ultima seara in luang prabang

am iesit sa mai dam o tura de piata si sa bem un vin bun de chile in locul preferat. piata se intindea in fiecare seara in mijlocul strazii principale. femeile isi asezau marfa pe jos, pe covoare ( esarfe, genti, bijuterii locale, costume populare, diverse suveniruri pt turisti. intre haine, esarfe, posete etno cate un copil care-si facea tema, cate o batrana imbracata in costum popular care broda vreo esarfa, cate o mama tanara cu cate un bebe legat de ea cu un batic.

copiii sunt foarte draguti aici. in primul rand sunt mult mai micuti, sunt vesnic veseli si mucosi, foarte colorat imbracati si-ti zic vesel tot timpul sabaidee, adica buna ziua, sau iti fac cu mana

se distreaza foarte tare cand le faci o poza si le arati. foarte draguti

in timp ce ne plimbam prin piata, ma intalnesc cu un tip cu care ne-am mai vazut de cateva ori pe strada, un asiatic de vreo 40 ani, pletos, fatza osoasa, mai pe genul outlaw. ma uit la el iarasi - avea o fata foarte puternica, interesanta. si el se uita la mine, direct in ochi, se opreste in fata mea si ma intreaba: cum te cheama? ma inrosesc probabil, il intreb cum te cheama pe tine? zice Luce ( asa se pronunta) - aflu mai tarziu ca inseamna walker - adica hoinar - in indoneziana. hm, cool. ne cunoastem de undeva? continua el cu o umbra de suspiciune in ochi. eu zic nu, ne-am vazut prin oras de cateva ori pe strada, probabil. de unde esti? il intreb - din elvetia. ok, si tu? din romania. a, am fost la bucuresti acum cativa ani la o nunta zice el . wtf?! well, it was nice meeting you, see you around.

ma vad cu ioana si ii povestesc, se amuza. ne ducem din nou la wine bar, locul preferat. aici re sa fac o paranteza. cel mai misto loc din barul asta e buda. mica, dar plina ochi de flori albe, margarete, tuberoze, luminari, si miroase ca in paradis ( din cauza tuberozelor).

ne luam cate un pahar din consacratul merlot de chile, si ne bucuram de muzica buna. la un moment dat, surpriza, intra vagabondul indonezian, se duce direct la bar, aia se pare ca il cunosteau, se ia in brate cu proprietarul, sa aseaza la un vinut. e vede si pe noi, zambeste, saluta.
ce mica e lumea...

dupa vreo ora, vine la noi la masa. il intreb, cu ce te ocupi? de ce vrei sa stii? intreaba-ma altceva. se vede clar ca nu ii place sa vorbeasca despre el. ii spusesem ioanei mai devreme ca baiatul asta sigur a facut ceva ilegal la viata lui, e ceva ciudat la el, mai ales cand te uiti in ochii lui. scary, dar fascinant. povestim, bem vin, aflam ca are 41 de ani, ca a trait in toata lumea, in multe multe tari, ca prietena lui cea mai buna e pianista. Ioana incearca sa-i faca poze, el nu o lasa. in continuare nu vrea sa zica cu ce se ocupa, dar dupa un timp marturiseste ca a facut cateva lucruri foarte nasoale la viata lui ( si nu cred ca se referea la ceva mic).

mai aflam ca si-ar fi dorit tare mult sa fi beneficiat de educatie, ne zice cu invidie sincera ca suntem niste norocosi ca am putut sa mergem la scoala si facultati, ca ar vrea sa aiba talent la muzica, ca nu are familie, copii, nevasta, isi doreste mult de tot o fiica, ca acum e in asia pentru 3 luni, si in fiecare an revine cateva zile in luang prabang pt ca ii place mult. nu stie care e urmatoarea lui destinatie. esti un nomad, zic eu razand. el zice da, i'am an indonesian gypsy.

a fost ok si seara asta, facem schimb de mailuri, ne conduce acasa. poate ne mai vedem cu el vreodata. tare as fi curioasa care e povestea lui...

si maine dimineata plecare spre vang vieng...