantaret vietnamez, pare-se un justin timberlake local, dar n-avea nici o legatura. pe la 1 am reusit sa ne extragem din circul ala groaznic, ca deja consumasem toata surpriza, si nu mai suportam sa vedem fata de idiot a ghidului.
totusi pe barca mancarea a fost foarte buna, echipajul ok, se vedea ca sa straduiesc sa ne faca pe plac cumva. la masa noi am cerut bete si chelnerul s-a uitat amuzat la noi. ni le-a adus si a ramas asa se uite nitel sa vada cum le manuim. a plecat multumit.
a doua zi am vizitat o pestera, alaturi de multi multi alti turisti de pe celelalte barci cu traseu identic. si din nou ghidul incerca sa ne explice cum se formeaza stalactitele. i-am inchis gura zicand ca avem pesteri din astea garla in romania, asa ca sa nu se mai oboseasca.
a fost un inceput de an intr-un loc frumos cel putin, nu in haosul ala de acasa. din pacate, hotararea s-a luat, nu mai merg (mergem) in vreo excursie de grup organizata vreodata. singura diferenta aici era ca nu ajungi sa vezi stancile si insulele decat cu barca, pe cont propriu e aproape imposibil. ma rog, daca nu ai limita de buget, da, poti sa stai si in cap pe care insula vrei.
intoarcerea in mare viteza in port, dupa ce am mai vazut in treacat doua stanci, si din nou cu microbuzul inapoi. pauza de pipi, intr-un fel de bazar cu niste chiciuri groaznice de vanzare, plin de mosi americani impresionati de ele. s-a dovenit ca si indonezienii au ramas vrajiti de niste matasuri, ca nu mai reuseam sa plecam din loc. am asteptat dupa ei vreo 40 de minute, dupa care ne-am enervat si l-am pus pe ghid sa lase pupatul in cur si sa ii intepe putin sa se grabeasca. si-a luat inima in dinti dupa inca vreo 10 minute, iar cand sa ne urcam in masina ne arunca obraznic: da ce va grabiti asa, aveti intalnire?. vena pulsa. da, futu-ti gatul ma-tii de bou, avem.
ajunsi in oras la ora de varf, 4, abia daca te puteai misca pe stradutele alea inguste. trecem de hotelul nostru, ca sa-i lasam pe indonezieni. apoi, soferul se rataceste si nu mai stie sa ajunga inapoi. si tampitul ala iar ne intreaba, auzi, dar voi aveti bagaje grele? ce vorbesti franz, baga-ti mintile alea in cap si du-ne la scara. pe juju o durea rau spatele si cred ca i-a fulgerat niste priviri neplacute ghidului, care iar incepuse sa spuna poezia cu multumirile din partea companiei. un jegos lingau.
nu recomand nimanui agentia Halong Travel. niste mincinosi. pacat de bucatarul de pe vas.
hai, la multi ani inca o data
hanoi, versiunea 2
la prima vedere orasul e frumos, noi stam in old quarter, e micut, darapanat si inghesuit, numele strazilor sunt date de comerciantii care vand acolo, strada bijutierilor, strada merceriilor, strada cosarilor, etc) un fel de lipscani locuit si mult mai extins. cabluri de retea stau si la ei pe stalpi, gata sa-i rupa. americanii sunt uimiti. hehe, vino la bucuresti, avem si noi de-astea la fiecare colt de strada. oamenii intr-adevar nu sunt asa prietenosi, mai degraba sunt enervati de atatia turisti care vin sa le faca poze ca la maimute. foarte refractari la poze, cu nesimtire am reusit sa le fur cateva. La inceput nu intelegeam de ce Juju da verdictul asa repede, mi se parea aiurea sa judeci un loc in primele 10 minute. dar s-a dovedit ca avea dreptate. poate daca era mai cald, era si ea mai vesela. totusi daca te indepartezi de centru, lumea devine normala. am auzit aseara un hello prietenos, la juma de ora distanta de centru. deci se poate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)