cel mai bizar revelion

anul nou in Halong Bay - daca descrii locul, juri ca e rupt din basme. chiar este. mare linistita, apa turcoaz tulbure, stanci impadurite ies din apa aproape 100m (desi cred ca ghidul era un mincinos, au mult mai putin de 100m. ghidul oricum, a fost un mare bou).
dimineata a venit un microbuz sa ne ia sa ne duca la halong. drum de 4 ore, te gandeai ca e foarte departe. sunt cam 170km, dar daca mergi cu maxim 60 la ora, normal ca dureaza 4 ore. eram singure in microbuz, inca nu avusesem sansa sa ne cunoastem partenerii de excursie. pe la 12 am ajuns la halong, ora de check in, sute de barci si mii de oameni. ne-am dat seama ca ne uitasem pasapoartele la hotel si ne trebuiau ptr check in. a mers si fara. ne-am cunoscut ghidul, un ciacalete, asta pot sa spun despre el, un baietel glumet si superficial, care recita traseul ca pe o poezie, cu ochii in tavan, ca la gradinita. ne-am cunoscut si partenerii de barca, nici nu se putea mai prost, o familie de indonezieni cam intepati, nefumatori, nebautori, necomunicativi si nici macar nu era anul nou pentru ei (in asia anul nou e cam pe 19 ianuarie). cum sunt eu imparateasa ghinionului, imi venea sa intru in pamant de nervi. ne-am imbarcat, barca curata, in mare. totusi am mai cerut o curatenie in camera, pentru ca erau niste fire de par pe perne, nu mai zic de baie. ne-am asezat la masa, sperand ca o sa si plecam, grosul de barci plecase deja. masa, foarte buna, pe fructe de mare, crabi, creveti, foarte bun. vinul scump, din chile, (in ala frantuzesc nu aveam incredere, ca cica prin asia e contrafacut), dar cine se uita la bani pe 31 decembrie. am plecat abia peste vreo ora, cred. si era cam frig. ne-am dat jos pe o insula cu plaja, care arata foarte trist pe vremea aia mohorata, am urcat pana in varf si am facut niste poze. mie imi placea foarte tare, juju nu era cazuta pe spate, ea mai vazuse in noua zeelanda. apoi am plecat spre o laguna, in apropiere, unde am dat o tura si apoi am ancorat. ala era locul de petrecere. plin de alte barci in jur. oamenii se invarteau cu caiacele de colo pana colo prin laguna, noi nu ne-am luat caiac ca ne era prea frig, dar in schimb ne-au plimbat cu o barcuta sa mai vedem ce era prin jur. pe peretii unei lagune vecine scria mare cu vopsea "Dolj, 1988, Romania". Niste austrieci n-ar fi scris niciodata, sunt convinsa de asta. ghidul ne aburise ca pe seara am putea sa ne unim cu alta barca din aceeasi companie, ca sa mai socializam, eventual sa gasim un sambure de distractie. nu s-a lipit nici o barca de noi, desi in jur cateva deja se grupasera. pe barci se aprinsesera luminite, se auzea muzica, la noi era o liniste de inmormantare si invidia crestea in noi ca coca de cozonac. bausem deja o sticla de vin ca sa ne mai incalzim si ca sa incercam sa fim mai vesele, sub privirile dezaprobatoare ale indonezienilor. visasem asa mult la barca asta si la locul asta si se pare ca mi-am facut asteptari mult prea mari. tampitul ala de ghid ne tot pisa cu ce surpriza ne-a pregatit el noua, si noua ne venea sa-l strangem de gat. juju s-a culcat dupa masa de seara, imi auzeam tone de reprosuri nespuse, eu am mai ramas, am mai ars-o pe punte, am incercat sa stau de vorba cu oamenii din echipaj, am mai baut un ceai, doar doar voi gasi un subiect mai vesel. ghidul se scobea in nas dupa ceva pierdut, si la un moment dat mi s-a parut ca s-a basit. asa ca m-am dus si eu sa dardai in cabina, care putea si aia a buda, plictisita groaznic. pe la 12 fara un sfert am revenit, ca sa vad care-i treaba cu marea surpriza. nici urma de turist, doar ghidul si inca un baiat care mai aranjau niste pahare de sampanie, alune, fistic, niste fructe uscate si niste rulade de la magazin. liniste si intuneric. pe alte barci se sarbatorea deja anul nou pentru alte fuse orare. la 12 fara 3 minute situatia nu se imbunatatise cu nimic, dar cel putin aparuse si juju, macar sa disperam impreuna, nu separat. O capcana lamentabila in care am atras-o si pe ea. Imi venea sa sar in apa sa inot pana la o barca cu petrecareti si mi-era ciuda ca era asa frig. mereu te gandesti la consecinte cand iti vine vreo idee nebuneasca si asta strica tot. la 12 noaptea ghidul a dat drumul la muzica, abba happy new year, pe instalatie de karaoke. nu mergea microfonul si m-am bucurat foarte tare ca scapasem de o parte din surpriza. un baiat din echipaj a desfacut o sticla de vin spumant (parea rusesc sau vietnamez, ca scria ciudat pe eticheta). muzica i-a scos din camera pe doi dintre indonezieni, un batranel fara pic de par pe el si cu o nevasta mult mai tanara ca el care zambea prosteste mereu. ne-am asezat toti in jurul masutei cu delicatesuri si am reluat conversatia greoaie ca un bolovan. stanjen maxim. ciocneam des paharele de vin spumant, sau cum ii zic ei lucky wine. probabil, dupa 2 sticle de vin baute, eram pentru ei niste europence alcoolice. nu intru in toate detaliile, la un moment dat a aparut un tort, cu trandafirasi de zahar si lumanari aprinse, pe care scria "happy new year", ce alceva. am suflat cu totii in lumanari. ce mascarada fratioare, imi plesnea vena la tampla si imi era foarte rusine. ghidul a taiat niste felii enorme, cam pentru 3 persoane, pe care le-am mancat cu o placere bine simulata. ciocneam in continuare, dupa fiecare inghititura, zicand la multi ani pe vietnameza, ceva care suna cam asa: cium mîng num moi. indonezienii s-au carat, nu inainte de a da mana cu noi si de a ne ura happy new year (a doua zi dimineata am dat mana si cu restul familiei. o familie de manute moi). abba se schimbase cu un cantaret vietnamez, pare-se un justin timberlake local, dar n-avea nici o legatura. pe la 1 am reusit sa ne extragem din circul ala groaznic, ca deja consumasem toata surpriza, si nu mai suportam sa vedem fata de idiot a ghidului.
totusi pe barca mancarea a fost foarte buna, echipajul ok, se vedea ca sa straduiesc sa ne faca pe plac cumva. la masa noi am cerut bete si chelnerul s-a uitat amuzat la noi. ni le-a adus si a ramas asa se uite nitel sa vada cum le manuim. a plecat multumit.
a doua zi am vizitat o pestera, alaturi de multi multi alti turisti de pe celelalte barci cu traseu identic. si din nou ghidul incerca sa ne explice cum se formeaza stalactitele. i-am inchis gura zicand ca avem pesteri din astea garla in romania, asa ca sa nu se mai oboseasca.
a fost un inceput de an intr-un loc frumos cel putin, nu in haosul ala de acasa. din pacate, hotararea s-a luat, nu mai merg (mergem) in vreo excursie de grup organizata vreodata. singura diferenta aici era ca nu ajungi sa vezi stancile si insulele decat cu barca, pe cont propriu e aproape imposibil. ma rog, daca nu ai limita de buget, da, poti sa stai si in cap pe care insula vrei.
intoarcerea in mare viteza in port, dupa ce am mai vazut in treacat doua stanci, si din nou cu microbuzul inapoi. pauza de pipi, intr-un fel de bazar cu niste chiciuri groaznice de vanzare, plin de mosi americani impresionati de ele. s-a dovenit ca si indonezienii au ramas vrajiti de niste matasuri, ca nu mai reuseam sa plecam din loc. am asteptat dupa ei vreo 40 de minute, dupa care ne-am enervat si l-am pus pe ghid sa lase pupatul in cur si sa ii intepe putin sa se grabeasca. si-a luat inima in dinti dupa inca vreo 10 minute, iar cand sa ne urcam in masina ne arunca obraznic: da ce va grabiti asa, aveti intalnire?. vena pulsa. da, futu-ti gatul ma-tii de bou, avem.
ajunsi in oras la ora de varf, 4, abia daca te puteai misca pe stradutele alea inguste. trecem de hotelul nostru, ca sa-i lasam pe indonezieni. apoi, soferul se rataceste si nu mai stie sa ajunga inapoi. si tampitul ala iar ne intreaba, auzi, dar voi aveti bagaje grele? ce vorbesti franz, baga-ti mintile alea in cap si du-ne la scara. pe juju o durea rau spatele si cred ca i-a fulgerat niste priviri neplacute ghidului, care iar incepuse sa spuna poezia cu multumirile din partea companiei. un jegos lingau.
nu recomand nimanui agentia Halong Travel. niste mincinosi. pacat de bucatarul de pe vas.

hai, la multi ani inca o data