Chiang Mai, in nordul Tailandei

Cum ziceam, caldura torida. Orasul in sine nu e foarte interesant, are un oras vechi unde e balamuc, plin de pensiuni si arata a statiune de vacata, ca si phiphi island aul trecut, dar fara mare. Ne-am tot intalnit cu cei doi americani (de fapt erau 3, dar al 3lea era asa de stramb la fata ca nu-mi face placere sa-l mentionez) care ne-au zis ca si-au inchiriat motociclete si pleaca a doua zi spre Pai, ceva mai la nord. Ei sugerasera o invitatie, dar cred ca era mai mult din politete, nu cred ca le-ar fi placut doua mofturoase in carca. era duminica si incepea o enorma piata de strada in centru, vroiam sa o iau la cercetat pe indelete. M-am pierdut de Juju timp de vreo 4-5 ore, piata aia era cam cat 3 mall-uri extinse pe orizontala, mare rau. u numai pe o strada, ci si pe strazi laterale si curi de temple. Nu mai enumar ce vindeau aia, dar la final eram rupta. Pe mijlocul strazii, pe peticute de covor performau niste oameni cu disabilitati, dansau sau cantau la instrumente, intr-o fosgaiala ca la metrou unirii la 9 dimineata. Am gasit-o pe Juju pe strada, turbata de furie, sau semi-turbata, ca n-avea nici heie, nici nu stia sa ajunga acasa, n-avea nici telefonul in traista, ea epuizase piata in 3 sferturi de ora. Eu nu mai vreau sa vad piata de acum inainte, mi-am facut plinul pe 1 an. Ne-am reconciliat la o cina tarzie la o terasa.

A doua zi ne cam puneam intrebarea ce naiba facem, ca de stat in oras nu prea e de stat. Lumea il foloseste ca baza de plecare in excursii pe munti. Juju a descoperit un pliant cu Jungle Flight - adica sa te dai pe cabluri in padure. Cat am mai zabovit eu pe net, ea a antamat trebusoara pentru ziua urmatoare. Dar aunci pe loc ne-am decis sa plecam pe jos pana la nu stiu ce templu ca sa stam de vorba cu calugarii budisti. Se cheama Monk Chat. Habar n-aveam ce sa-i intreb, speram sa am inspiratie pe moment. Greu de mers pana acolo in plin 40 de grade, dar am gasit locul si ezitam. Treceau calugari pe langa noi si ne intrebau How are you, You want monk chat? a, hai, am zis cu juma de gura, dar ne era cam jena sa plecam, asa ca am intrat, ne-am scris numele intr-un caiet si ne-am asezat la o masa rotunda cu doi monksi tineri.
Si discutia s-a legat usor, usor, ce bine ca monksii sunt antrenati sa faca conversatie si nu se sperie usor de momentele de stanjen. Am ajuns sa vorbim fiecare cu cate unul din ei, Juju a luat o directie mai spirituala, eu am inceput sa-l intreb daca se uita la televizor sau la filme, daca are frati sau surori, cum era cand era mic, de unde e, ce facea inainte de a fi monk, ce sanse avea daca nu se facea monk, etc. L-am intrebat care-i treaba cu arsul banilor la vietnamezi (ard la temple si altare bani trasi la xerox) - mi-a zis ca ii ard ca sa nu aiba grija lor, si nu cred ca se referea la dorinta de a avea asa multi incat sa nu le porti de grija, mai degraba ca sa se detaseze de lucrurile materiale.
Si da, se uita la tv, la stiri, dar am vazut ca stau si pe internet (anul trecut in Laos), joaca fotbal, si pot sa si fumeze (Juju a vazut unul). La filme nu se prea uita, desi el avea pe masa o carte cu povestiri sf I Robot. L-am intrebat care-i treaba cu arsul betelor daca nu esti budist. Mi-a zis ca budismul nu are legatura cu dumnezei, e vorba strict de a ajunge la un nivel de intelepciune in care nu mai ai sentimente extreme (ura, pasiune, satisfactii) care iti creeaza dependenta, nvel in care nu mai esti posesiv, in traducerea mea libera este nivelul maxim de bun simt. Trebuie sa ai ganduri bune cand arzi bete, nici macar nu cred ca e vorba de dorinte (imi doresc sa am ceva...).
Mi-a zis despre calugarii budisti care se retrag in padure sa mediteze ca isi toarna apa in mancare, ca sa-i strice gustul, sa nu devina dependenti de vreo satisfactie. Manastirea asta unde stateam de vorba era o universitate budista, ei erau la scoala, pentru cat timp doreau, iar dupa ce absolveau, puteau sa devina profesori sau puteau sa renunte la budism si sa-si vada de viata in continuare. Ma rog, subiectele abordate de ei erau cam standard, dar am reusit sa radem mult in acea discutie. Zicea sa-i dau un semn daca trec prin Luang Prabang, in Laos in urmatorii 2 ani.
Era sa uit ca mi-a povestit cum isi contempleaza ursoaica din buda si se gandesc oare de ce am facut asa mult. Umor de monk. 23 de ani, nascut intr-un satuc din nord, de la granita cu Laos, a ales la 15 ani sa se faca monk, altfel taia lemne in padure.

Dupa doua ore de discutii intelectuale am sarit intr-un tuktuk la un stop si fuga la masaj ca aveam programare. Am facut amandoua masaj tailandez din ala cu stretching si apoi unul cu ulei. Am prins o grasuna care radea si chicotea de fiecare data cand ne uitam ochi in ochi, iar de masat, a facut bland si apasat, bine, zic eu.