phuket-patong/karon beach

da, am intarziat, atata va trebuie sa caraie careva dupa vesti proaspete, dupa ce ne-am rugat atata sa comentati ceva. si mai mult decat asta, am intarziat pentru suntem foarte ocupate cu statul la soare ca soparlele si cu balaceala in apa azurie din pliantele turistice.
booon. acu cateva zile am ajuns pe insula phuket si am zis sa mergem unde ar fi un loc bun cu plaja si apa si ceva distractie. foarte proasta alegerea cu Patong. un fel de saturn si venus si mamaia asiatice. adica urat cu spume. nu are nici un farmec local, tuktukurile sunt daihatsu modificate si tunate, iar soferii nu negociaza nici un baht, basca sunt foarte scumpi. (acum va zic sincer, 10 dolari pe un drum cu tuktuk dintr-o statiune in alta mi se pare jaf in tara asta). am luat totusi un tuktuk din patong in karon, macar sa vedem daca e ceva mai breaz. nimic. mosi si babe pline de celulita, familii insipide si, din nou, frustrati de toate varstele tinand de mana o micuta tailandeza. acuma, e o chestie clara, oficiala, ca tailandezii (asiaticii in general) nu au cu ce, si atunci goana dupa straini bine dotati e oarecum logica si nu ai de ce sa le condamni. doar ca barbatii au ceva libidinos. n-am vazut un tip misto (pe gustul meu, ma rog) combinat cu vreo tailandeza priceputa. libidinosii vin pentru turism sexual nu pentru vreo implicare emotionala.
(paranteza: primul nisip pe care ne asezam dupa o luna, in koh phi phi, nu avem nimic de facut, doar sa ne uitam dupa baieti misto si dupa soarele care se duce dupa munte, batute de un vanticel cald si cu un pink floyd in fundal, dark side of the moon)
inapoi la patong. am luat-o la pas prin statiunea aia groaznica, eu cu par de lana, de-mi ziceau soferii de tuktuk "nice hairstyle", juju cu little black dress cu spatele gol. mie imi venise ideea nebuneasca sa ma eplilez, si cautam un salon, pentru ca la foarte putine scria waxing. am gasit unul si am intrat. oamenii primitori, eu suspicioasa, aratati-mi ceara. un borcan maricel, plin pana pe la jumate cu o chestie negricioasa solida. foarte buna ceara, zice domnul de la raceptie. ok, hai sa incerc pe o jumatate de picior si sa vedem pana unde ajungem. ok, poftiti sus, sa vedem daca blana e la lungimea potrivita. m-am dus sus cu receptionistul si acolo, impreuna cu o doamna cosmeticiano-coafeza m-a examinat tracandu-mi mana pe picior. eu intram in pamant de rusine, ei nu aveau nici o treaba. ntz, e prea scurt, ne pare rau. auzi, cica scurt, ma invata tailandezii pe mine ce-i aia par pe picioare. am iesit si juju se tavalea de ras cand i-am povestit consultatia. pana la urma ne-am ales cu un masaj la picioare, de data asta foarte bun. m-a masat o grasuna de credeam ca imi plesnesc venele. si din nou, eram subiectul comentariilor in tailandeza vizavi de piciorutele mele paroase. traiasca epilatorul.
am plecat mai departe si am dat de strada nebuniei, pe care se inchide circulatia dupa ora 6 seara si ne-am dus prin multime. hipioti batrani, vanzatori ambulanti de tigari, familii cu copii, puzderie de anglofoni beti, ladyboys, dansatoare la bara, baietasi care ne ofereau "big cock show" (hm), saloane de masaj, porumb copt, frigarui si suveniruri. cand sa ne intoarcem plictisite si pline de ciuda ca am nimerit iar un loc cum nu se poate mai prost, am vazut intr-un bar un baiat cu un saxofon, parea sa se incalzeasca. apoi am vazut ca nu era singur, se incalzea cu un contrabasist si un clapar. am intrat fara ezitare. un barman cu un zambet larg si sincer (rar in tailanda) ne-a adus doua beri. in bar, care era de fapt intrarea in pensiunea Siam guesthouse, mai era si un englez batran la alta masa, si el se pare amator de jazz. am stat si am ascultat si incercam sa recunoastem piesele, Girl from Ipanema, un Dave Brubeck, Summertime, Cantaloop, si aplaudam. cand sunt 3 spectatori aplauzele suna altfel, mult mai intim, si placerea e reala si la artisti si la spectatori. saxofonistul a venit si a ciocnit berea cu noi. Trupa lor semana cu o gasca luata de la un garaj de reparatii de motorete, pantaloni sleampeti suflecati, tricou/maieu larg si de culoare incerta si slapi vietnamezi purtati pana aproape de epuizare. Pianistul arata exact ca un maistru, cu niste ochelari patratosi cu rama metalica si mai batraior. la un moment dat a mai venit un nene (semana cu un personaj dintr-un serial politist prost - expertul, parca) si cu o doamna, amandoi la tol negru, domnul cara o chitara. au intrat in trupa dupa vreo 3-4 piese (15 minute una) si au cantat si ei un jazz destul de clasic, cu ceva accente braziliene, dupa parerea mea. mai stateau pe scaun, se mai plimbau, saxofonistului i-a sunat telefonul si a iesit din piesa ca sa raspunda. am facut poze cu ochii, pentru ca aparatele le lasasem acasa, de ciuda ca in orasul ala nu gaseam nimic grozav de pozat. mare prostie. in pauza, imi faceam curaj sa iau un motociclist pana la hotel si inapoi, cand trupa a reluat cantatul si noua ne era deja foarte somn si nu ne prea venea sa plecam. din toata tristetea aia de oras, rasarise locul asta exact cand eram pe punctul de a ne intoarce din drum. am plecat pana la urma, dar cel putin nu trecuse ziua degeaba. a doua zi la 7 plecam spre koh phi phi.