saigon

am ajuns pe 27 seara in saigon, oras despre care citisem tone de povesti horror in toate ghidurile turistice. primul soc, desi auzisem deja, numarul impresionant de motoare in miscare aparent complet haotica, fara respectarea vreunei legi de circulatie. este absolut inimaginabil. dar dupa cum am invatat ulterior, totul e sa keep moving, never stop.

am ajuns pe aleea de 100 m cu hoteluri pe stanga si bucatariile aferente fiecarui restaurant din hotel pe dreapta aleeii, mult miros de fum, prajeli, mirodenii, aburi, papa bun, oameni colorati. mie mi-a placut din prima, ioana a fost mai suspicioasa. ne-au cazat domnii, urma sa aflam ca la etajul 7 fara lift, iar noi avem impreuna bagaje de vreo 50 kg, ceea ce ne cauzeaza greutati din cand in cand. noroc ca ne-au ajutat niste baieti la caratul de genti mari. am iesit dupa aia si iar am mancat nesimtit de mult, si de data asta nu a trecut chiar nepedepsit, pt ca ne-am resimtit un pic amandoua (eu mai putin ca sunt mai nesimtita: ma spal pe dinti cu apa de la chiuveta, si astept cu nerabdare sa ma pocneasca diareea turistului deoarece orezul constipa).

a doua zi la 11 dupa un mic dejun cam naspa, aveam intalnire cu rusul la o cafenea. si tre sa fac o paranteza aici: sufar incontinuu de cand am plecat de (doar) doua lucruri ( sindromul premenstrual nu se pune - ioana saraca sufera ea din cauza mea pt ca sunt cam nesuferita): 1. cafeaua este groaznica!!!!!!!!! ori e slaba, ori e dulce, si ce e si mai scarbos, astia beau cafeaua cu o mazga de consistenta mierii, alb galbui transparenta pe care o intituleaza ( plagiat!!!) lapte condensat. asa ca e un triumf cand singura cafea de care am nevoie cu disperare e buna.
si 2. sufar si acum din cauza tunsorii care ma indispune de fiecare data de cate ori ma uit in oglinda.

ma rog, ne intalnim cu yura si o luam agale la pas printre milioanele de motoare cu inima usor stransa, pt ca nu exista stopuri, reguli, toti vin cu viteza inspre tine si e cam scary din prima. facem traseul care in mod normal dureaza 6 ore in vo 2 ore lejer, asta pt ca nu ne-a interesat sa stam la coada de vizitat cladiri comuniste.

apoi pranz, shopping, ploaie de vreo ora si noi sub o streasina de bloc in fata pe scari la clinique.

cam lipsit de evenimente dar placut. la 6 urma sa ne vedem cu rusul care plecase intr-o vizita, ca sa ne bagam toti trei la masaj cu pietre fierbinti. zis si facut. foarte bineeeeeee:)

dupa masaj, ca tot ni s-a facut foame, ne-am dus putin mai departe de cartier. in tot timpul asta, era meci de fotbal la tv, si tot vietnamezu urmarea cu sufletul la gura. noi n-am prea bagat in seama, nu ni se parea relevant. ulterior s-a dovedit a fi un factor determinant in derularea serii si in formare opiniei finale despre saigon. si asta pt ca in momentul in carte am terminat cina si am dat sa iesim pe strada, tot orasul era impanzit de oameni in majoritate pe motoare ( cate 2, 3 4 pe un motor), barbati, femei, copii, batrini care se bucurau ca au castigat cupa suzuki dupa 49 de ani. la inceput mi-am zis ca am belit-o, deoarece nu mai era loc nici pe trotuare, nici pe bulevarde, nici pe stradute, si ma gandeam cu groaza la cum o sa se manifeste gloata asta de oameni bucurosi ca au castigat la fotbal. ne-am facut curaj si ne-am aruncat in marea de milioane de motociclisti care urlau, radeau si agitau steagul vietnamului, incercand sa avanseze cu greu in orice directie. si surpriza: nici un suporter agresiv, badaran, taranoi, nici un hooligan. aveau grija sa nu ne calce desi abia aveam loc sa calcam printre ei. radeau toti cu gura pana la urechi, unii te vedeau ca esti european si tipau dupa tine "merry christmas!!!" ca sa te bucure si pe tine cu ceva. am ajuns la hotel prin gloata de motociclisti dupa vreo juma de ora si ne-am dus la un bar din care am urmarit in continuare spectacolul de oameni pe motoare, extaziati si veseli care degajau o energie absolut incredibila.

dementa a durat pana la 5 dimineata, dar noi am stat doar vreo doua ore acolo la beri, zambind si facand poze, ne-am intalnit din nou cu nemtoaicele pe care le-am cunoscut in siem reap, si am plecat apoi sa ne facem bagajele

avem multe de invatat de la asiaticii din lumea a treia, cat or fi ei de saraci...