Marele zid

Am mers la Mutianyu, al doilea loc ca importanta turistica, nu la Badaling unde se duce grosul de turisti. Am fi avut si a 3a optiune complet neturistica si poate cea mai misto, dar a fost mai bine ca nu ne-am dus acolo (Simatai se cheama), la ce febra musculara acuta am facut, care inca mai dureaza dupa o saptamana. Din nou ne-a aranjat Walter soferul, ne-a pus optiunile pe masa si ne-a verificat cam o data la 2 ore, basca s-a agitat sa ne ia si bilete la spectacolul acrobatic, cand el avea de cumparat cadouri.
Sincer, as fi vrut sa ma mai plimb pe zid, dar nu varia prea mult. Zidul serpuia pe coama muntelui, si se vedea foarte foarte frumos. Se vedeau si alte bucati de zid (pentru ca nu e un singur zid continuu) pe creste cu zapada. Si mai frumos. Am si prins o zi cu soare si vreo 6 grade, adica de-a dreptul exotic. Era o bucata de zid restaurata, si oarecum cu acces limitat. Bineinteles ca puteai sa treci de panourile care te opreau din drum, dar erau cam multe balarii si nu aveam timp de trekking serios. Dupa ce am urcat niste sute bune de trepte si amk coborat aceleasi sute (eu cu cateva sute in plus, pentru ca ma rodea ambitia sa mai ating un varf), ne tremurau picioarele ca la pui. Am urcat cu telecabina, si Walter facea misto de noi ca suntem lenese. Dupa 3 sau 4 ore de stepper pe zid, cu tot cu coborarea pe alte sute de trepte, am facut rigor mortis la picioare. Am fi putut sa coboram pe un fel de tobogan intortocheat, ca toboganele de apa, sau pe un leagan pe cablu, gen indiana jones, dar am fost demne si pensionare, si am coborat pe trepte. Acuma imi pare rau, toboganul parea distractiv.
Tarabele de suveniruri erau interesante, lucrusoare facute cu atentie si migala chinezeasca, in comparatie cu mizeriile italienesti, de fapt si ele facute tot in china, dar poate la tara, undeva.
Ne-am facut stampile de piatra cu numele nostru in caractere chinezesti. Prosteala, costa doar 1 euro si dura 2 minute.