un fel de delta mekongului

La hotelul din Chau Doc ne-am inscris intr-o excursie, chipurile in delta, cu stat o noapte la niste localnici acasa si cu autobuz inclus spre Saigon. La 7 dimineata, dupa un mic dejun mizerabil la hotel, ne-am alaturat unui grup de vreo 15 oameni, sa vizitam mai intai nu stiu ce triburi locale, atelier de tesatorie, case plutitoare, o ferma de peste, ma rog, ce au considerat domnii de la agentie ca ar fi interesant. dupa parerea noastra, complet neinteresant, timp pierdut. Totusi, nu poate sa nu-ti sara in ochi stilul de viata cam minimal. noroc ca in rau se pot face toate, pipi, cachi, spalat vase, rufe, caini, facut dus, aruncat gunoiul, basca apa pentru mancare. de unde alta.
in fine, ne-am dat jos din barci, ne-am suit intr-un autobuz, care pentru noi parea de copii, spatiile dintre scaune erau asa mici. un drum chinuitor pana la Can Tho, unde cica trebuia sa ne transferam iar pe barca, sa mergem la oameni acasa. Transferul l-am facut pe motoreta pe care am carat si bagajele mari, desigur. Ne-am tras o casca pe cap sa ne apere de vant, si am pornit la drum in spatele soferului (fiecare din noi pe cate un scuter), 10 minute prin traficul acela de care povesteam, fara sensuri, prioritate, semnalizare, etc. senzatia mi-a placut mai mult decat in tuktuk.
apoi ne-am urcat pe o barca, cu multe locuri, dar in care eram doar noi. ceilalti turisti enervanti din autobuz, care nici nu merita mentionati, au ramas la un hotel neplacut in can tho. Am mers destul de mult cu barca, sau domnul mergea foarte incet. Pe mal, mâlul era cam de 50cm, am vazut o fetita mergand prin el cu genunchii la piept, cum mergeam noi prin zapada mare cand eram mici. Ne-am dat jos de pe barca pe un podet ingust, acasa la soferul barcii si am mers cam 100m pana la casa, unde ne astepta o doamna, care ne-a aratat camera in care urma sa stam, sufrageria casei, presupun, cu multa mobila de lemn masiv si altare cu flori de plastic, apoi ne-a trimis direct la masa, in spatele casei, la bucatarie. O supa geniala (pho), cu ceva care seamana a cartofi desi parca nu aveau gust de cartofi, doua -3 bucatele firave de carne, si felul doi, 2 bucati de peste intr-un sos dulceag, cred ca tot tamarind. Nu ne-am mai gandit la cum se spala vesele, sau de unde iau apa, am descoperit dupa masa o baltoaca in spatele casei, cu apa maronie. O bere postita ne-a molesit rau de tot, plus o brusca lipsa de activitate. in pliant zicea ceva de niste campuri de orez, si tot asteptam sa ne bage cineva in seama. Nu s-a agitat nimeni, ne-am rugat timid de femei sa ne faca si noua o cafea, dupa vreo juma de ora, un copil de 12 ani s-a milostivit sa ne prepare una. Nestiind engleza, nu prea ai cum sa comuinici cu ei, abia daca le inteleg pe alea de baza, hello, thank you, very good. asta nu e un repros, mai degraba ar fi trebuit sa ne simtim noi sa deschidem ghidul si sa ne prostim in vietnameza, cred ca s-ar fi amuzat foarte tare. asa imi pare rau ca ideile imi vin mult dupa ce momentul s-a dus. Cafeaua ne-a toropit si mai tare, a inceput sa ploua, sperantele intr-un program concret s-au dus dracului, pana la urma ne-a pocnit un somn sincron pe amandoua. auzeam in somn televizorul, la care familia se uita incontinuu, telenovele una dupa alta. Dupa somnul de frumusete, am iesit pe strada la plimbare; pe strada, adica pe o poteca de pamant printre palmieri. atmosfera avea ceva din filmele vechi cu razboiul din vietnam, sau poate era doar in capul nostru. Copiii ne strigau helloooo si ne faceau cu mana. Copiii aici sunt extrem de draguti, veseli si cataratori. Ne-au escaladat cativa si am facut poze cu ei. A fost bucuria lor suprema. Ne-am intors acasa dupa vreo ora de hello-uri pitigaiate, am mai ars gazul prin casa, pana ne-au chemat la masa. Sincer, speram sa fie ca in pliant, adica sa ai o cina cu o familie locala. Nici vorba de masa cu ei, au fost cam rusinosi. Intai au stat ei la masa, si apoi ne-au chemat pe noi separat. Nu m-as fi gandit niciodata ca o masa asa simpla, poate sa fie atat de buna. Erau multe castronele, fiecare cu ceva in el, si o farfurioara cu hartie de orez. Doamna a luat o hartie si a inceput sa puna cu betisoarele cate ceva din fiecare castronel, slata, menta, noodles, castravete, putin peste, rosie, a rulat totul intr-un pachetel si asta se cheama fresh spring roll. foarte foarte bun. am facut si noi la fel, pana am terminat hartiile de orez. Vazusem mai devreme cum a prins pestele in baltoaca maronie si i-a dat cu o scandura in cap.
La capitolul igiena stateau mai bine decat casele plutitoare, si chiar mai bine decat romania, adica aveau buda si dus cu apa curenta, dar cred ca asta era pentru turisti.
in fine, n-a fost mare activitate. micul dejun a doua zi, la 6 a fost necaz, si ni s-au alaturat si 2 neo zeelandezi aroganti, plictisiti de discutiile formale cu gazda. trebuia sa plecam la floating market. nu-mi dau seama daca piata plutitoare a fost spectaculoasa sau nu, noua ni s-a parut ca nu prea. poate ajunsesem prea tarziu, sau poate din cauza ca ploua. ma asteptam sa fie mai aglomerata. dar dupa cum am invatat, nu e bine sa presupui. "am crezut ca" e cea mai apriga capcana. sau cum zicea un baiat talentat, stefan sagmeister, keeping a low expectancy is a good strategy.
Am jurat ca e prima si ultima data cand ne luam tur de la o agentie locala. O data ca programul nu e cine stie ce, desi are cateva chestii interesante. Si doi, oamenii din grup sunt groaznic de enervanti. Europeni, sau ma rog, albi, in majoritate, sunt fie blazati si aroganti, fie prea timizi ca sa vorbeasca. Pufosii, cum le zicem noi. Aventurierii nu stau ingrup organizat. Basca nici macar unul nu a sarit sa ne ajute la bagaje, sau sa arunce o intrebare. Neplacuti, foarte neplacuti.
Pe langa asta, soferul autobuzului spre saigon era pe genul "6 beri", adica avea 6 degete la mana stanga. Al 6lea era un fel de apendice sub degetul mare, cu falange si cu unghie. cam bizar. Am facut pana de cauciuc la un moment dat, domnul cu cele 6 degete nu era mai indemanatic.

Mai urmeaza si halong bay, tot cu grup, bat matanii sa fie mai bine. Turismul pe banda rulanta nu ne place.