Shanghai - Hong Kong, via Shenzen

As fi vrut sa luam Maglev, trenul magnetic, pana la aeroport, ca era departe, dar trebuia sa ne trambalam cu bagaje grele prin metrou si afara ploua cu galeata. Am luat un taxi care a mers cred ca o ora, nu se mai termina, a costat vreo 20 de euro. Aeroportul Pudong e un oras intins ca o placinta, o alta constructie megalomana chinezeasca, pe putere. La check in mi-au confiscat briceta si chibriturile colectionate pe drum, ca tocmai fusese atentatul ala in america, si i-a apucat vigilenta. Mi-am pastrat de fapt cutiile, ca asta era important. China Airlines, mult mai civilizat. Eram singurele fete albe din avion.
La Shenzen m-am stresat foarte tare, desi nu aveam motive. Granita cu Hong Kong se trece usor. Am luat un autobuz din aeroport, care teoretic trebuia sa ne duca pana in centrul Hong Kongului, dar la granita ne-am dat jos si ne-am pierdut in multime. Am crezut ca trebe sa luam acelasi autobuz cand iesim din vama si m-am panbicat ca nu mai tineam minte nici soferul, nici numarul, doar culoarea autobuzului - roz cu galben. Cand am iesit de la vama erau cateva zeci de autobuze in aceleasi culori. Dar lucrurile functioneaza in asia, oamenii stiu ca esti strain varza si nu te lasa. o domnisoare ne-a citit biletele si ne-a pus sa stam la o coada ca sa ne urcam in alt autobuz, pe care l-am mai schimbat o data ca sa ajungem la Central, adica la gara, de unde luam un taxi pana la hotel. Taximetristul ne-a facut o tura mai lunga, pentru ca nu intelesese adresa, dar dupa ce l-am pus sa vorbeasca la telefon cu receptionerul si ne-a lasat unde trebuia, ne-a dat 10 dolari HK inapoi, cerandu-si scuze ca ne-a plimbat aiurea. Unde s-ar fi intamplat asa ceva in Bucuresti, sau sa generalizam, in Romania, stie cineva?
Din camaroiul de la Shanghai am nimerit intr-o debara, asa ear de mica camera. Un pat dublu ingust, cum era un pat single dincolo, in care dormeam cu picioarele afara, ca era si scurt, maxim 50cm stanga-dreapta si maxim 1m la picioare, ca cica sa ai loc de trecere. Camera invers proportionala cu dimensiunile noastre si ale bagajelor. Si mic dejunul era groaznic de plicticos, dar mancabil, trebuia sa iesim dup-aia la o cafea serioasa, sa ne punem pe picioare. Ceera totusi un lucru bun - era situat mega central, aproape de escalator (un pasaj cu scari rulante care urca mult in susul orasului, si pe sub care sunt magazine si restaurante de tot felul) si de strazile cu ristorante si betivi, in Soho. Si un alt lucru bun - computer cu internet in lobby, unde am putut sa scriu aproape toate astea si unde am facut niste tranzactii importante pentru madam producatoare de reclame.