A doua expeditie a inceput in China, Beijing

Deja a inceput de 10 zile, si acum in sfarsit mi-as dori sa ma pun la punct cu tehnologia, ca sa nu mai atarn dupa un computer cu internet si windows in chineza.



Prima oprire - Beijing. La Walter, prieten de familie, care acum lucreaza acolo. Si care sta intr-un apartament nesimtit de frumos, populat cu Ray Eames & Co, intr-un cartier unde etajul 12 era cam cum e etajul 4 la noi, ca proportii. Pe modern cartierul, si de locuit si de facut business, cu magazinase si cafenele la parter. Stateam la cafea pe scaune originale din '60, aduse din spania si elvetia, unde statusera inainte, in containere. Casa pentru theselby.com, nici mai mult nici mai putin, am tras o sedinta foto serioasa.
L-am cam abuzat pe bietul om, pentru ca era o sursa de informatii nepretuita, stia locuri. Normal, dupa 3 ani de stat acolo, basca, stie sa vorbeasca chinezeste, lucru care deschide usile mai usor, tinand cont de faptul ca chinezii sunt xenofobi mai rau ca olandezii. Se observa si pe strada, se uita la noi foarte neprietenos.
In china sunt interzise youtube, facebook, twitter, etc. Dar chinezii nu sufera, as zice ca din contra. Aia mai batranei sigur nu sufera, pentru ca sunt foarte ocupati sa se adune in parcuri sau in mici piatete ca sa danseze vals, sa faca un fel de aerobica sau sa cante in cor. Danseaza foarte frumos, la -10 grade. In adunarile astea nu se leaga decat prietenii de circumstanta, adica a doua zi nu se saluta pe strada daca se intalnesc.
Chinezii nu au voie sa aiba caini mai inalti de 40cm. E lege. De ce? Nu se stie. De altfel nici n-am prea vazut oameni cu catei la plimbare. Aia pe care i-am vazut aveau caini mai mari.
Nu au voie cu motociclete cu motoare mari. Scutere si mopeduri da, motoare serioase nu. Strainii in schimb au voie. Bine, asta cu permis/interzis e destul de relativa, ca sa fie mentionat, nu ca sa stii strict cont. Se vede si in trafic, si pe strada. Haos, care pe care, prioritate pietoni inexistenta, flegmeaza si isi sufla mucii pe strada, barbatii in mod special, dar si femeile mai batrane.
Hutongs - cartiere cu stradute inguste care se resfira ca un labirint, strada si case monocrom gri, inveselite pe ici pe colo cu cate un lampion rosu prafuit, si condimentate din plin cu bude publice cu o duhoare groaznica. Avantajul celor -10 grade e ca nu mai simti mirosurile asa bine. Sunt si cateva stradute din astea mai luminate si mai populate, dar alea sunt aranjate bine pentru turisti. Zicea Walter ca demoleaza hutongs in draci, saptamanal mai dispare cate o arie maricica. Pe unele le reconstruiesc, ca sa dezinfecteze locul, presupun, pe altele nu, trantesc cate un bloc inalt de sticla in loc. Noroc ca ne-a dus el, ca noi n-am fi gasit sigur nici stradutele cele mai comerciale. ne-a dus in niste locuri (baruri) care erau de fapt foarte putin chinezesti, odata ce intrai si foarte "intelectuale" - carti pe pereti, poze vechi inramate, lampite, canapele comode, lumina calma, si mult jazz in playlisturi, jazz vechi, curti interioare si camarute intortocheate. Nu era greu sa gasim loc, ca erau aproape goale, explorarea locului mi-a placut. Totusi, cand am comandat un jagermeister, chinezoiaca n-a inteles, si nu stia nici ca se bea in cantitati mici.
Un bar se chema "bed", un loc foarte intunecat, incalzit de doua ciuperci din alea incalzitoare, mi-am adus aminte de barurile cu patuturi din Vang Vieng, in Laos, cu patuturi si masa in mijloc, doar ca asta era mai de designer, am observat niste detalii foarte placute (picioarele scaunelor de la bar erau niste suruburi supradimensionate), iar mojito era chiar bun.

urmeaza detalii despre restaurante