Phnom Penh

Arata a oras uitat. Cu oameni saraci si prietenosi. niste lexus-uri nesimtite mai condimenteaza nitel locul. Pe strada, conceptul de sens de circulatienu e foarte clar, dar oamenii nu se ciocnesc. Sa traversezi strada e ca in jocurile electronice, dar nivelul 1. despre nivele avansate mai incolo, in vietnam. ca o paranteza, tocmai am vazut un soarece strecurandu-se pe langa masa unde stau si scriu, la hotelul din hanoi. revenind la phnom penh, te plimbi cu tuktukul prin colb, vant si soare si te uiti ca prostul la trafic, la motociclisti, sa vezi ce mai cara sau cum se mai grupeaza. pasagerii de pe motorete, marea majoritate fara casca, stau intr-un echilibru perfect fara sa se sprijine sa sa se tina de absolut nimic si au tot felul de activitati, ca sa nu se plictiseasca sa sa nu piarda timpul uitandu-se in gol. cateva exemple: numara bani, dau sms, vorbesc la telefon, fumeaza, tin cate o cutie tip tv, un copilas, doi, trei. doamnele de cele mai multe ori stau pe o parte si nu calare, dar la fel, nu se tin de sofer sau de motor in vreun fel.
In autobuzul spre Phnom Penh, am cunoscut un baiat, Yura, rus din rostov, plecat in canada, acum statea la new york. De fapt i-am cerut niste bani, ca sa ne luam o fructa in pauza de pe drum, cand aveam bagajele inchise in masina. Ne-a inteles vorbind romaneste, bunica-sa era din romania, sau bunica-su, cert e ca maica-sa vorbea romana bine. Omul relaxat si bland, la prima vedere, dar s-a dovedit un mare bagabont. asta ne-a placut foarte tare, se pare ca si lui i-a placut de noi, pentru ca am ars-o impreuna pe la obiective turistice si prin carciumi. avea nas bun la carciumi. Yura mai avea un prieten, Rik, un olandez, baiat dragut, fascinat de femeile asiatice, care facea ravagii printre ele la randul lui. Aici nu prea merg telefoanele, nici smsurile, cea mai buna metoda e sa-ti dai intalnire ca pe vremea dinaintea mobilelor, un anume loc si o anume ora. Nu e greu sa gasesti locul, tuctucii te duc unde vrei, totul e sa te tii de cuvant. Yura si Rik isi dadusera intalnire la The Magic Sponge, un bar obscur, pe o strada si mai obscura (din punct de vedere european). Noi ne-am reintalnit cu yura pe strada, am mancat, am baut si apoi am pornit in cautarea buretelui. Si l-am gasit si pe el si pe Rik. Fara intalnirea asta, n-am fi ajuns in cel mai tare loc din Phnom Penh, aleea cu baruri ascunsa gen brooklyn meets marocco (ce altceva), unul mai obscur ca altul, cam imbacsite si murdarele, dar berea si coctailurile sunt foarte bune si ti se da restul la centima. In seara de craciun am baut niste mojito excelente, intr-o gasca de: 1 rus care sta la new york ( si asta-si tine lucrurile la depozit pana ii trece dorul de calatorii), o rusoaica fara casa, cu ultimele scoli absolvite in hong kong si fara planuri de viitor, olandezul Rik, cuceritorul femeilor cambogiene, un australian care fuma jointuri intruna si un negru frumos is inalt dar cam sensibilo-efeminat care era de la lausanne) . Am mai incercat si The Lazy Gecko, alt loc prafuit, unde aveai un catalog gros cat neckerman cu filme, la care puteai sa te uiti intr-un fel de separeu, si de asemenea se gasea si un catalog de muzica, de unde probabil iti comandai si ti se ardea pe loc un cd, care cred ca continea toate albumele care s-au scos vreodata. Totusi, n-am verificat daca aveau porcupine tree.
A doua zi am fost seriosi, am vizitat muzeul genocidului, fosta inchisoare Tuol Sleng. Locul arata ca un sanatoriu, cu copacei infloriti, dar cu camere de tortura si niste celule minuscule, si cu multe multe portrete ale detinutilor. Ce mai photosession. barbati, femei, copii, in numar mai mult sau mai putin egal. poze multe multe alb negru cu oameni care se uita direct in camera ca la politie, cu niste expresii in ochi de ti se pune un nod in gat: unii curajosi, altii tristi, altii senini, altii indurerati, altii resemnati. ce era mai trist, unii zambeau. Mai erau niste picturi cu scene de tortura, pictate naiv, dar ti se facea parul maciuca (de exemplu, un soldat arunca un bebelus in aer, si alt soldat il impusca, ca la vanatoare de rate). Si o poza cu un spectacol de dansuri populare organizat pentru o delegatie din romania, prin 79. Am vizitat si killing fields, si dupa asta te gandesti de 2 ori inainte sa mai negociezi la sange un dolar la tuctuc.