marți, 30 decembrie 2008

saigon - alt punct de vedere

sau ma rog, similar.
Vietnam a castigat meciul cu tailanda, in south asian cup, sau ceva de genul asta, foarte importanta. Au castigat prima finala dupa 49 de ani. drept care tot saigonul era in strada, pe motorete, cu steaguri, sirene, capace de tomberon, bidoane goale, orice ca sa faca zgomot. Mii si mii de oameni pe motorete in flux compact, continuu si impenetrabil. am mers peste juma de ora printre motociclistii veseli, de fapt nici nu conteaza cat timp a durat, a parut foarte mult. Un fel de inot printre scuterele in miscare permanenta. Totusi, nici unul nu era agresiv, cu putina atentie se putea trece printre ei fara probleme. Cand am ajuns aproape de casa eram deja epuizati nervos, prea multa atentie distributiva te consuma. ce era fascinant, pe toate strazile era la fel de mare agitatia si veselia si numarul de motorete, care nu pareau sa dea semne de oboseala. oamenii nu au lasat nici cea mai mica bresa in trafic timp de vreo 3 ore. mai socializau niste turisti cu vietnamezii, putin cam ridicoli, dar cine sunt eu sa-i judec. Nu poti sa descrii in cuvinte asa bine. ca sa traversezi marea de motociclisti iti folosesti tot corpul, e ca un dans. trebuie sa avansezi hotarat, fara ezitari, pentru ca oamenii te vor ocoli. ca la ski. trebuie sa fii putin mai atent la masini, pentru ca nu opresc. si nici motoretele nu franeaza decat rar. panica nu ajuta. ti se dezvolta abilitati noi. traversatul strazii la saigon e un obiectiv turistic. prin comparatie, Hong Kong pare o oaza de liniste, iar bangkok e sub control.

hanoi

am ajuns la hanoi, oras mai mic decat saigonul, fosta colonie franceza, care a pastrat o parte din arhitectura colonialista. mie nu mi-a placut din prima, ioanei i-a placut mult. oamenii sunt mult mai reci si nu numai din cauza ca e mult mai frig ca in sud (15-22 grade spre deosebire de 25-35 in saigon). lume aroganta (pesemne au invatat ce e mai nasol de la francezi), rece, nepoliticoasa, imbracata in culori inchise, mai pe tristete si usor rautate. poate exagerez, dar mi-a dat o stare naspa din prima.

orasul nu e urat, dar nu are nimic din vitalitatea si culoarea saigonului, as zice ca are un iz usor european, in sensul rau. am plecat in oras, si dupa vreo juma de ora am reusit sa ne pierdem in centrul vechi una de alta. eu nu aveam harta dar am ajuns usor la hotel, mi-am luat o harta, m-am intors in oras si am mancat o supa si am baut un vin rosu ( local, cam prost). in timp ce stateam la masa, ma gandeam ingrijorata sa nu i se fi intamplat ioanei ceva, sa n-o fi tras-o vreounul in vreo alee laturalnica. ( cam greu de imaginat, avand in vedere ca majoritatea barbatilor sunt mai scunzi cu un cap decat ioana). sau poate ca s-a saturat de toanele mele din ultimele cateva zile, si s-a sutit pt ca nu mai suporta. ulterior am aflat ca in timpul cinei si ea se gandea cu ingrijorare la aceleasi doua scenarii: sa nu ma fi furat vreounul - cam neverosimil, sau ca m-am sutit pt ca am fost nesuferita:)

ne-am reintalnit seara la hotel pt mailuri si se pare ca nu mai comunicam la fel de bine ca la inceput: eu am intrat intr-un magazin, ea in ala de langa mine, si nu se mai stie care a iesit prima si nu a vazu-o pe cealalta. am facut totusi se pare acelasi lucru: am iesit, ne-am uitat, nu era cealalta, am asteptat, dupa cinci minute ne-am dus la colt, am asteptat si acolo 10 minute, si dupa care fiecare din noi a luat-o din loc pe stradute.

camera naspa, mica, umeda, fara geam, scumpa pt standardele de aici.

ne-au mutat azi intr-o camera mai mare si mai scumpa si cu geamuri ( + 2 etaje de carat 50 kg fara lift). am luat-o prin orasul in continuare neprietenos, a fost la templul literaturii - foarte frumos, ne-am oprit apot la un fast food de supa si apoi la o cafenea pt ca eu nu bausem cafea - aia de la hotel e oribila.

ne-am intors acasa ca sa imi iau ceva mai gros de imbracat pt ca e cam frig aici si ne-am hotarat sa mergem iar la un masaj. zis si facut: am gasit locul pana la urma intr-un hotel: masaj 90 minute cu o sauna improvizata inainte. ne-am zis ca n-are cum sa fie rau. a fost. cel mai prost din viata mea, si eu am fost le multe masaje. au intrat alea, si zici ca-mi facea masaj un iubit plictisit, de-ala de "hai sa o ciupesc de cateva ori sa nu spuna cu fac niciodata nimic". nu tu ulei, nu tu logica, nu tu nimic. initial m-am gandit sa-i dau o sansa, poate asa e la inceput. femeia casca, se mai uita la ceas, isi mai infigea un deget intre coaste din cand in cand ca sa nu zic ca nu simt nimic. ioana a fost mai " norocoasa": maseuza ei s-a hotarat ca macar pe cur sa o maseze ca lumea, drept urmare acum are niste carcei in zona mentionata, si posibil vanatai. dupa vreo 10 minute ma enervez, dar imi dau seama ca oricum nu o sa inteleaga daca ii zic ceva si oricum nu o va interesa. ii zic ioanei, ba, io as pleca acum. ea zice, stai cuminte, stiu ce zici, si a mea e proasta, stai sa vedem ce se intampla. dupa 20 de minute a mea termina fushereala sinistra numita masaj pe spate si picioare, ridica prosopul, indica cu barbia si ordona sec, sictirit si condescendent "change!". adica sa ma intorc. ma intorc cu o fata plata, calma, resemnata ( incredibil, nu?), o las sa fushereasca rapid si partea din fata, suntem la 40 minute in total din 90 promise, isi da seama ca nu mai are ce sa "maseze", ma mai ciupeste de 2 pe genunchi, imi mai da doi pumni terapeutici in tibie, si-mi arunca dispretuitor:" ready". ma ridic, ioana intreaba cat le lasam spaga, eu zic "sper ca glumesti". "maseuza" se uita fix la mine pana ma imbrac, eu ma imbrac calm, ea iese la un moment dat, intra din noi si ma fixeaza asteptand sa-i dau spaga.
intre timp, maseuza ioanei ii comunica si ea ioanei "ready". io sunt gata, nu zic mersi, nu dau spaga, ii zic ioanei ca o astept afara si ies. maseuza enervata ma ignora cu un aer superior si nu saluta nici ea. iese si ioana, imi zice ca macar a ei i-a zis ca e frumoasa de doua ori, ioana a zis mersi, dar cand aia a vazut ca nici ea nu ia spaga s-a uitat si ea urat la ioana.

am plecat usor siderate si cam indispuse, si am zis ca sa mancam ceva. ne-am dus la carciuma la care a fost ioana singura. io mi-am luat noodelshi cu legume, ioana a zis ca incearca un dish local de 80.000 dongi: cha ca.

vine omul, mie-mi da taiteii cu zarzavat. ioanei ii aduce o farfurie pe care erau aranjate frumos trei gramajoare: una de noodelshi, una de marar, si una de cozi de ceapa verde. si un bolut de arahide tocate marunt. ioana zice: pai si carnitza nimic? pe ce naiba deu eu 80.000? si ca sa nu para de caca, se apuca elegant sa presare arahidele maruntite peste taitei, ceapa, marar. intre timp, apare chelnerul si mai aduce o chestie de metal cu carbune in el si o cratita in varf: carnita de peste. ioana se inveseleste brusc. chelnerul cand vede ce barbarie a produs ioana in farfurie o intreaba politicos: do you know how to eat this? ioana zice cuminte si sincer" no". mie deja imi curg lacrimile de ras, spre uimirea constipatilor americani de langa noi. chelnerul ii explica ioanei ca se pun taiteii intr-un bolut (pe care ni la dat el), se asezoneaza cu ceapa verde, marar, arahide, se toarna sos din cratita peste amalgamul de mai sus si se aseaza bucati de peste in varf - tot din cratita. si tot asa. maninci portia mica si iti mai prepari una in bolut. ne-am amuzat mult cu totii: eu cel mai tare, apoi chelnerul, apoi ioana, si apoi restul de personal din carciuma. am plecat foarte bine dispuse si bine hranite.

maine plecam in halong bay cu barca de rev, din pacate e frig ( tzeapa!), se pare ca va ploua si probabil o sa nimerim iar cu turisti constipati si plicticosi. poate reusim macar sa ne cumparam o sticla de sampanie inainte de a ajunge pe barca...

la multi ani !!!!!!!!!!!!!!!

saigon

am ajuns pe 27 seara in saigon, oras despre care citisem tone de povesti horror in toate ghidurile turistice. primul soc, desi auzisem deja, numarul impresionant de motoare in miscare aparent complet haotica, fara respectarea vreunei legi de circulatie. este absolut inimaginabil. dar dupa cum am invatat ulterior, totul e sa keep moving, never stop.

am ajuns pe aleea de 100 m cu hoteluri pe stanga si bucatariile aferente fiecarui restaurant din hotel pe dreapta aleeii, mult miros de fum, prajeli, mirodenii, aburi, papa bun, oameni colorati. mie mi-a placut din prima, ioana a fost mai suspicioasa. ne-au cazat domnii, urma sa aflam ca la etajul 7 fara lift, iar noi avem impreuna bagaje de vreo 50 kg, ceea ce ne cauzeaza greutati din cand in cand. noroc ca ne-au ajutat niste baieti la caratul de genti mari. am iesit dupa aia si iar am mancat nesimtit de mult, si de data asta nu a trecut chiar nepedepsit, pt ca ne-am resimtit un pic amandoua (eu mai putin ca sunt mai nesimtita: ma spal pe dinti cu apa de la chiuveta, si astept cu nerabdare sa ma pocneasca diareea turistului deoarece orezul constipa).

a doua zi la 11 dupa un mic dejun cam naspa, aveam intalnire cu rusul la o cafenea. si tre sa fac o paranteza aici: sufar incontinuu de cand am plecat de (doar) doua lucruri ( sindromul premenstrual nu se pune - ioana saraca sufera ea din cauza mea pt ca sunt cam nesuferita): 1. cafeaua este groaznica!!!!!!!!! ori e slaba, ori e dulce, si ce e si mai scarbos, astia beau cafeaua cu o mazga de consistenta mierii, alb galbui transparenta pe care o intituleaza ( plagiat!!!) lapte condensat. asa ca e un triumf cand singura cafea de care am nevoie cu disperare e buna.
si 2. sufar si acum din cauza tunsorii care ma indispune de fiecare data de cate ori ma uit in oglinda.

ma rog, ne intalnim cu yura si o luam agale la pas printre milioanele de motoare cu inima usor stransa, pt ca nu exista stopuri, reguli, toti vin cu viteza inspre tine si e cam scary din prima. facem traseul care in mod normal dureaza 6 ore in vo 2 ore lejer, asta pt ca nu ne-a interesat sa stam la coada de vizitat cladiri comuniste.

apoi pranz, shopping, ploaie de vreo ora si noi sub o streasina de bloc in fata pe scari la clinique.

cam lipsit de evenimente dar placut. la 6 urma sa ne vedem cu rusul care plecase intr-o vizita, ca sa ne bagam toti trei la masaj cu pietre fierbinti. zis si facut. foarte bineeeeeee:)

dupa masaj, ca tot ni s-a facut foame, ne-am dus putin mai departe de cartier. in tot timpul asta, era meci de fotbal la tv, si tot vietnamezu urmarea cu sufletul la gura. noi n-am prea bagat in seama, nu ni se parea relevant. ulterior s-a dovedit a fi un factor determinant in derularea serii si in formare opiniei finale despre saigon. si asta pt ca in momentul in carte am terminat cina si am dat sa iesim pe strada, tot orasul era impanzit de oameni in majoritate pe motoare ( cate 2, 3 4 pe un motor), barbati, femei, copii, batrini care se bucurau ca au castigat cupa suzuki dupa 49 de ani. la inceput mi-am zis ca am belit-o, deoarece nu mai era loc nici pe trotuare, nici pe bulevarde, nici pe stradute, si ma gandeam cu groaza la cum o sa se manifeste gloata asta de oameni bucurosi ca au castigat la fotbal. ne-am facut curaj si ne-am aruncat in marea de milioane de motociclisti care urlau, radeau si agitau steagul vietnamului, incercand sa avanseze cu greu in orice directie. si surpriza: nici un suporter agresiv, badaran, taranoi, nici un hooligan. aveau grija sa nu ne calce desi abia aveam loc sa calcam printre ei. radeau toti cu gura pana la urechi, unii te vedeau ca esti european si tipau dupa tine "merry christmas!!!" ca sa te bucure si pe tine cu ceva. am ajuns la hotel prin gloata de motociclisti dupa vreo juma de ora si ne-am dus la un bar din care am urmarit in continuare spectacolul de oameni pe motoare, extaziati si veseli care degajau o energie absolut incredibila.

dementa a durat pana la 5 dimineata, dar noi am stat doar vreo doua ore acolo la beri, zambind si facand poze, ne-am intalnit din nou cu nemtoaicele pe care le-am cunoscut in siem reap, si am plecat apoi sa ne facem bagajele

avem multe de invatat de la asiaticii din lumea a treia, cat or fi ei de saraci...

luni, 29 decembrie 2008

un fel de delta mekongului

La hotelul din Chau Doc ne-am inscris intr-o excursie, chipurile in delta, cu stat o noapte la niste localnici acasa si cu autobuz inclus spre Saigon. La 7 dimineata, dupa un mic dejun mizerabil la hotel, ne-am alaturat unui grup de vreo 15 oameni, sa vizitam mai intai nu stiu ce triburi locale, atelier de tesatorie, case plutitoare, o ferma de peste, ma rog, ce au considerat domnii de la agentie ca ar fi interesant. dupa parerea noastra, complet neinteresant, timp pierdut. Totusi, nu poate sa nu-ti sara in ochi stilul de viata cam minimal. noroc ca in rau se pot face toate, pipi, cachi, spalat vase, rufe, caini, facut dus, aruncat gunoiul, basca apa pentru mancare. de unde alta.
in fine, ne-am dat jos din barci, ne-am suit intr-un autobuz, care pentru noi parea de copii, spatiile dintre scaune erau asa mici. un drum chinuitor pana la Can Tho, unde cica trebuia sa ne transferam iar pe barca, sa mergem la oameni acasa. Transferul l-am facut pe motoreta pe care am carat si bagajele mari, desigur. Ne-am tras o casca pe cap sa ne apere de vant, si am pornit la drum in spatele soferului (fiecare din noi pe cate un scuter), 10 minute prin traficul acela de care povesteam, fara sensuri, prioritate, semnalizare, etc. senzatia mi-a placut mai mult decat in tuktuk.
apoi ne-am urcat pe o barca, cu multe locuri, dar in care eram doar noi. ceilalti turisti enervanti din autobuz, care nici nu merita mentionati, au ramas la un hotel neplacut in can tho. Am mers destul de mult cu barca, sau domnul mergea foarte incet. Pe mal, mâlul era cam de 50cm, am vazut o fetita mergand prin el cu genunchii la piept, cum mergeam noi prin zapada mare cand eram mici. Ne-am dat jos de pe barca pe un podet ingust, acasa la soferul barcii si am mers cam 100m pana la casa, unde ne astepta o doamna, care ne-a aratat camera in care urma sa stam, sufrageria casei, presupun, cu multa mobila de lemn masiv si altare cu flori de plastic, apoi ne-a trimis direct la masa, in spatele casei, la bucatarie. O supa geniala (pho), cu ceva care seamana a cartofi desi parca nu aveau gust de cartofi, doua -3 bucatele firave de carne, si felul doi, 2 bucati de peste intr-un sos dulceag, cred ca tot tamarind. Nu ne-am mai gandit la cum se spala vesele, sau de unde iau apa, am descoperit dupa masa o baltoaca in spatele casei, cu apa maronie. O bere postita ne-a molesit rau de tot, plus o brusca lipsa de activitate. in pliant zicea ceva de niste campuri de orez, si tot asteptam sa ne bage cineva in seama. Nu s-a agitat nimeni, ne-am rugat timid de femei sa ne faca si noua o cafea, dupa vreo juma de ora, un copil de 12 ani s-a milostivit sa ne prepare una. Nestiind engleza, nu prea ai cum sa comuinici cu ei, abia daca le inteleg pe alea de baza, hello, thank you, very good. asta nu e un repros, mai degraba ar fi trebuit sa ne simtim noi sa deschidem ghidul si sa ne prostim in vietnameza, cred ca s-ar fi amuzat foarte tare. asa imi pare rau ca ideile imi vin mult dupa ce momentul s-a dus. Cafeaua ne-a toropit si mai tare, a inceput sa ploua, sperantele intr-un program concret s-au dus dracului, pana la urma ne-a pocnit un somn sincron pe amandoua. auzeam in somn televizorul, la care familia se uita incontinuu, telenovele una dupa alta. Dupa somnul de frumusete, am iesit pe strada la plimbare; pe strada, adica pe o poteca de pamant printre palmieri. atmosfera avea ceva din filmele vechi cu razboiul din vietnam, sau poate era doar in capul nostru. Copiii ne strigau helloooo si ne faceau cu mana. Copiii aici sunt extrem de draguti, veseli si cataratori. Ne-au escaladat cativa si am facut poze cu ei. A fost bucuria lor suprema. Ne-am intors acasa dupa vreo ora de hello-uri pitigaiate, am mai ars gazul prin casa, pana ne-au chemat la masa. Sincer, speram sa fie ca in pliant, adica sa ai o cina cu o familie locala. Nici vorba de masa cu ei, au fost cam rusinosi. Intai au stat ei la masa, si apoi ne-au chemat pe noi separat. Nu m-as fi gandit niciodata ca o masa asa simpla, poate sa fie atat de buna. Erau multe castronele, fiecare cu ceva in el, si o farfurioara cu hartie de orez. Doamna a luat o hartie si a inceput sa puna cu betisoarele cate ceva din fiecare castronel, slata, menta, noodles, castravete, putin peste, rosie, a rulat totul intr-un pachetel si asta se cheama fresh spring roll. foarte foarte bun. am facut si noi la fel, pana am terminat hartiile de orez. Vazusem mai devreme cum a prins pestele in baltoaca maronie si i-a dat cu o scandura in cap.
La capitolul igiena stateau mai bine decat casele plutitoare, si chiar mai bine decat romania, adica aveau buda si dus cu apa curenta, dar cred ca asta era pentru turisti.
in fine, n-a fost mare activitate. micul dejun a doua zi, la 6 a fost necaz, si ni s-au alaturat si 2 neo zeelandezi aroganti, plictisiti de discutiile formale cu gazda. trebuia sa plecam la floating market. nu-mi dau seama daca piata plutitoare a fost spectaculoasa sau nu, noua ni s-a parut ca nu prea. poate ajunsesem prea tarziu, sau poate din cauza ca ploua. ma asteptam sa fie mai aglomerata. dar dupa cum am invatat, nu e bine sa presupui. "am crezut ca" e cea mai apriga capcana. sau cum zicea un baiat talentat, stefan sagmeister, keeping a low expectancy is a good strategy.
Am jurat ca e prima si ultima data cand ne luam tur de la o agentie locala. O data ca programul nu e cine stie ce, desi are cateva chestii interesante. Si doi, oamenii din grup sunt groaznic de enervanti. Europeni, sau ma rog, albi, in majoritate, sunt fie blazati si aroganti, fie prea timizi ca sa vorbeasca. Pufosii, cum le zicem noi. Aventurierii nu stau ingrup organizat. Basca nici macar unul nu a sarit sa ne ajute la bagaje, sau sa arunce o intrebare. Neplacuti, foarte neplacuti.
Pe langa asta, soferul autobuzului spre saigon era pe genul "6 beri", adica avea 6 degete la mana stanga. Al 6lea era un fel de apendice sub degetul mare, cu falange si cu unghie. cam bizar. Am facut pana de cauciuc la un moment dat, domnul cu cele 6 degete nu era mai indemanatic.

Mai urmeaza si halong bay, tot cu grup, bat matanii sa fie mai bine. Turismul pe banda rulanta nu ne place.

inspre vietnam, 25 dec

Din Phnom Penh am luat o barca relativ rapida spre Chau Doc, in vietnam. 24$ de caciula, 3 ore jumate pe o barca plina de plicticosi, niste italieni nesimtiti cu un grup organizat (cea mai proasta inventie turistica). Daca era o barca de asiatici, ar fi fost mult mai vesel. Granita se trece fara probleme, doar ca dureaza peste o ora. te dai jos din barca sa faci check out din cambogia, mai mergi nitel pe o mica faleza si iti lasi pasapoartele la comandantul barcii si astepti. fara sa-ti dai seama cand, in jurul tau misuna copii care te intreaba cum te cheama, apoi iti cer bani. sau incearcasa-ti vanda niste chipsuri, cine stie de cand. sau sa-ti schimbe bani, la o rata de schimb asa buna, ca ii suspectezi ca au bani falsi.
La Chau Doc, lovitura in inima. Dintr-o data atata viermuiala colorata de oameni, intr-un loc asa mic. nici vorba de tuctuc, aici se cheama cyclo, fara motor, un nene pe o bicicleta cu un fel de carucior in fata, unde nu ai zice ca ar incapea vreodata 2 turisti si bagajele lor mari. Noi n-am incercat, am mers pe jos pana la hotel, cam 10 minute, harta din lonely planet a fost foarte buna. era dupa amiaza, inainte de ploaie, o lumina bestiala, fara umbre, orasul era gri si darapanat, dar plin de oameni colorati vesel.
primul hotel gasit, Phuoc Vinh, nasol, 10 dolari camera. Am zis ok la panica, apoi am gasit vizavi unul mai bun, Trung Nguyen, cu cearsafuri de bumbac, 13 dolari. am platit pedeapsa de 2$ ca sa facem check out, dar merita. asternutul de nylon nu era bine de loc. de fapt, am observat mai tarziu ca trung si nguyen sunt cele mai folosite cuvinte in denumiri de strazi, hoteluri, restaurante, orice. de parca, vietnameza din sud nu s-ar baza decat pe astea doua cuvinte - radacina. In schimb, la hotelul Vinh Phuoc de unde am stres-o, mancarea este absolut incredibil de buna, cea mai buna de pana acum, conduce in top degajat. si un meniu care nu se mai termina, il cercetai in 10 minute. niste creveti cu sos de tamarind de vis. nu mai zic de preturi, rusinos de ieftin. 11-12$ toata masa, cu 5 feluri, 2 beri si o apa la 1,5l, ca mai mica nu se gaseste.

Phnom Penh

Arata a oras uitat. Cu oameni saraci si prietenosi. niste lexus-uri nesimtite mai condimenteaza nitel locul. Pe strada, conceptul de sens de circulatienu e foarte clar, dar oamenii nu se ciocnesc. Sa traversezi strada e ca in jocurile electronice, dar nivelul 1. despre nivele avansate mai incolo, in vietnam. ca o paranteza, tocmai am vazut un soarece strecurandu-se pe langa masa unde stau si scriu, la hotelul din hanoi. revenind la phnom penh, te plimbi cu tuktukul prin colb, vant si soare si te uiti ca prostul la trafic, la motociclisti, sa vezi ce mai cara sau cum se mai grupeaza. pasagerii de pe motorete, marea majoritate fara casca, stau intr-un echilibru perfect fara sa se sprijine sa sa se tina de absolut nimic si au tot felul de activitati, ca sa nu se plictiseasca sa sa nu piarda timpul uitandu-se in gol. cateva exemple: numara bani, dau sms, vorbesc la telefon, fumeaza, tin cate o cutie tip tv, un copilas, doi, trei. doamnele de cele mai multe ori stau pe o parte si nu calare, dar la fel, nu se tin de sofer sau de motor in vreun fel.
In autobuzul spre Phnom Penh, am cunoscut un baiat, Yura, rus din rostov, plecat in canada, acum statea la new york. De fapt i-am cerut niste bani, ca sa ne luam o fructa in pauza de pe drum, cand aveam bagajele inchise in masina. Ne-a inteles vorbind romaneste, bunica-sa era din romania, sau bunica-su, cert e ca maica-sa vorbea romana bine. Omul relaxat si bland, la prima vedere, dar s-a dovedit un mare bagabont. asta ne-a placut foarte tare, se pare ca si lui i-a placut de noi, pentru ca am ars-o impreuna pe la obiective turistice si prin carciumi. avea nas bun la carciumi. Yura mai avea un prieten, Rik, un olandez, baiat dragut, fascinat de femeile asiatice, care facea ravagii printre ele la randul lui. Aici nu prea merg telefoanele, nici smsurile, cea mai buna metoda e sa-ti dai intalnire ca pe vremea dinaintea mobilelor, un anume loc si o anume ora. Nu e greu sa gasesti locul, tuctucii te duc unde vrei, totul e sa te tii de cuvant. Yura si Rik isi dadusera intalnire la The Magic Sponge, un bar obscur, pe o strada si mai obscura (din punct de vedere european). Noi ne-am reintalnit cu yura pe strada, am mancat, am baut si apoi am pornit in cautarea buretelui. Si l-am gasit si pe el si pe Rik. Fara intalnirea asta, n-am fi ajuns in cel mai tare loc din Phnom Penh, aleea cu baruri ascunsa gen brooklyn meets marocco (ce altceva), unul mai obscur ca altul, cam imbacsite si murdarele, dar berea si coctailurile sunt foarte bune si ti se da restul la centima. In seara de craciun am baut niste mojito excelente, intr-o gasca de: 1 rus care sta la new york ( si asta-si tine lucrurile la depozit pana ii trece dorul de calatorii), o rusoaica fara casa, cu ultimele scoli absolvite in hong kong si fara planuri de viitor, olandezul Rik, cuceritorul femeilor cambogiene, un australian care fuma jointuri intruna si un negru frumos is inalt dar cam sensibilo-efeminat care era de la lausanne) . Am mai incercat si The Lazy Gecko, alt loc prafuit, unde aveai un catalog gros cat neckerman cu filme, la care puteai sa te uiti intr-un fel de separeu, si de asemenea se gasea si un catalog de muzica, de unde probabil iti comandai si ti se ardea pe loc un cd, care cred ca continea toate albumele care s-au scos vreodata. Totusi, n-am verificat daca aveau porcupine tree.
A doua zi am fost seriosi, am vizitat muzeul genocidului, fosta inchisoare Tuol Sleng. Locul arata ca un sanatoriu, cu copacei infloriti, dar cu camere de tortura si niste celule minuscule, si cu multe multe portrete ale detinutilor. Ce mai photosession. barbati, femei, copii, in numar mai mult sau mai putin egal. poze multe multe alb negru cu oameni care se uita direct in camera ca la politie, cu niste expresii in ochi de ti se pune un nod in gat: unii curajosi, altii tristi, altii senini, altii indurerati, altii resemnati. ce era mai trist, unii zambeau. Mai erau niste picturi cu scene de tortura, pictate naiv, dar ti se facea parul maciuca (de exemplu, un soldat arunca un bebelus in aer, si alt soldat il impusca, ca la vanatoare de rate). Si o poza cu un spectacol de dansuri populare organizat pentru o delegatie din romania, prin 79. Am vizitat si killing fields, si dupa asta te gandesti de 2 ori inainte sa mai negociezi la sange un dolar la tuctuc.

luni, 22 decembrie 2008

pub street

are maxim 50m, si musteste de turisti. restaurante si baruri unul langa altul, khmere, mexicane, italiene, indiene. totusi forfoteala asta da o atmosfera foarte placuta. noi am mers pe specific local, prost sa fii sa te duci la mexican in cambogia si sa bei corona. ce fac astia de mancare este absolut demential. combinatii de mango cu ardei iute si busuioc servite in frunza de banana, peste cu lemongrass, orez cu creveti adus in ananas, floare de banana in salata, tot felul de ierburi. Inca n-am incercat serpi, insecte prajite si alte extreme. berea angkor, foarte buna, si ridicol de ieftina, 0,75$. intr-o seara ne-am pomenit cu 2 tipi langa noi, care ne-au dat cate un trandafir. Am facut niste fete uimite, ne uitam ca curca in lemne, incercand sa descifram tipul de agatament. Oamenii erau pasnici, le-am multumit, zambit (probabil foarte imbujorate, pentru ca nu ti se intampla in romania sa primesti flori de la necunoscuti), si dupa vreo 10 minute, am chemat chelnerul si i-am zis sa le dea cate o bere din partea noastra. Bietul baiat s-a fastacit foarte tare, nu intelegea ce tre sa faca, dar le-a adus doua beri, from the ladies. Toti chelnerii urmarisera povestea si se amuzau foarte tare. Si cei doi baieti, s-au amuzat si ei, normal. Erau cehi, profesionisti la bere, si cu niste burti pe masura, desi tineri. Daca erau ceva mai atractivi, poate am fi reactionat mai bine. N-am stat de vorba cu ei atunci, dar i-am agatat din nou in seara urmatoare, mai mult din bun simt decat din vreun interes in fizicul lor. Din pacate s-au scandalizat foarte tare cand a trebuit sa plateasca 1$ jumate pe o bere pe alta terasa, si s-au carat repede.
In alta seara, ne-am asezat la alta terasa, dar nu gasisem loc mai la strada, asa ca ne-am bagat inauntru. Langa noi, un nene de vreo 45-50, grasun, se uita la meci, singur, la o masa lunga, al carei capat dadea la strada. Din doua vorbe ne-am invitat la masa lui, ca sa ocupam capatul bun de poze. Omul s-a bucurat sa ne primeasca si am legat o lunga conversatie.
Warren Garber, 53 de ani, 3 copii, 2 foste neveste, o prietena prin Kuala Lumpur si sta in Spania. Are o viata interesanta, fara sa aiba un job interesant, inginer designer de pompe de purificare a apei, ceva de genul asta. La 51 de ani s-a apucat sa invete sa cante la saxofon, cu un tip din Costa del Sol, unde locuieste. Fi-su de 15 ani canta la chitara, un din fete la clarinet si cealalta la clape. Cand fi-su avea 13 ani, a venit intr-una din vizite la el in Spania, si l-a dus la barul unde canta profesorul lui de sax, Steve. Si au dat un mini concert acolo, un fel de jam session. Spunea ca cel mai greu la sax nu e sa inveti sa canti, ci sa arati bine in pozitie, trying to look cool playing it. Am facut schimb de poze, el ne arata din Bolivia, noi de pe drumul spre Siem Reap. Destul de similar, desi in Bolivia mi s-a parut chiar mai rau. Warren si-a lasat lucrurile intr-u depozit si a plecat in lume. Cu o seara in urma (sau 2) era in Kuala Lumpur, urmeaza sa stea in Cambogia 3 luni. Departe de a fi o frumusete de om, a fost foarte relaxat si sincer si am ras cu pofta.

siem reap

e ca o statiune de vacanta, numai ca lipseste marea. taximetristul care ne-a adus din vama s-a dovedit a fi foarte de treaba, nu merita atata suspiciune din partea noastra, dar cel putin l-am recompensat cu 5$ in plus. cred ca am mai zis asta. Ne-a pasat lui Sombo, un baiat cu taxi si tuktuk, si asta parea de treaba. L-am angajat sa ne plimbe pe la temple a doua zi. ne-am trezit la 4 jumate dimineata, ca sa ne duca sa prindem rasaritul la angkor wat. merita efortul, e una din cele mai frumoase senzatii. lumea s-a adunat pe malul unui lac cu lotusi, peste care se vedea maretia de templu, care se oglindea in lacul fragmetat de frunzele de la nuferi. lumina era mov si se auzea o muzica monotona, budista, si oamenii vorbeau in soapta. exploatare de sentimente. de fapt nu vezi soarele ridicandu-se, doar lumina cum creste treptat in intensitate. deja la 8 dimineata soarele arde. (completari dupa o luna: apropos de muzica - http://www.youtube.com/watch?v=5UycA2Ewiqg, nimic mai potrivit). Sombo ne-a plimbat cu tuktukul prin parcul cu temple pana pe la pranz. As vrea sa am drumul spre birou pe bicicleta printr-un parc ca asta, e minunat. templele, vegetatia, tuktukurile, motociclistii, copilasii vanzatori, toate se leaga asa bine. am si reusit sa ne ratacim in Ta Prohm, ne-am readunat telepatic, ca sms-urile nu functioneaza in timp util. Imi pare rau ca n-am cumparat niste bratari de la o fetita care se tinea scai de mine sa mi le vanda cu 1$. E tot un fel de cerseala, si am zis sa ma tin batoasa, ca altfel ti se urca in cap si m-am chitrosit la un dolar.
Altul vroia sa-mi vanda niste vederi. 10 cu 1$. haide, only one dorra, for your boyfriend. I-am zis ca n-am boyfriend. Pai cumpara astea si poate o sa ai. Pana la urma le-a luat Juju, sa vedem daca o sa aiba ea boyfriend. Eu am luat un plastic auriu cu titlul de amuleta, de la un calugar, care de fiecare data cand ne vedea, ne intreba daca vrem o amuleta de la el.
Lumea e mai putin agresiva aici decat in Tailanda, care se vinde ca tara zambetelor, dar toate sunt cam ipocrite. bineinteles ca sunt si oameni sinceri, dar procentul de tepari e mult mai mare. cambogieni sunt mai calzi. iar domnisoarele de la saloanele de masaj au o voce asa catifelata si delicata, iti vine sa le iei in brate. ca tot veni vorba, am incercat masaj de mai multe categorii, de la ieftine la nesimtit de luxoase. personal, sun fan lux in cazul asta. masaj cu ulei de rozmarin si exfoliere cu sare - nu exista destrabalare mai buna. ne-a destelenit si cel mai incovrigat muschiulet. 2 ore de lancezit pe un patut, ba pe spate, ba pe burta, cu domnisoara cambogiana uneori calare pe tine, si intreband cu vocea soptita: may I open your towel, lady?
Pentru a doua zi planuiam sa-l luam din nou pe Sombo la plimbare, ceva mai departe, la vreo 50km, sa mai vedem niste ruine, o cascada, ce ar mai fi de vazut in zona. L-am chemat seara la hotel ca sa stabilim pretul si programul. Omul s-a aruncat prosteste la bani, ne-a cerut mai mult decat dublu fata de o agentie, vreo 100 si ceva de $. Ce prostanac. Bacsisul de 5$ a fost prea mare. I-a parut rau, ca e sarac vai de capul lui, si noua ne-a parut rau, as fi vrut sa-i mai dam o sansa, dar cred ca a fost mai corect sa-l refuzam.

Alte lucruri interesante: oamenii umbla cate 3, 4 sau chiar 5 pe o motoreta. cand sunt 5, vreo 3 sunt copii. Copii mai mari, sa zicem 12 ani conduc singuri scuterul. Fetele mai sunt gravide din cand in cand la varsta asta. Altii vin cu un fel de ricsa in care au compactata o terasa intreaga, pe care o monteaza tacticos in juma de ora, dupa pranz, si o tin deschisa pana pe la 4-5 dimineata.

tuktuk lady? auzi asta cam la 30 de secunde.

vineri, 19 decembrie 2008

continuarea drumului cu taxiul

bai, drumurile in cambogia nu prea exista. si nici notiunea de sens de circulatie. ce zicem noi ca e drum accidentat sunt cateva hartoape. aici e cu cratere, fratioare. iar domnul o ardea printre ele cu circa 80 la ora, cu multa dexteritate. drumul era in lucru, si dintr-un pamant foarte rosu. contrast frumos cu campia verde praz de langa. dar prin sate, o saracie pe care nu stiu sa o descriu. cocioabe si palmieri, tarabe, totul era ingropat in praf rosiatic, copilasi in puta goala, tiganie si mizerie. camionete multe cu oameni mascati, sa nu traga praf pe nas. oamenii pareau veseli totusi.
nenea opreste langa o cisterna cu apa, noi ziceam ca-l cunoaste pe ala si ii da binete. nu, l-a rugat sa-i dea cu furtunul pe masina, ca sa mai vada pe unde merge. am mers cam 50km pe un drum chiar bun, si 100 pe drum din asta semi forestier, semi drum de tara. ne-a lasat la intrarea in siem reap, ca cica avea masina prea veche si nu avea voie in oras. nemtii s-au dat jos moi, dar atat de relaxati, ca au uitat sa-si ia la revedere nesimtitii, dupa ce ca i-am scos din cacat. a, si din cauza ca s-a tinut atata dupa noi cu masina, ca sa ne ia, ne-a intrat in pret si un alt tuktuk, de unde ne-a lasat pana la pensiunea unde stam, molly malone. loc ok, dar cu avertisment ca sa nu te mire daca iti dispare ceva din camera.
ne-am pus capac cu o mega sticla de bere anghkor, foarte buna, si cu o supa tom yum cu creveti si lemongrass geniala.

cu trenul prin tailanda si cu taxiul prin cambogia

19dec, am ajuns in cambogia. foarte palpitant cum am ajuns. trezirea la 4 dimineata, am lasat hotelul ala minunat, am luat un copil cu tuktuk, vitezoman, ne-a dus pana la gara in 3 minute, cat o cursa pe montaigne russe, pe intuneric. in gara, multe scaune puse pe randuri de cate 4, pe care dormeau homelesii tailandezi, ca intr-un autobuz fara carcasa. un fel de gara din teius, cam asa arata. in gara am agatat un cuplu de nemtalai dragutei, fete pufoase, care pareau ok, dar s-au dovedit mai tarziu a fi cam molateci si cacati pe ei de frica ca o sa le ia tailandezii gatul si o sa-i arunce in vreo rapa. trenul, de vis. design minimal, banchete de lemn, cu culoar foarte ingust intre ele, si obloane de metal. oamenii obisnuiti in tren, saraci ca vai de capul lor, se uitau la noi uimiti, un pic amuzati, pasnici in orice caz. 6 ore de mers cu trenul, peisaj neinteresant, plat, nici macar niste palmieri acolo, balti cu niste nuferi obositi, constructii ca la cap aurora. singurul avantaj - pretul, un dolar jumate, hai doi. cand s-a oprit trenul in orasul de la granita, au dat navala soferi de taxi si tuktuk peste noi, portofelele umblatoare, ca sa ne duca sa ne luam viza si apoi la granita, cativa km. toata treaba e sa fii strain arogant si sa para ca stii ce faci, adica sa nu te vada cu vreo figura de iepuras dezorientat, ca te-au mancat. daca stii pretul dinainte, nu au cum sa te faca. asa ca iar am luat tuktuk, grozava inventie, ne-au dus la un fel de vila unde cica era consulat, am marcat 30$ de caciula, ne-a pus abtibild in pasaport (unde in loc de nume au scris la amandoua "romana", pe care a trebuit sa-l corecteze) si am plecat mai departe spre granita. nemtii in paralel cu noi, nu ne lasau mai mult de cativa metri distanta. din tuktuk am reusit sa raspandim pe sosea cam un kil de castane prajite, deoarece am scapat punga din mana. granita, e de groaza, asta pot sa zic. un bazar de chinezarii si niste oameni cu fete de animale, neplacut rau. coada la viza de iesire, in fine, iesim din tailanda, intram in cambogia. colb pe strada de cativa cm, localnici cu palarie si masca pe fata impingand la carucioare, viermuiala, soferi de diverse mijloace de transport care sar pe tine ca musca pe cacat. si foarte insistenti. nemtii din ce in ce mai socati. pe partea cambogiana e un fel de satul buzescu (jud. teleorman), dar inca nedezvoltat. strada cu pietris, de unde asfalt, care se termina intr-un nor imens de praf. un grup de 3 insi se tinea scai de noi, incercand sa ne explice ca ei sunt ce cautam noi, si scazand 10 dolari din pret la fiecare 20m. treaba era asa: noi trebuia sa luam un taxi, numai toyota camry, de preferinta albe, ca cica erau cele mai de incredere, adica sa ne duca la siem reap, nu sa ne lase in pizdis. si tre sa te tii foarte batos si sa nu cedezi in prima suta de metri. asa cane-am tarat bagajele pe strada aia groaznica, rotile de la geanta lu juju, lasau un sant in urma, ca nu se mai invarteau, nemtii cu genunchii moi, se tot miorlaiau. pana la urma juju, care conducea grupul cedeaza, dar pe mandrie. negociaza un 35$ pentru toti, ii cere permisul soferului, fac poza la permis, circ. ne urcam, apare un politist, care-i problema, hai ca ne grabim, ce tot o frecam atata, hai odata. s-a intimidat politistul si am plecat in final. soferul s-a dovedit a fi chiar de treaba, lucru care i-a adus 40$, nu 35. si urmeaza drumul.

17-18 decembrie bangkok

am ajuns la bangkok pe 16 seara, intr-un hotelas foarte misto. (ionica din off, impresii dupa o luna: de departe cel mai frumos hotel - Shanghai Inn in Chinatown, cum sunt eu obsedata de detalii, oameni prietenosi, pacat de micul dejun care era necaz, aici ne-am dat seama ca o cafea buna va fi greu de gasit).
pe strada cam mizerie si fum, praf, smog, miros de prajeli, tarabe si scaune de plastic pe sosea, lume care vinde de toate.

am ajuns pe la 12 jumate noaptea, si ne-am zis ca sa bem o berica daca tot am alergat iar toata ziua, si era si foarte cald. la supermarket ne-a anuntat duduia ca n-avem voie alcool dupa 12 noaptea asa ca nu a fost de acord sa ne comercializeze substanta devenita temporar ilegala de juma de ora. ne-am carat acasa, si am baut apa dupa care am cazut late.

dimineatza am luat-o pe jos prin oras: un haos de nedescris. lume si mai multa decat cu o seara inainte, cald, taxiuri in culor tipatoare, fluorescente (nu glumesc!), tuk tukuri, vanzatori de detoate. nu ai loc pe trotuar e atat de multa lume, si nu pe genul glamur ca la hong kong

dupa un timp ne-am dat seama ca habar nu avem pe unde suntem si ca oricum n-avem nici o sansa, din mai mule motive: 1. orasul este imens, 2. numele de strazi sunt in tailandeza, si nu intelegi nimic din nimic, da oricum, nu prea exista placute cu denumiri de strazi. partea pozitiva e ca totul e atat de pitoresc incat nu poti sa te abtii sa nu faci poze in fiecare secunda, peste tot vezi treburi care se cer fotografiate.

pana la urma ne-a agatzat un domn, care ne-a facut un amar de bine: ne-a agatat un tuk tuk, a negociat cu el sa ne plimbe pe 40 bahti cateva ore ( i-a zis el unde), asa ca am avut norocul sa constatam orasul de pe un tuk tuk. si trebuie sa zic ca e absolut genial, in afara de faptul ca te ineci de la cantitatea enorma, inimaginabila de gaz de esapament.

dupa vreo 3 ore de plimbat ne-a lasat la un skytrain, care e un fel de metrou suspendat. evident ca am in trat intr-un mall la o bere, dupa aia ne-am lipit de un magazin de pantofi cum numai in visele cele mai indraznete gasesti.

si dupa ce am investit din nou in pantofi, ne-am dus la o alta bere. si jos intre malluri erau niste terase enorme, vreo 5 una dupa alta, la care erau concerte live de trupe asiatice funky: unii mai pe rock, altii mai pe hip hop, altii pe reggae. am ars-o pe-acolo o vreme la beri si ceva salata extra iute, si dupa aia am plecat acasa.

ne-am ratacit ca proastele dupa ce am iesit la 12 noapte din metrou in cartierul chinatown, si pana la urma ne-am hotarat sa luam un tuk tuk care sa ne duca acasa. casa era la 5 minute.

nu stiu cum se face, tot timpul dormim foarte putin.

si mai e o treaba: asiaticii astia, desi habar nu au ce-i cu christmasul, cred, fac un tam tam mai mare decat toata europa la un loc. brazi enormi si coloane de lumini de craciun, unele mai misto decat altele, si peste tot, fara exagerare, cantece de craciun: in malluri, magazine, cafenele, metrou, absolut peste tot.

in hong kong am primit un cadou de la o craciunita, si am constatat a doua zi ca iin cutie erau niste surubelnite in miniatura :)

in bangkok, toate vanzatoarele te intampina cu merry christmas extrem de entuziast...

a doua zi iar ne-am trezit devreme, adica dupa vreo patru ore d dormit pt ca ne-am dus la piata plutitoare din damnoen saduak. dus 2 ore, intors doua ore, 50 dolari amandoua. acolo, desi ne-a avertizat baiatu de la receptie ca ar trebui sa mai platim cate 150 bahti e caciula pt barca, ne-am luat o teapa tipica ( se intampla frecvent in zona asta, ne-au cerut aia 1500 de bahti, adica 50 usd. ioana a zis ca n-am inteles io bine ca eram obosita, dar pana la urma ne-a fost jena sa ne tiganim si am luat barca. frumos, doar ca toata lumea te agreseaza ca vor sa-ti vanda ceva, de obicei scump si prost. dar aia care vindeau fructe si mancare erau foarte frumusei cu barcile lor. n-am mancat nimic, dar ioana a baut un cocos. la intoarcere ioana a vrut sa-si cumpere nste pantalni. i-a vazut, i-a probat, si cand sa plateasca, vede o alta culoare. tanti ii zice, no, no, ioana yes, yes, tanti tragea intr-o parte de pantaloni, ioana in cealalta, pana la urma ii luam si plecam. acasa ne-am dat seama ca aia nu mai erau pantalni, era o fusta.
dupa masa am zis ca nu exageram cu plimbatu, asa ca ne-am plimbat mai putin, dar in zona esentiala: bulevardul sukumvit, cartierul vesel. pt noi a fost foarte funny si un pic trist: fete la kilogram. nu as fi putut sa-mi imaginez asemenea cantitate si intr-un mod atat de evident. saloane de masaj cu nume sugestiv "pimporn" :))), doamne, si domni care arata ca niste doamne...

barbatii occidentali in schimb cam penibili. oribili burtosi si dizgratiosi cu fatuce dragutze. probabil in tarile de origine nici o fata atat de frumoasa nu s-ar uita la ei vreodata... decat poate pe bani, ca si aici.

oricum, ziua a fost interesanta

o parte din mai multe poze aici: http://picasaweb.google.com/iparvan/Bangkok?feat=directlink

hong kong 14 -15 -16 decembrie

ziua a inceput indecent de tarziu, deoarece nu ne-am putut aduna nicicum. ne-am hotarat sa mergem in kowloon, parte de peninsula (noi stateam pe insula), la sfaturile unui domn care dadea cu agatatul cu o seara in urma in lan kwai fong. cica era pilot.

acolo ne-am dus la ceva carciuma japoneza, nu prea glorioasa (din off, dupa o luna: nu e adevarat, era foarte dragut. iti legeai mancarea din poza, pentru ca nu se vorbea engleza, si ne-au facut doamnele niste sushi/maki foarte bun si un oyster cu crusta de branza de vis) , dar ne era atat de foame incat nu a contat. si iar, totul misto. in partea cu kowloon e super haos, nu e atat de glamoros ca in central island, dar extrem de pitoresc.

am facut niste shopping desi ne promisesem cu nu vom mai face asa ceva. si dupa aia, ca tot ne dureau picioarele, am intrat la un masaj de picioare. bun. doua doamne prietenoase, parerea noastra e ca mai prestau si de altele nu doar masaj, dar ce conteaza, ne-au facut masaj in talpi si am barfit ca fetele ( mai mult din gesturi, ca nu vorbeau engleza).

spre sfarsit am reusit sa ajungem din greseala chiar si in cartierul nerecomandat, in zona chunking mansion, de zici ca erai in brooklyn. dar nu s-a intamplat nimic nasol, si am ajuns acasa pe la 1 noaptea.

pe 15 iar ne-am plimbat in central si am facut tone de poze, beri si shopping. (am ajuns la niste docuri unde veneau feriboturile din china, pe dupa-masa, intr-o lumina galbuie si cetoasa, puteam sa jur ca am ajuns in Gattaca).
iar seara am cascat gura in cartierul vesel wan chai, unde era plin de domni vestici care se straduiau sa farmece frumuseti locale. interesant.

pe 16 ne-am dat cu ferryboatul, ne-am dus in kowloon, unde am vazut coada (!!!) la magazinul louis vuitton, vo 30 de oameni, ca cica erau reduceri.

am intrat si noi ca tatele la donna karan, si ne-am luat niste chestii ieftine ca acolo nu era coada ( eu pantofi cu 30 euro, ioana doua bluze de trening), si dupa aia ne-am plimbat in park, in port si apoi am rupt-o la fuga sa ne luam boarfele ca sa ajugem la aeroport.

hong kong - 13 decembrie

zborul la frankfurt a fost destul de rocky dar am reusit sa nu dam vin rosu pe noi. in aeroport, din cauza ca avionul a avut o mega intarziere, a trebuit sa alergam vo 3 km prin aeroportul ala enorm, ioana i-a tras un pumn in fatza ofiterului tatuat de la security check in graba de a-si da jos jacheta, dar pana la urma am ajuns.

nimic memorabil in zborul spre hong kong, doar frigul etern de pe zborurile lufthansa. drept urmare am stat cu o caciula, doua fulare si o gluga si am aratat extrem de penibil, dar ce mai conteaza, am renuntat de mult sa mai incerc sa fiu simpatica, se pare ca nu prea imi iese. in fond si la urma urmei inainte cu o zi tocmai am reusit sa inund tot blocul si administratia a oprit liftul si a scris pe el "defectat din cauza apartamentului 18", asa ca toti pensionarii din bloc ma stiu si ma urasc acum. ca sa va dati seama cum m-am simtit si ce fel de vecini detin, recomand filmul "la comunidad" de alex de la iglesia, e o referinta excelenta.

pe la orele 9 dimineata, ora locala, ne-au trezit stewardesele sa ne serveasca nudelsi la micul dejun - nota bene, in romania erau orele 3 dimineatza. am ajuns la hong kong, ne-am dus sa ne cazam si dupa aia am luat-o direct in oras. orasul frumos, ca si data trecuta, pt ioana a fost un soc placut, cred. ne-am plimbat si am cascat gura si pana la urma am intrat in prima carciuma care ne-a iesit in cale - libaneza???!!!?? - si apoi ioana s-a hotarat sa investeasca intr-un super aparat foto. si aparatul e atat de bun incat mie mi-a venit sa-mi infig un cutit in inima de invidie. face niste poze de ingheti si are o luminozitate de nu-ti vine sa crezi.

si ca sa-l sarbatorim, am mai baut o bere, dupa care ne-am catarat in soho - cartier super misto de carciumi, unde am facut tone de poze geniale. nu ca ar fi greu sa faci asta in hong kong: lumina multa, si oriunde te uiti e ceva sau cineva demn de pozat. ca si mine in primavara, si ioana a constatat ca viata e injusta: femeile doborator de misto, sexoase, feminine si cool, toate astea in acelasi timp. deci daca ne-am muta in hk, nu s-ar uita nici dracu la noi, expatii multi si frumosi stau acolo ca le plac asiaticele.

si tot asa contepland si pozand, am ajuns in lan kwai fong (cred ca asa se numeste, sunt cam rupta). acolo am luat niste beri dintr-o carciuma, ne-am asezat cu curul in coltul strazii pe trotuar si am facut poze la puhoiul de lume misto care venea dintoate sensurile dintr-un bar in altul, si am baut bere. multa bere. sau cel putin eu.

am ajuns acasa la 4 dimineatza dupa multe ore de nesomn si jetlag grav, si dupa ce iarasi singurul loc in care ne-am mai putut gasi de mancare a fost un alt restaurant libanez ( wtf??)