phuket din nou

dupa scuba, am luat o barca si ne-am repezit pana in maya beach, pe una din insulitele langa care ne scufundaseram mai devreme, si pe care, de altfel, s-a filmat filmul the beach. locul e foarte frumos, apa azurie si transparenta, nisipul alb, o plaja de vreo 20 de metri, stanci pe care vine lumea la catarat, si o padure cu frunze grase si verzi. nu am stat decat vreo ora, ne-am facut poze de final si ne-am intors acasa.
nu mi-am dat seama, dar scufundatul m-a obosit atat de tare, incat am adormit la ora 9 seara.

a doua zi, plecare la phuket. am prins un vaporas micut, iar ne-au udat valurile pt ca stateam in fatza, dar a fost misto. pana la urma, imi dau seama ca imi place sa ma plimb cu vaporul, sa ma bata vantul si valurile si sa ascult muzica intre timp.
de data asta, ne-am hotarat sa stam in orasul phuket, sa nu mergem in nici o statiune. ne-am gasit cazare foarte repede si ieftin ( 10 dolari), dupa care am iesit sa facem poze.
trebuie sa spun ca orasul phuket e chiar misto. nu are nici o legatura cu statiunile trendy libidinoase si de prost gust. totul e pitoresc, cald si uman, cladiri mici, frumoase si vii, oamenii asiatici de aia adevarati de care stim, simpli si prietenosi.
dupa o cina gustoasa si multe poze de noapte pe strazi, am descoperit o alee cu baruri, pe care, o data pe an, se inchide circulatia si devine pasaj pietonal pe care au loc tot felul de evenimente culturale, in principal concerte. si stim asta de la un cuplu care statea in fata unuia din baruri. de fapt noi vroiam sa intram in barul de langa, de unde se auzea jazz live, dar tocmai cand am ajuns incepea pauza. si cum baruletul de langa arata foarte dragutz in interior, am inceput sa facem poze. in fatza barului, un domn si o doamna care ne invita: intrati, faceti poze daca vreti. spatiul din interior micut dar interesant, un amestec de anticuri, magazin de arta si de instrumente muzicale. proprietarul, un avocat prosper de vreo 50 si ceva de ani, mare amator de instrumente, canta la chitara si la percutie. la etaj, cabinetul lui de avocatura. pe pereti, instrumente, tablouri ( din care un tablou cu mona lisa in sanii goi si cu tatuaj pe umar si un tablou cu furnici care continuau pe perete), pe mese niste carti, vase vechi. domnul ne povesteste despre regele lor (care se bucura de mare respect). regele este un domn care pune mare pret pe cultura, canta la multe instrumente, a cantat alaturi de jazzmani celebri, ii place sa faca poze.
avocatul imi mai povesteste ca lucreaza la un proiect cu mai multi prieteni muzicieni din bangkok, sa infiinteze niste cursuri gratuite de instrument pentru tinerii talentati interesati de muzica.
intre timp, ioana se intretine cu doamna care are si ea tot vreo 50 de ani, care nu e sotia domnului, ci prietena lui - chestie destul de rara in asia. ne zice ca avocatul are doua fiice: una designer la paris, cealalta nu mai stiu ce pe la new york.
in tot timpul asta ascultam muzica misto, ne luam niste beri. ei ne zic ca trebuie sa venim a doua zi la un ceai, deoarece domnul stie sa faca un ceai demential, amastec invatat de la mama lui, din mai multe ceaiuri. noi zicem ca din pacate nu putem, plecam a doua zi dimineatza. doamna ne intreaba cand? are un drum in zona aeroportului maine dimineatza, poate ne duce ea. din pacate noi plecam mai devreme decat are ea treba pe la aeroport. nu-i nimic, ne aduce un ceai acum, daca nu putem veni maine.
la plecare, domnul ne mai da cate un pliculet din alt ceai, foarte special, pe care l-a primit de la un prieten. ne luam la revedere, noi plecam spre hotel, avocatul in barul de langa, sa se alature muzicenilor de acolo pt un jam session.
maine, plecare la singapore