Palatul interzis si Temple of heaven, stadionul olimpic si tot asa

pe scurt, bai, e frumos, ce sa mai. oricat de turistic ar fi el acum. n-am avut prea mult timp la dispozitie, ca se inchidea la 4, dar am apucat sa il traversam in linie dreapta, ca orice turist. Se pare ca si gradinile laterale erau frumoase.
Nu stiu ce sa zic mai interesant decat ar scrie intr-un ghid. Mi-au placut spatiile libere enorme, pavate cu piatra, usile uriase rosii, cu niste nituri de alama cat un cap de copil, acoperisurile colorate (galbene aurii pentru familia regala, verzi pentru subalterni, albastre pentru temple). Cand am iesit am urcat vizavi, peste drum, la un alt templu construit pe un munte de carbune, ca sa avem panorama cu palatul, mare cam cat herastraul.

Temple of heaven este tot intr-un parc, enorm si el, la care ajungi dupa ce treci prin alte doua locuri: printr-o terasa rotunda unde e o piatra de marmura, rotunda si ea, inconjurata de 9 cercuri de piatra (totul in constructia templelor se leaga de 3 si multilplu de 3), unde cica ar fi buricul pamantului si de acolo ti se aude vocea mai tare. Nu mi s-a parut ca se aude mai tare, dar ne-am facut o poza si noi, ca toata lumea. Al doilea punct de trecere era un templu in care se ruga imparatul sau se pregatea sa se roage, nu mai tin bine minte. Templul paradisului era un templu rotund, cu un acoperis de tigla smaltuita cu albastru ca cerneala si corniste pictate colorat, unde imparatul venea o data pe an sa se roage pentru recolte bogate, bunastare, etc.
spre iesirea din parc, un nene chinez canta la saxofon sub o poarta de piatra, mi-a placut chestia asta.

Tien An Men - nu se vede intr-o fotografie cat de mare e si cum te simti in imensitatea aia. Prea mult spatiu irosit aiurea dupa parerea mea, dar chinezii se pozeaza in draci si isi cumpara caciuli in forma de cap de urs panda (copie dupa produsul original al unei artiste foarte cunoscute, dar careia nu-i tin minte numele). E flancata de niste cladiri ministeriale, si ele gigantice, din care o parte au fost construite intr-un timp record pentru a 10a aniversare a republicii, in 59, cand au construit 10 cladiri in cam 2 ani (poate un pic mai mult).
Sunt si niste puncte de control, unde iti pui rucsacul pe bada rulanta. Cred ca chinezii se distreaza foarte tare cu chestia asta, o noua jucarie, pentru ca nici un paznic nu e atent sau nu intelege ce vede pe ecranul ala (totusi la aeroport sunt ceva mai vigilenti, au vazut tubul de pasta de dinti si l-au confiscat).
Walter ne-a dus sa vedem si muzeul planificarii urbanistice (Urban Planing Museum), unde am vazut macheta orasului intinsa pe suprafata, sa zicem, a unui apartament mare, facuta in cele mai mici detalii, cu beculete in cladiri, pe strazi, sau marcand lacurile si spatiile verzi. O alta macheta, mai mica, dar tot cat o camera, o mare placa de metal, era pusa pe un perete si te puteai uita la ea o ora, cat era de migaloasa.

Walter a venit cu noi si sa vedem parcul olimpic, intr-o seara, pe un frig naprasnic. Stadionul e fabulos, atata pot sa zic. Acum aveau amenajat in parc si o partie mica de schi, hehe, totusi prea mica sa ma puna vraja pe mine.